Decizia nr. 560/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 61 din Legea nr. 227/2006

privind prevenirea și combaterea dopajului în sport, excepție ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Cluj - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 131/33/2011. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 629D/2011.

La apelul nominal răspunde Graziela Vâjială, președintele Agenției Naționale Anti-Doping. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul președintelui Agenției Naționale Anti-Doping, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate. Arată că dispozițiile de lege criticate respectă prevederile cuprinse în Codul Mondial Anti-Doping, existând, totodată, obligația armonizării legii interne cu dispozițiile internaționale în domeniu. În final, arată că, după parcurgerea tuturor căilor de atac astfel cum acestea sunt prevăzute de dispozițiile de lege criticate, persoana interesată se poate adresa instanței civile naționale.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 8 aprilie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 131/33/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 61 din Legea nr. 227/2006

privind prevenirea și combaterea dopajului în sport, excepție ridicată, din oficiu, de către instanța de judecată într-o cauză ce are ca obiect anularea unui act administrativ.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, se arată următoarele:

Dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale din perspectiva prevederilor art. 20, 21, 124 și 126 din Constituție. Art. 21 din Constituție precizează că accesul la justiție este liber, iar potrivit art. 124, justiția se înfăptuiește în numele legii, este unică, imparțială și egală pentru toți. Potrivit art. 126 din Legea fundamentală, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

Dispozițiile de lege criticate prevăd că deciziile Comisiei de apel pot fi contestate la Curtea de arbitraj sportiv de la Lausanne. Potrivit dispozițiilor

art. 37 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 , în limbajul normativ aceleași noțiuni se exprimă prin aceiași termeni. În redactarea conținutului

art. 61 din Legea nr. 227/2006 , legiuitorul a optat pentru aceeași formă afirmativă a verbului utilizat la timpul prezent ca și în situațiile în care a înțeles să reglementeze competența materială a instanțelor judecătorești în Codul de procedură civilă. De aici instanța de judecată concluzionează, referindu-se la competența organului jurisdicțional chemat să soluționeze o contestație formulată împotriva unei decizii emise de Comisia de apel, că legiuitorul a accentuat caracterul imperativ al normei precizând, totodată, că asemenea acțiuni se pot deduce judecății doar înaintea Curții de arbitraj sportiv de la Lausanne.

Însă acest organ jurisdicțional nu poate fi asimilat noțiunii de instanță națională, după cum nu poate fi asimilat nici noțiunii de jurisdicție specială administrativă, deoarece obligația care revenea Guvernului în temeiul dispozițiilor

art. IV din Legea nr. 260/2007

nu a fost îndeplinită. Cât timp Constituția conține dispoziții mai favorabile, garantând accesul liber la justiție și înfăptuirea justiției prin instanțe judecătorești a căror competență este determinată prin legi organice, procedura de judecată fiind prevăzută numai de legea internă, dispozițiile

art. 61 din Legea nr. 227/2006

apar ca fiind neconstituționale în raport cu prevederile art. 21, 124 și 126 din Constituție. Din modul de redactare rezultă că acest tip de litigii a fost deferit unei jurisdicții internaționale din dorința de a se răspunde exigențelor de punere în aplicare a Codului Mondial Anti-Doping. Urmărirea acestui obiectiv nu poate avea însă legitimitatea dorită atâta timp cât prin Legea fundamentală s-a garantat accesul liber la justiție în fața instanțelor naționale.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul arată că legiuitorul poate institui reguli speciale destinate soluționării mai rapide a unor categorii de litigii, care să decongestioneze instanțele judecătorești de cauzele ce pot fi rezolvate pe această cale, fără a îngrădi accesul liber la justiție pentru cei interesați. Astfel, prevederile criticate nu sunt de natură a aduce atingere principiului constituțional al liberului acces la justiție, cel interesat fiind în măsură să atace deciziile comisiei în fața instanțelor judecătorești, conform dreptului comun. De altfel, acest aspect rezultă și din sintagma "pot fi contestate", dispozițiile vizate constituind o alternativă oferită contestatarului și nu o piedică în exercitarea dreptului de sesizare a instanței judecătorești în condițiile legii. În final, se precizează că în cauză nu se pune problema neconstituționalității dispozițiilor criticate, ci este vorba de o problemă strict de interpretare și aplicare a acestora, în raport cu situația de fapt ce urmează a fi reținută de către instanța de judecată.

Avocatul Poporului arată că nicio dispoziție a actului normativ criticat nu obligă persoanele interesate să opteze pentru declanșarea procedurii instituite de

Legea nr. 227/2006

și nici nu le împiedică pe acestea de a sesiza direct instanța de judecată, în condițiile dreptului comun. În continuare se arată că motivele invocate privesc, în esență, modul de interpretare și de aplicare a legii aplicabile speței, precum și aspecte ce țin de stabilirea și verificarea competenței instanței de judecată, ceea ce excedează competenței Curții Constituționale prevăzute de lege.

Interpretarea unui text legal în procesul de aplicare a legii, precum și verificarea competenței generale, materiale și teritoriale, constituie atributul instanței de judecată învestită cu soluționarea cauzei, respectiv al instanțelor de control judiciar.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile

art. 61 din Legea nr. 227/2006

privind prevenirea și combaterea dopajului în sport, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 25 ianuarie 2011, cu următorul conținut: "Deciziile Comisiei de apel pot fi contestate la Curtea de arbitraj sportiv de la Lausanne, în termen de 21 de zile de la data comunicării."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autorul excepției invocă prevederile constituționale ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiție, art. 124 referitor la înfăptuirea justiției și art. 126 referitor la instanțele judecătorești.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că accesul liber la justiție nu este absolut, ci poate implica limitări, cât timp acestea sunt rezonabile și proporționale cu scopul urmărit.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa, de exemplu prin Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care Convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept. Totodată, prin Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, Curtea a reținut că acest drept cere, prin însăși natura sa, o reglementare din partea statului, reglementare ce poate varia în timp și spațiu, însă în funcție de "resursele comunităților și nevoile indivizilor." În elaborarea unei astfel de reglementări, statele se bucură de o anumită marjă de apreciere.

Referitor la procedura arbitrală, Curtea, prin

Decizia nr. 203 din 7 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 24 martie 2006, a statuat că arbitrajul constituie o excepție de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiției se realizează prin instanțele judecătorești și reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparțială, mai rapidă și mai puțin formală, confidențială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.

Mai mult, Curtea constată că România a acceptat prin

Legea nr. 367/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 9 octombrie 2006, Convenția internațională împotriva dopajului în sport, adoptată în cadrul Conferinței Generale a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, la Paris la 19 octombrie 2005. Codul Mondial Anti-Doping reprezintă parte integrantă din această convenție.

Astfel, în Partea I din Codul Mondial Anti-Doping, prin art. 13 se dispune expres asupra competenței Curții de Arbitraj Sportiv de la Lausanne în cazurile privind dopajul în sport.

Curtea constată că, în domeniul dopajului în sport, Curtea de arbitraj sportiv de la Lausanne funcționează ca o instanță disciplinară, în special după adoptarea Codului Mondial Anti-Doping, care, în acest caz, conferă competență directă acestei instanțe.

Astfel, Curtea constată că nu poate fi reținută critica potrivit căreia dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 20, 21, 124 și 126.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 61 din Legea nr. 227/2006

privind prevenirea și combaterea dopajului în sport, excepție ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Cluj - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 131/33/2011.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 29 mai 2012.