Decizia nr. 1027/2010

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 353^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de societățile comerciale ECE Projektmanagement România - S.R.L. și ECE Projektmanagement International GmbH în Dosarul nr. 58/2009 al Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României - București.

La apelul nominal se prezintă, pentru autorii excepției de neconstituționalitate, avocat Nicolae Viorel Dinu, cu delegație la dosar, iar pentru părțile Societatea Comercială "Myo-O" - S.A. din București și Societatea Comercială "River Invest" - S.A. din București răspunde avocat C. Stănescu, cu împuternicire avocațială.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocaților prezenți, pentru susținerea argumentelor privind excepția de neconstituționalitate formulată.

Avocatul Nicolae Viorel Dinu susține că prevederile art. 353^1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale, întrucât contravin dispozițiilor art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1) și art. 126 alin. (1) și (2) din Legea fundamentală. În acest sens, arată că reglementarea criticată îngrădește dreptul la apărare și la un proces echitabil, dat fiind că încheierea prin care se soluționează cererea de recuzare îndreptată împotriva unuia dintre membrii Tribunalului arbitral nu este supusă niciunei căi de atac. Așa fiind, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

Avocatul părților Societatea Comercială "Myo-O" - S.A. din București și Societatea Comercială "River Invest" - S.A. solicită respingerea excepției de neconstituționalitate invocate, apreciind că procedura reglementată de prevederile de lege criticate nu încalcă drepturile procesuale ale autorilor excepției, prevăzute în Codul de procedură civilă, și nici alte drepturi sau libertăți ale acestora.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume

Decizia nr. 203/2006

și

Decizia nr. 74/2009 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 27 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 58/2009, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 353^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de societățile comerciale ECE Projektmanagement România - S.R.L. și ECE Projektmanagement International GmbH într-o cauză având ca obiect cerere de recuzare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile art. 353^1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale, întrucât consacră dreptul instituțiilor permanente de arbitraj să soluționeze, în virtutea regulamentelor proprii, cereri aflate în competența instanței de judecată, ceea ce contravine normelor constituționale invocate.

În acest context, susțin că prin această reglementare se permite unui organ, altul decât "justiția", în accepțiunea art. 126 alin. (1) din Constituție, să soluționeze o cerere ce tinde la apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale autorilor excepției. Astfel, arată că, organului cu activitate jurisdicțională - Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României - nu îi sunt recunoscute, prin Legea fundamentală, prerogativele puterii judecătorești, Constituția reglementând în mod expres care sunt organele abilitate să realizeze justiția, și anume "Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești, stabilite de lege". Autorii excepției consideră că li se îngrădește dreptul de a avea acces la o jurisdicție statală, respectiv la una dintre instanțele de judecată care se circumscriu noțiunii de "justiție", îngrădire cu atât mai evidentă cu cât încheierea prin care se soluționează cererea de recuzare nu este supusă niciunei căi de atac, iar Codul de procedură civilă nu permite contestarea hotărârii arbitrale sub aspectul nelegalei respingeri a cererii de recuzare, împrejurare ce determină încălcarea dreptului la apărare și la un proces echitabil.

Curtea de Arbitraj Comercial Internațional consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, reglementarea legală criticată nefiind în contradicție cu normele constituționale invocate.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 353^1 din Codul de procedură civilă sunt constituționale. În acest sens, arată că arbitrajul constituie o excepție de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiției se realizează prin instanțele judecătorești și reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparțială, mai rapidă și mai puțin formală, confidențială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 353^1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: "Art. 353^1. - În cazul arbitrajului organizat de o instituție permanentă, toate atribuțiile ce revin instanței judecătorești în temeiul dispozițiilor din prezentul capitol se exercită de acea instituție, conform regulamentului său, afară numai dacă acel regulament prevede altfel."

Autorii excepției susțin că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul la justiție, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, precum și celor ale art. 126 alin. (1) și (2) privind instanțele judecătorești.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin

Decizia nr. 203 din 7 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 24 martie 2006, instanța de contencios constituțional a statuat că arbitrajul constituie o excepție de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiției se realizează prin instanțele judecătorești și reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparțială, mai rapidă și mai puțin formală, confidențială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.

Arbitrajul se organizează și se desfășoară potrivit convenției arbitrale încheiate între părți, cu respectarea principiului libertății de voință a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum și a dispozițiilor imperative ale legii, așa cum prevede art. 341 din Codul de procedură civilă. Prin urmare, părțile pot stabili, prin convenția arbitrală sau printr-un act adițional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea și înlocuirea arbitrilor, termenul și locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului și, în general, orice alte norme privind buna desfășurare a arbitrajului. În cazul în care părțile nu au convenit asupra unor asemenea norme, tribunalul arbitral va putea reglementa procedura ce urmează a fi aplicată.

Cu privire la recuzarea arbitrilor, Curtea a constatat că art. 351^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă prevede cauzele care pun la îndoială independența și imparțialitatea acestora, respectiv cele prevăzute pentru recuzarea judecătorilor, precum și anumite cauze speciale, ca neîndeplinirea condițiilor de calificare profesională ori a altor condiții privitoare la arbitri, prevăzute în convenția arbitrală. Potrivit art. 351^2 alin. 2 din Codul de procedură civilă, "Cererea de recuzare se soluționează de instanța judecătorească, prevăzută de art. 342, cu citarea părților și a arbitrului recuzat, în termen de 10 zile de la sesizare. Încheierea nu este supusă căilor de atac".

Prin derogare de la această regulă, art. 353^1 din Codul de procedură civilă prevede că, în situațiile în care arbitrajul este organizat de o instituție permanentă, toate atribuțiile ce revin instanței judecătorești în temeiul dispozițiilor capitolului privitor la constituirea tribunalului arbitral se exercită de această instituție, conform regulamentului său. Așa fiind, incidența reglementării criticate este subsecventă acordului de voință intervenit între părțile care au încheiat convenția arbitrală și care au optat pentru soluționarea litigiului de către o instituție permanentă.

Așadar, în urma acordului prin care a fost aleasă calea arbitrajului instituțional, dispozițiile regulamentului acelei instituții se impun părților, tribunalul arbitral urmând a le aplica întocmai. Împrejurarea că partea care solicită recuzarea unui arbitru a achiesat la soluționarea litigiului de către o instituție permanentă de arbitraj, deși cunoștea sau ar fi trebuit să cunoască dispozițiile legale referitoare la judecarea litigiului de o asemenea instituție, ca și consecințele juridice ale aplicării lor, nu o îndreptățește să se prevaleze de necunoașterea legii și deci lipsește de temei critica reglementării în cauză.

Totodată, prin

Decizia nr. 74 din 15 ianuarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 6 aprilie 2009, Curtea a statuat că, prin prevederile art. 343^3 alin. 1 din Codul de procedură civilă, legiuitorul nu exclude de la competența instanțelor judecătorești litigiile care fac obiectul unei convenții arbitrale. Astfel, Curtea a constatat că arbitrajul se organizează și se desfășoară potrivit convenției arbitrale încheiate între părți, fie sub forma unei clauze compromisorii înscrise în contractul principal, fie sub forma unei înțelegeri de sine stătătoare, denumită compromis, și prin urmare părțile au libertatea de a alege modalitatea de soluționare a litigiului. Litigiul dedus instanței de arbitraj comercial se finalizează printr-o hotărâre arbitrală, care, însă, potrivit art. 364 din Codul de procedură civilă, poate fi desființată printr-o acțiune în anulare soluționată de către instanțele judecătorești competente.

Ca atare, Curtea constată că prevederile legale care reglementează arbitrajul nu contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție și nici celor cuprinse în art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fiind în deplin acord și cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora stabilirea competenței instanțelor judecătorești și a procedurii de judecată este atributul exclusiv al legiuitorului.

Întrucât nu au apărut împrejurări noi, care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în această materie, soluția adoptată în precedent, precum și considerentele pe care aceasta se întemeiază își mențin valabilitatea și în cauza de față.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 353^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de societățile comerciale ECE Projektmanagement România - S.R.L. și ECE Projektmanagement International GmbH în Dosarul nr. 58/2009 al Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României - București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 septembrie 2010.