Decizia nr. 967/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 63 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Ionela Mioara El Kamach în Dosarul nr. 8.295/2/2009 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, care formează obiectul Dosarului nr. 3.804D/2010 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 3.892D/2010, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a acelorași prevederi legale, ridicată de Ljimani Suajb în Dosarul nr. 744/59/2010 al Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, văzând identitatea de obiect a cauzelor menționate, pune în discuție problema conexării lor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare.

Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 3.892D/2010 la Dosarul nr. 3.804D/2010, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale, reprezentată de

Decizia nr. 432 din 15 aprilie 2010 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin Încheierea din 17 martie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 8.295/2/2009, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 63 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Ionela Mioara El Kamach într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva deciziei de returnare de pe teritoriul României a soțului acesteia.

Prin Încheierea din 9 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 744/59/2010, Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a acelorași prevederi legale, excepție ridicată de Ljimani Suajb într-o cauză civilă având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva deciziei de returnare a acestuia de pe teritoriul României.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că prin hotărârea ofițerului de interviu al Oficiului Român pentru Imigrări nu se poate desface sau anula căsătoria, întrucât acest atribut aparține doar instanței de judecată. Autoarea excepției ce formează obiectul Dosarului nr. 3.804D/2010 susține că, în situația returnării soțului său în țara de origine, este obligată fie să solicite desfacerea căsătoriei, pentru a putea să încheie o altă căsătorie fără să fie acuzată de bigamie, ceea ce ar presupune o încălcare a voinței sale, precum și cheltuieli judiciare pentru procesul de divorț, fie să plece împreună cu soțul său și astfel să își părăsească țara și familia.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât Oficiul Român pentru Imigrări nu desfășoară o activitate jurisdicțională, ci exclusiv administrativă, iar stabilirea împrejurării că o căsătorie este de conveniență nu echivalează cu anularea acesteia, efectul vizând doar dreptul de ședere al străinilor în România.

Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, precizând că diferitele aspecte care privesc modul în care Oficiul Român pentru Imigrări a efectuat verificări în vederea constatării unei căsătorii ca fiind de conveniență sunt, într-adevăr, atributul instanței, care va statua, în urma administrării de probe în cursul litigiului, dacă cele reținute de autoritatea publică menționată corespund sau nu realității. Constată, de asemenea, că textul de lege criticat respectă principiile consacrate prin Rezoluția Consiliului Uniunii Europene din 4 decembrie 1997 privind măsurile de luptă împotriva căsătoriilor de conveniență.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 63 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, care au următorul conținut:

- Art. 63: "(1) Oficiul Român pentru Imigrări refuză prelungirea dreptului de ședere obținut în baza căsătoriei dacă, în urma verificărilor efectuate, rezultă că acea căsătorie este de conveniență.

(2) Elementele pe baza cărora se poate constata faptul că o căsătorie este de conveniență pot fi următoarele:

a) coabitarea matrimonială nu există;

b) soții nu s-au cunoscut înaintea căsătoriei;

c) lipsa unei contribuții efective la îndeplinirea obligațiilor născute din căsătorie;

d) soții nu vorbesc o limbă înțeleasă de amândoi;

e) există date că anterior unul dintre soți a încheiat o căsătorie de conveniență;

f) soții sunt inconsecvenți în declararea datelor cu caracter personal, a circumstanțelor în care s-au cunoscut ori a altor informații relevante despre aceștia;

g) încheierea căsătoriei a fost condiționată de plată unei sume de bani între soți, cu excepția sumelor primite cu titlu de dotă.

(3) Constatarea elementelor prevăzute la alin. (2) se realizează de către ofițerul de interviu. Aceste elemente pot rezultă din:

a) datele obținute în urma interviului;

b) înscrisuri;

c) declarațiile celor în cauză sau ale unor terțe persoane;

d) controale la domiciliul conjugal ori alte verificări suplimentare."

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine dispozițiilor din Constituție: art. 1 - Statul român, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 18 - Cetățenii străini și apatrizii, art. 25 - Libera circulație, art. 26 - Viața intimă, familială și privată, art. 48 - Familia și art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Se invocă, de asemenea, și art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale - Dreptul la respectarea vieții private și de familie.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că a mai examinat constituționalitatea textului de lege criticat, atât în actuala numerotare, cât și în cea anterioară republicării

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , prin prisma unor critici similare și prin raportare la aceleași prevederi constituționale. Astfel, de exemplu, prin

Decizia nr. 132 din 21 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 14 martie 2006,

Decizia nr. 350 din 2 mai 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 29 mai 2006, sau

Decizia nr. 432 din 15 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 2 iunie 2010, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate. Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că aprecierea unei căsătorii ca fiind de conveniență se face de către o autoritate specializată, organizată în subordinea unui minister, și produce efecte exclusiv asupra dreptului de ședere a străinilor în România, iar nu asupra statutului civil al persoanelor în cauză. Curtea a reținut, totodată, că, în ceea ce privește căsătoria de conveniență, se instituie o prezumție relativă care poate fi răsturnată prin proba contrară, în sensul că solicitantul dreptului de ședere are posibilitatea de a demonstra, prin orice mijloace de probă, caracterul efectiv și neechivoc al căsătoriei a cărei existență a invocat-o în fundamentarea cererii sale. Introducerea prevederii referitoare la căsătoria de conveniență are menirea de a sancționa acele cazuri în care, prin încheierea căsătoriei, s-au urmărit alte scopuri decât cele firești și legale. În plus, hotărârea Oficiului Român pentru Imigrări este supusă cenzurii instanței de judecată, care va aprecia legalitatea și temeinicia acesteia.

De asemenea, instanța de control constituțional a observat că legiuitorul român a adoptat aceleași criterii de evaluare a unei căsătorii în vederea stabilirii caracterului său autentic sau convențional ca și cele prevăzute în legislația Uniunii Europene. Astfel, elementele enumerate în cuprinsul

art. 63 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

au fost preluate integral din Rezoluția Consiliului Uniunii Europene din 4 decembrie 1997 cu privire la măsurile ce pot fi adoptate pentru combaterea căsătoriilor de conveniență (97/C 382/01), care se referă la căsătoriile încheiate între cetățeni ai statelor membre sau rezidenți legali pe teritoriul acestora și persoane care au naționalitatea unui stat terț. În plus, art. 35 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE permite statelor membre ca, în caz de abuz de drept sau în caz de fraudă, aici fiind incluse căsătoriile de conveniență, să adopte măsurile necesare pentru a refuza, anula sau retrage orice drept conferit prin directiva menționată.

Întrucât în cauza de față nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea acestei jurisprudențe, își mențin valabilitatea considerentele și soluția pronunțată prin decizia citată.

În ceea ce privește susținerile unuia dintre autorii excepției, în sensul că, în situația returnării soțului său, cetățean străin, în țara de origine, este obligată fie să solicite desfacerea căsătoriei, pentru a putea să încheie o altă căsătorie fără să fie acuzată de bigamie - ceea ce ar presupune o încălcare a voinței sale și cheltuieli judiciare pentru procesul de divorț, fie să plece împreună cu soțul său și astfel să își părăsească țara și familia, Curtea apreciază că ipotezele înfățișate constituie consecințe posibile ale actului său de voință, liberă și neviciată, exprimat prin însuși consimțământul la căsătorie, consecințe pe care autoarea le putea anticipa și pe care și le-a asumat la momentul încheierii acesteia, cunoscând statutul special al viitorului său soț, cetățean străin aflat pe teritoriul României. În considerarea obligației constituționale de respectare a legilor, Curtea reține că atât cetățenii români, cât și cei străini aflați pe teritoriul României trebuie să respecte reglementările în vigoare ale statului român, deci inclusiv în ceea ce privește instituția căsătoriei. Din perspectiva speței analizate, aceasta presupune nu numai îndeplinirea condițiilor de fond și de formă pentru încheierea validă a căsătoriei, cât și respectarea prescripțiilor legii pe parcursul existenței sale, în sensul că aceasta să satisfacă exigențele legale referitoare la caracteristicile pe care o căsătorie trebuie să le întrunească pentru a justifica prelungirea dreptului de ședere obținut în baza acesteia. Curtea constată că dispozițiile

art. 63 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

nu au niciun efect asupra existenței căsătoriei, iar faptul că, în urma constatării caracterului de conveniență al acesteia, autoarea excepției este pusă în situația de a face o alegere între menținerea acesteia și desfacerea ei în vederea intrării într-o nouă căsătorie reprezintă o situație prefigurată încă de la momentul încheierii căsătoriei, a cărei evitare ținea însă exclusiv de comportamentul soților și de atitudinea lor pe parcursul căsătoriei. Ca atare, Curtea constată că textul de lege criticat nu contravine dispozițiilor constituționale și convenționale care consacră dreptul la viață intimă, familială și privată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 63 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Ionela Mioara El Kamach în Dosarul nr. 8.295/2/2009 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și de Ljimani Suajb în Dosarul nr. 744/59/2010 al Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 iulie 2011.