Decizia nr. 1345/2011

Articolul 33

din Legea nr. 85/2006 : "(1) În termen de 48 de ore de la înregistrarea cererii creditorului îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței, judecătorul-sindic va comunică cererea, în copie, debitorului.

(2) În termen de 10 zile de la primirea copiei, debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască existența stării de insolvență. Dacă debitorul contestă starea de insolvență, iar contestația sa este ulterior respinsă, el nu va mai avea dreptul să solicite reorganizarea judiciară.

(3) La cererea debitorului, judecătorul-sindic îi poate obliga pe creditorii care au introdus cererea să consemneze, în termen de 5 zile, la o bancă, o cauțiune de cel mult 10% din valoarea creanțelor. Cauțiunea va fi restituită creditorilor, dacă cererea lor va fi admisă. Dacă cererea va fi respinsă, cauțiunea va fi folosită pentru a acoperi pagubele suferite de debitori. Dacă nu este consemnată în termen cauțiunea, cererea introductivă va fi respinsă.

(4) Dacă judecătorul-sindic stabilește că debitorul este în stare de insolvență, îi va respinge contestația și va deschide, printr-o sentință, procedura generală, situație în care un plan de reorganizare poate fi formulat numai de către administratorul judiciar sau de către creditorii deținând împreună sau separat minimum 20% din valoarea masei credale și numai dacă aceștia își exprimă intenția de a depune un plan în termenul prevăzut la art. 59 alin. (1), respectiv la art. 60 alin. (2).

(5) Dacă judecătorul-sindic stabilește că debitorul nu este în stare de insolvență, respinge cererea creditorilor, care va fi considerată ca lipsită de orice efect chiar de la înregistrarea ei.

(6) Dacă debitorul nu contestă, în termenul prevăzut la alin. (2), că ar fi în stare de insolvență și își exprimă intenția de a-și reorganiza activitatea, judecătorul-sindic va da o sentință de deschidere a procedurii generale. În cazul în care, din declarația debitorului, făcută până la data pronunțării sentinței, rezultă că acesta se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 1 alin. (2) sau a mai beneficiat de reorganizare în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii, judecătorul-sindic va pronunța o sentință de deschidere a procedurii simplificate.

(7) Prin sentința de deschidere a procedurii, judecătorul-sindic va dispune administratorului judiciar sau lichidatorului, după caz, să efectueze notificările prevăzute la art. 61.";

-

Articolul 34

din Legea nr. 85/2006 : "Prin sentința de deschidere a procedurii generale, judecătorul-sindic va desemna un administrator judiciar, iar în cazul deschiderii procedurii simplificate va desemna un lichidator provizoriu. Desemnarea se va face în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) lit. c), coroborat cu cele ale art. 19 alin. (1).";

- Art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă: "Instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 41 privind munca și protecția socială a muncii și art. 44 privind dreptul de proprietate privată din Constituție, precum și ale art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

I. Prevederile

art. 33 și 34 din Legea nr. 85/2006

au mai fost supuse controlului de constituționalitate pentru critici de neconstituționalitate similare. Astfel, prin

Decizia nr. 381 din 17 aprilie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 24 mai 2007, și

Decizia nr. 1.143 din 4 decembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 27 decembrie 2007, Curtea a constatat că prevederile

art. 33 și 34 din Legea nr. 85/2006

sunt constituționale. S-a reținut că procedura specială a insolvenței nu poate fi folosită în mod arbitrar, deoarece legea prevede condiții stricte pentru introducerea cererii de deschidere a procedurii, legate de caracterul cert, lichid și exigibil al creanțelor, precum și de starea de insolvență reală a debitorului. Garantarea și ocrotirea prin lege a proprietății private sunt deopotrivă valabile atât în privința apărării intereselor legitime ale debitorilor, cât și în privința promovării intereselor legitime ale creditorilor. În legătură cu acest aspect, Curtea a arătat că procedura prevăzută de textele de lege criticate a fost instituită de legiuitor tocmai ca un mijloc de constrângere a debitorului care nu și-a executat voluntar obligațiile de plată, modalitate prin care nu a fost încălcat dreptul de proprietate al acestuia, în condițiile în care, în ceea ce îl privește, era ținut de existența unor creanțe certe, lichide și exigibile, ci s-a asigurat protecția dreptului de proprietate al titularilor unor asemenea creanțe, drept încălcat prin refuzul de executare din partea debitorilor rău-platnici.

Curtea a mai constatat că

Legea nr. 85/2006

reglementează o procedură specială, instituită de legiuitor ca un mijloc de constrângere a debitorului care nu și-a executat voluntar obligațiile de plată. Debitorul se poate apăra față de orice solicitare în acest sens, beneficiind de toate mijloacele și garanțiile procedurale legale care condiționează desfășurarea unui proces echitabil. Astfel fiind, atât timp cât debitorul are posibilitatea de a contesta și a dovedi inexistența stării de insolvență, nu se poate considera că îi sunt aduse atingeri dreptului la apărare și la un proces echitabil. Judecătorul-sindic, atunci când va constata că nu este în insolvență, va trebui să respingă cererea creditorului, continuând procedura numai când constată netemeinicia contestației debitorului.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția pronunțată de Curte prin deciziile menționate, precum și considerentele care le-au fundamentat sunt valabile și în prezenta cauză.

Distinct de cele arătate mai sus, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor legale criticate, judecătorul-sindic comunică debitorului cererea de deschidere a procedurii insolvenței în termen de 48 de ore de la înregistrare. Acesta are posibilitatea de a opta între acceptarea soluției cu privire la deschiderea procedurii insolvenței și propunerea unui plan de reorganizare sau contestarea soluției de deschidere a procedurii insolvenței, contestare care însă nu trebuie să tindă spre o simplă tergiversare a cauzei. Dacă contestația va fi respinsă, un plan de reorganizare va putea fi propus de administratorul judiciar sau de către creditori. În plus, Curtea constată că sentința de deschidere a procedurii insolvenței prin care este desemnat și administratorul judiciar este un act de procedură care se comunică prin publicare în Buletinul procedurilor de insolvență, potrivit art. 7 alin. (1) din lege. Mai mult, potrivit alin. (3) al art. 7 din lege, comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii și notificarea deschiderii procedurii se realizează conform Codului de procedură civilă, care, la art. 266 alin. 3, prevede că hotărârea se va comunică părților, în copie, în cazul când aceasta este necesară pentru curgerea termenului de exercitare a apelului și recursului, într-un termen de 7 zile de la pronunțarea hotărârii.

Împrejurarea că unei părți nu i-a fost comunicată hotărârea judecătorească nu constituie o problemă de constituționalitate, ci ține de aplicarea și interpretarea legii, care este apanajul instanțelor de judecată și nu intră în atribuțiile instanței de contencios constituțional.

II. Cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă, raportate la prevederile art. 21 din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea reține că acestea nu constituie o îngrădire a accesului la justiție și nici nu încalcă principiile constituționale invocate, ci reprezintă o măsură de descurajare a exercitării cu rea-credință a drepturilor procesuale prin cereri de amânare a procesului în scopul tergiversării acestuia și al împiedicării înfăptuirii justiției.

Totodată, facultatea instituită pentru judecător, de a nu acorda un termen pentru lipsă de apărare, caz în care se va amâna pronunțarea, la cererea părții, pentru depunerea de concluzii scrise, sau de a acorda un singur termen în acest scop, implică responsabilitatea acestuia în înfăptuirea actului de justiție, iar pentru eventualele abuzuri sau greșeli de judecată datorate încălcării dreptului la apărare, legea prevede remediile necesare. În acest sens a se vedea

Decizia nr. 490 din 8 iunie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 iulie 2006.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, soluția și considerentele deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 33 și 34 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței și art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Lucky Star Impex C&C" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 47.025/3/2009 al Tribunalului București - Secția a VII-a comercială.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 octombrie 2011.