Decizia nr. 1593/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 86 alin. (2) și ale

art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, excepție ridicată de Laura Ileana Ciovică în Dosarul nr. 13.792/63/2008 al Tribunalului Argeș - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului nr. 1.213D/2011 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.214D/2011, având ca obiect o excepție de neconstituționalitate identică, ridicată de Eugenia Barbu în Dosarul nr. 14.000/63/2008 al aceleiași instanțe de judecată.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.240D/2011, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 86 alin. (2) din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, excepție ridicată de Eugen Dincă în Dosarul nr. 13.997/63/2008 al Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal.

Curtea, având în vedere obiectul excepției de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus menționate, din oficiu, pune în discuție problema conexării lor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare a dosarelor menționate.

Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 1.214D/2011 și a Dosarului nr. 1.240D/2011 la Dosarul nr. 1.213D/2011, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției, indicând, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale, respectiv

Decizia nr. 921 din 16 septembrie 2008 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin încheierile din 28 septembrie și din 3 octombrie, pronunțate în dosarele nr. 13.792/63/2008 și, respectiv nr. 14.000/63/2008, Tribunalul Argeș - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 86 alin. (2) și ale

art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, excepție ridicată de Laura Ileana Ciovică și, respectiv, de Eugenia Barbu în cauze având ca obiect anularea deciziilor de suspendare de drept a raportului de serviciu.

Prin Încheierea din 20 octombrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 13.997/63/2008, Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 86 alin. (2) din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, excepție ridicată de Eugen Dincă într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva sentinței prin care a fost respinsă cererea sa de anulare a deciziei de suspendare de drept a raportului de serviciu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile de lege criticate creează o discriminare a funcționarului public aflat în situația suspendării din funcție ca urmare a trimiterii sale în judecată, în raport cu alte categorii de salariați. Sancțiunea suspendării contravine dreptului la un nivel de trai decent și măsurile lor de protecție socială prevăzute de art. 47 din Constituție, deși, în calitate de salariați, autorii excepției au contribuit la bugetul asigurărilor sociale. Mai arată că, pe perioada suspendării din funcție, atât aceștia, cât și familiile lor sunt lipsiți de orice mijloace de subzistență și nici nu se pot angaja în altă parte, fiind încălcat astfel și dreptul la muncă.

În plus, autorul excepției de neconstituționalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 1.240D/2011 pretinde și nerespectarea prezumției de nevinovăție, consacrată de art. 23 alin. (11) din Constituție și de art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate prin prisma art. 11 și a art. 20 din Legea fundamentală. Se susține, în acest sens, că "simpla trimitere în judecată a constituit motiv al suspendării din funcție, deci a produs consecințe juridice", înainte de a fi pronunțată o eventuală hotărâre de condamnare definitivă.

Tribunalul Argeș - Secția civilă, exprimându-și opinia în dosarele nr. 1.213D/2011 și nr. 1.214D/2011, consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Măsura suspendării de drept a raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici este una temporară, justificată de punerea în mișcare a acțiunii penale, și se aplică tuturor funcționarilor publici aflați în ipoteza normei legale. În ce privește dreptul la protecție socială se arată că, în speță, s-a dispus deja suspendarea executării deciziei contestate, iar în cazul admiterii contestației, reclamanta va fi repusă în situația anterioară, inclusiv prin plata drepturilor salariale cuvenite pentru perioada suspendării din funcție, actualizate.

Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal, exprimându-și opinia în Dosarul nr. 1.240D/2011, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Măsura suspendării se aplică tuturor funcționarilor publici aflați în ipoteza normei legale, nefiind de natură să încalce principiul egalității în drepturi și nici prezumția de nevinovăție, fiind o măsură vremelnică, justificată de trimiterea în judecată și independentă de vinovăția funcționarului suspendat din funcție. Mai mult, suspendarea de drept a raporturilor de serviciu nu atrage și pierderea calității de funcționar public și, deci, nu împiedică încadrarea acestuia într-un alt loc de muncă.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Textele de lege criticate se aplică tuturor funcționarilor publici aflați în ipoteza normei juridice, și anume în cazul în care s-a pus în mișcare acțiunea penală, în mod egal, fără privilegii și fără discriminări. Totodată, nu se poate pune problema încălcării prezumției de nevinovăție, de vreme ce suspendarea funcționarului public din funcția publică deținută este o sancțiune de natură administrativă, având ca finalitate protejarea autorității sau a instituției publice față de pericolul continuării ilicite și al extinderii consecințelor periculoase ale faptei penale săvârșite de către funcționarul public, urmând ca pe întreg parcursul desfășurării procesului penal prezumția de nevinovăție să fie respectată. În ce privește pretinsa încălcare a dreptului la un nivel de trai decent, se apreciază că normele art. 47 din Constituție, care consacră acest drept, nu au nicio legătură cu dispozițiile legale criticate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 86 alin. (2) și ale

art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici sunt constituționale. Acestea nu contravin art. 4 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție, referitoare la principiile nediscriminării și ale egalității în drepturi, deoarece se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situația reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. Totodată, ținând cont de natura administrativă a măsurii de suspendare a funcționarului public din funcția deținută și de finalitatea acesteia, constând în protejarea autorității sau a instituției publice față de pericolul continuării ilicite și al extinderii consecințelor periculoase ale faptei penale săvârșite de către funcționarul public, nu se pune problema nerespectării prezumției de nevinovăție, prevăzută de art. 23 alin. (11) din Constituție. Nu se poate susține nici încălcarea art. 41 alin. (1) și (2) din Legea fundamentală, privind munca și protecția socială a muncii, de vreme ce, pe de o parte, măsura suspendării este temporară, iar pe de altă parte, este justificată de trimiterea în judecată a funcționarului public pentru infracțiuni de o gravitate deosebită. Textele de lege criticate nu aduc atingere nici dispozițiilor art. 47 din Constituție, având în vedere că, potrivit

art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 , dacă instanța judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal, suspendarea din funcția publică încetează, iar funcționarul public respectiv își va relua activitatea în funcția publică anterior deținută și îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 86 alin. (2) și ale

art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, care au următorul cuprins:

- Art. 86 alin. (2): "(2) În cazul în care funcționarul public este trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h), persoana care are competența legală de numire în funcția publică va dispune suspendarea funcționarului public din funcția publică pe care o deține.";

- Art. 94 alin. (1) lit. m): "(1) Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul public se află în una dintre următoarele situații: [...]

m) în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h)".

Dispozițiile art. 54 lit. h), la care textele legale criticate fac trimitere, prevăd următoarele: "Poate ocupa o funcție publică persoana care îndeplinește următoarele condiții: [...] h) nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea".

În argumentarea excepției de neconstituționalitate se susține că textele de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 4 alin. (2) și ale art. 16 alin. (1), referitoare la principiile nediscriminării și al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, ale art. 23 alin. (11), care instituie prezumția de nevinovăție, ale art. 41 - Munca și protecția socială a muncii și ale art. 47 - Nivelul de trai. De asemenea, sunt invocate, prin prisma art. 11 și a art. 20 din Legea fundamentală, prevederile art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la prezumția de nevinovăție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că textele de lege criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate, cu motivări asemănătoare și prin raportare la aceleași dispoziții constituționale invocate și în prezenta cauză.

De pildă, prin

Decizia nr. 539 din 27 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 2 iunie 2010, Curtea Constituțională, reiterând considerente din jurisprudența sa anterioară în materie, a reținut, în esență, că "măsura suspendării din funcție se aplică tuturor funcționarilor publici aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale", astfel că nu a putut fi reținută critica de neconstituționalitate privind încălcarea art. 4 alin. (2) și a art. 16 alin. (1) din Constituție, referitor la principiile nediscriminării și al egalității în drepturi a cetățenilor.

Referitor la invocarea prevederilor art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală, Curtea Constituțională, prin

Decizia nr. 48 din 4 februarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 26 martie 2003, a reținut că sancțiunea administrativă a suspendării funcționarului public din funcția publică pe care acesta o deține, în cazul în care s-a dispus trimiterea sa în judecată, are ca finalitate protejarea autorității sau a instituției publice față de pericolul continuării activității ilicite și al extinderii consecințelor periculoase ale faptei penale săvârșite de către funcționarul public. Or, ținând cont de natura administrativă a acestei măsuri, nu se pune problema încălcării prezumției de nevinovăție, care va trebui însă respectată pe tot parcursul desfășurării întregului proces penal pornit împotriva respectivului funcționar public, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Cu privire la critica referitoare la prevederile

art. 41 din Constituție privind dreptul la muncă, prin Decizia nr. 921 din 16 septembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 22 octombrie 2008, Curtea a reținut că aceasta este neîntemeiată, deoarece nu se poate susține că suspendarea din funcție sau suspendarea de drept a raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici în cazul trimiterii în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la

art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999

ar contraveni principiului alegerii libere a profesiei, a meseriei, a ocupației sau a locului de muncă, deoarece, pe de-o parte, măsura suspendării este temporară, iar pe de altă parte, este justificată de trimiterea în judecată a funcționarului public pentru infracțiuni de o gravitate deosebită.

Curtea a mai constatat, de pildă prin

Decizia nr. 1.597 din 9 decembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 10 februarie 2011, că "textele de lege criticate nu aduc atingere nici dispozițiilor art. 47 din Constituție, observând, în acest sens, că, potrivit

art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 , dacă instanța judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal, suspendarea din funcția publică încetează, iar funcționarul public respectiv își va relua activitatea în funcția publică deținută anterior și îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare".

Întrucât criticile de neconstituționalitate din prezenta cauză privesc, în esență, aceleași aspecte și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 86 alin. (2) și ale

art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, excepție ridicată de Laura Ileana Ciovică și, respectiv, de Eugenia Barbu în dosarele nr. 13.792/63/2008 și, respectiv, nr. 14.000/63/2008 ale Tribunalului Argeș - Secția civilă, precum și de Eugen Dincă în Dosarul nr. 13.997/63/2008 al Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 decembrie 2011.