Decizia nr. 507/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mădălina Ștefania Diaconu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru și ale Cărții V din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Aurel Ionescu în Dosarul nr. 1.159/2005 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

La apelul nominal se prezintă, personal, părțile Exacustodian Păușescu și Mircea Iovu, lipsind autorul excepției, Aurel Ionescu, precum și părțile Ioana David și Nicolae Zadarojnea, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Partea Exacustodian Păușescu solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, arătând că aceasta a mai fost ridicată, în repetate rânduri, de Aurel Ionescu, iar Curtea Constituțională a respins toate criticile formulate.

Partea Mircea Iovu arată că își însușește punctul de vedere exprimat de Judecătoria Sectorului 5 București, de Avocatul Poporului, de Guvern și de judecătorul-raportor și solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ridicate ca neîntemeiată în ceea ce privește dispozițiile Cărții V din Codul de procedură civilă și ca inadmisibilă în ceea ce privește

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, deoarece consideră că această ultimă critică nu a fost motivată de autorul excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 17 februarie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 1.159/2005, Judecătoria Sectorului 5 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru și ale Cărții V din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de către Aurel Ionescu cu prilejul soluționării unei contestații la executare silită imobiliară.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 146/1997

"nu detaliază progresiv cu art. 20 alin. (1) taxele de timbru pentru contestații", iar prevederile Cărții V din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale, deoarece încalcă dreptul de proprietate garantat de art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Judecătoria Sectorului 5 București apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, instituirea unor taxe de timbru este lăsată la latitudinea legiuitorului și, ca atare, nu constituie o încălcare a dreptului de proprietate garantat de art. 44 din Legea fundamentală și de art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În ceea ce privește dispozițiile Cărții V din Codul de procedură civilă, instanța apreciază că aceste dispoziții sunt constituționale, deoarece, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege. Din ansamblul acestor reglementări rezultă că părțile au acces la justiție, iar debitorul are la dispoziție garanții procedurale care îi permit să se adreseze instanței de judecată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că textele de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate. Astfel, dispozițiile Cărții V din Codul de procedură civilă și în special ale art. 373^1 nu îngrădesc principiile enunțate de autorul excepției, ci, dimpotrivă, constituie expresia aplicării lor, garantând desfășurarea procedurii de executare silită, cu respectarea Constituției. În aplicarea dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, art. 373^1 din Codul de procedură civilă instituie norme privind executarea silită, instituție procedurală al cărei scop este realizarea definitivă și practică a unor drepturi recunoscute printr-o hotărâre judecătorească sau alt titlu executoriu. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 , instanța de contencios constituțional a statuat că prevederile art. 21 din Legea fundamentală nu instituie nici o interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și normal ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De altfel, contribuția justițiabilului, prin avansarea unei părți din aceste cheltuieli, poate fi recuperată, în temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, de la partea care cade în pretenții. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a normelor privind taxele de timbru față de principiul garantării dreptului de proprietate, arată că instituirea taxei de timbru nu afectează nici existența și nici protecția acestui drept.

Avocatul Poporului arată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 , față de dispozițiile art. 44 din Constituție și ale art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu poate fi reținută. Astfel, taxa aferentă contestației la executare silită poate diminua patrimoniul celui executat sau poate atinge unele atribute ale dreptului de proprietate, dar nu poate fi considerată ca fiind contrară garantării și ocrotirii dreptului de proprietate. De asemenea, nu poate fi reținută nici critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 373^1 din Codul de procedură civilă și a Cărții V din Codul de procedură civilă, deoarece aceste texte de lege nu îngrădesc accesul liber la justiție. Faptul că instanța încuviințează executarea silită prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților, este impus de exigența soluționării cu celeritate a procesului dedus judecății.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie următoarele prevederi legale:

- dispozițiile

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din data de 29 iulie 1997; cuantumul taxei judiciare de timbru prevăzute de

art. 2 alin. (2) a fost actualizat prin Hotărârea Guvernului nr. 783/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 482 din 28 mai 2004. Textul legal criticat are următorul conținut:

"În cazul contestației la executarea silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferentă acestei contestații nu poate depăși suma de 1.830.000 lei, indiferent de valoarea contestată."

- dispozițiile Cărții V din Codul de procedură civilă referitoare la executarea silită. Codul de procedură civilă a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 26 iulie 1993.

În susținerea neconstituționalității acestor texte de lege autorul excepției invocă încălcarea prevederilor art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, text care are următorul conținut:

"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

I. Cu privire la

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 , Curtea constată că autorul excepției nu indică nici o dispoziție sau un principiu din Legea fundamentală care ar fi încălcat prin prevederile criticate. Așa fiind, nu sunt întrunite condițiile de sesizare a Curții Constituționale prevăzute la

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora "Sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate", excepția de neconstituționalitate cu privire la acest text legal urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.

II. Referitor la critica de neconstituționalitate a Cărții V din Codul de procedură civilă, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Cartea V se referă la executarea silită, stabilind scopul și obiectul executării, procedura de sesizare a organului de executare, persoanele și bunurile supuse executării, procedura cauțiunii, a contestației la executare, a întoarcerii executării, urmărirea silită a bunurilor mobile și imobile, distribuirea sumelor realizate prin executarea silită și predarea silită a bunurilor, proceduri asupra cărora Curtea Constituțională s-a pronunțat în numeroase rânduri, stabilind că acestea nu încalcă dispozițiile Legii fundamentale sau ale convențiilor internaționale la care România este parte. În acest sens sunt

Decizia nr. 30 din 25 ianuarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 24 februarie 2005,

Decizia nr. 288 din 1 iulie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 11 august 2004,

Decizia nr. 488 din 16 decembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2004,

Decizia nr. 336 din 16 septembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 11 octombrie 2004, și

Decizia nr. 467 din 28 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.084 din 22 noiembrie 2004.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, argumentarea și soluția reținute în deciziile de mai sus își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Aurel Ionescu în Dosarul nr. 1.159/2005 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

2. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Cărții V din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de același autor în același dosar.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 octombrie 2005.