Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 194/2003

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 60 alin. (3) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001

prezumat în vigoare

Data actului
13 mai 2003
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 472 din 2 iulie 2003
Citează
4 acte
Structură
0 articole · 10.409 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Costica Bulai - președinte

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent șef

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 60 alin. (3) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 , excepție ridicată de Consiliul Local al Comunei Ciolpani în Dosarul nr. 913/2002 al Curții de Apel București - Secția de contencios administrativ.

La apelul nominal este prezent Gheorghe Constantin personal, constatandu-se lipsa autorului excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Partea prezenta solicita respingerea excepției, întrucât considera ca dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ridicate, întrucât apreciază ca prevederile

art. 60 alin. (3) din Legea nr. 215/2001

nu contravin art. 20 alin. (1) și art. 128 din Constituție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 31 octombrie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 913/2002, Curtea de Apel București - Secția de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 60 alin. (3) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 , excepție ridicată de Consiliul Local al Comunei Ciolpani într-o cauza de contencios administrativ.

În motivarea excepției se susține ca prevederile

art. 60 alin. (3) din Legea nr. 215/2001

sunt contrare prevederilor art. 20 alin. (1) și ale art. 128 din Constituție. În acest sens, se arata ca textul de lege criticat "elimina orice cale de atac împotriva hotărârii instanței de fond, legiuitorul făcând modificări procedurale importante, care vin în contradictie cu prevederile Codului de procedura civilă, cu Legea contenciosului administrativ și care aduc atingere drepturilor fundamentale înscrise în art. 20 și art. 128 din Constituție". Astfel, încălcarea art. 128 din Constituție consta în aceea ca art. 60 alin. (3) din lege "conține o dispoziție imperativa care declara hotărârile primei instanțe ca fiind definitive și irevocabile, făcând exercitarea oricăror cai de atac imposibila", pe când mențiunea "în condițiile legii", prevăzută de textul constituțional invocat, "face referire la aspecte procedurale, nu la limitarea în vreun fel a dreptului de a exercita cai de atac". În legătură cu încălcarea art. 20 alin. (1) din Constituție se susține ca "instituirea unui singur grad de jurisdicție în materia contenciosului administrativ, la care cetățenii pot face apel atunci când o autoritate de stat încalcă unul dintre drepturile legal consacrate, reprezintă o grava încălcare a pactelor și convențiilor privind drepturile omului la care România este parte", și anume Declarația Universala a Drepturilor Omului, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale și Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, fără sa arate însă în ce consta aceasta încălcare.

Curtea de Apel București - Secția de contencios administrativ considera ca excepția ridicată este neîntemeiată. În acest sens, arata ca nici art. 128 din Constituție și nici vreunul din actele internaționale în materia drepturilor omului, invocate de autorul excepției, nu consacra expres dreptul la o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătorești.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază ca excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În esenta, arata ca textul de lege criticat, care privește posibilitatea pentru consilierul local de a ataca hotărârea consiliului local în instanța, este în deplina concordanta cu prevederile actelor internaționale și ale Constituției României. Termenul "recurs" sau "cale de atac" cuprins în

art. 60 alin. (3) din Legea nr. 215/2001

se referă la atacarea actelor administrative în fața instanțelor judecătorești, respectiv la principiul liberului acces la justiție al persoanelor.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 60 alin. (3) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 , prevederi care au următorul cuprins: "(3) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), d) și i) hotărârea consiliului local poate fi atacată de consilier la instanța de contencios administrativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Instanța este obligată să se pronunțe în termen de 30 de zile. În acest caz procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea primei instanțe este definitivă și irevocabilă."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate aceste dispoziții de lege contravin art. 20 alin. (1) și art. 128 din Constituție, precum și prevederilor Declarației Universale a Drepturilor Omului, Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Pactului internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale și Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice. Textele constituționale invocate prevăd:

- Art. 20 alin. (1): "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.";

- Art. 128: "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea retine următoarele:

art. 60 alin. (3) din Legea nr. 215/2001

stabilește ca atunci când mandatul de consilier încetează de drept în cazul prevăzut de același articol la alin. (1) lit. c) schimbarea domiciliului într-o alta unitate administrativ-teritorială; d) imposibilitatea exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 59 alin. (1) și i) lipsa nemotivată de la 3 ședințe ordinare consecutive ale consiliului local, hotărârea consiliului local de constatare a încetării mandatului poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, a carei hotărâre este definitivă și irevocabilă.

În esenta, autorul excepției considera ca textul conține o dispoziție imperativa care declara hotărârile primei instanțe ca fiind definitive și irevocabile, ceea ce face imposibila exercitarea oricăror cai de atac, în condițiile legii, astfel cum prevede art. 128 din Constituție, precum și documentele internaționale în materie.

Curtea constata ca aceste sustineri nu sunt întemeiate. În jurisprudenta sa, de exemplu prin Decizia nr. 45 din 23 martie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 20 mai 1999, Curtea a statuat în mod constant ca, potrivit art. 128 din Constituție, legiuitorul este acela care stabilește atât căile de atac, cat și modalitatea folosirii acestora, iar "Aceasta înseamnă ca existenta unor proceduri speciale poate determina și instituirea unor reglementări corespunzătoare, care să atribuie caracter definitiv unor hotărâri judecătorești ori sa limiteze într-un fel sau altul exercitarea căilor de atac".

Sub aspectul criticat, Curtea constata ca nici reglementările internaționale în materie nu impun un anumit număr al gradelor de jurisdicție sau un anumit număr al căilor de atac, astfel ca și invocarea încălcării art. 20 alin. (1) din Constituție, precum și Declarației Universale a Drepturilor Omului, Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Pactului internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale și Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice este neîntemeiată. De altfel, autorul excepției nu formulează nici un argument din care să rezulte contrarietatea

art. 60 alin. (3) din Legea nr. 215/2001

cu prevederile constituționale și internaționale menționate, iar Curtea nu se poate substitui părții cu privire la invocarea unor motive de neconstituționalitate, deoarece ar exercita astfel un control din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispozițiile

art. 144 lit. c) din Constituție și cu cele cuprinse în Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 60 alin. (3) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 , excepție ridicată de Consiliul Local al Comunei Ciolpani în Dosarul nr. 913/2002 al Curții de Apel București - Secția de contencios administrativ.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 mai 2003.

PREȘEDINTE,
prof. univ. dr. COSTICA BULAI
Magistrat-asistent șef,
Gabriela Dragomirescu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.