2003 · Ministerul Justiției 11 acte

Ordonare: după dată · după număr

  • Ordinul nr. 3352/2003 privind obligațiile și interdicțiile persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, precum și măsurile disciplinare aplicate în cazul săvârșirii de abateri disciplinare
    Ordin · Ministerul Justiției · 13 noiembrie 2003 · Monitorul Oficial nr. 840 din 26 noiembrie 2003
  • Ordinul nr. 3131/2003 privind durata și periodicitatea vizitelor, numărul și greutatea pachetelor cu alimente, precum și bunurile care pot fi primite, păstrate și folosite de către persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate
    Ordin · Ministerul Justiției · 29 octombrie 2003 · Monitorul Oficial nr. 840 din 26 noiembrie 2003
  • Instrucțiunile nr. 3128/2003 privind criteriile de autorizare a operatorilor de arhiva
    Instrucțiuni · Ministerul Justiției · 28 octombrie 2003 · Monitorul Oficial nr. 780 din 6 noiembrie 2003
  • Ordinul nr. 2888/2003 pentru aprobarea Metodologiei de aplicare a prevederilor Legii nr. 189/2003 privind asistența judiciară internationala în materie civilă și comercială
    Ordin · Ministerul Justiției · 7 octombrie 2003 · Monitorul Oficial nr. 717 din 14 octombrie 2003
  • Metodologia din 7 octombrie 2003 de aplicare a prevederilor Legii nr. 189/2003 privind asistența judiciară internationala în materie civilă și comercială
    Metodologie · Ministerul Justiției · 7 octombrie 2003 · Monitorul Oficial nr. 717 din 14 octombrie 2003
  • Ordinul nr. 2735/2003 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile auxiliare prestate de oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale și de Oficiul Național al Registrului Comerțului
    Ordin · Ministerul Justiției · 23 septembrie 2003 · Monitorul Oficial nr. 691 din 2 octombrie 2003
  • Ordinul nr. 2202/2003 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Oficiului Național al Registrului Comerțului și a oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale
    Ordin · Ministerul Justiției · 29 iulie 2003 · Monitorul Oficial nr. 589 din 19 august 2003
  • Regulamentul din 29 iulie 2003 de organizare și funcționare a Oficiului Național al Registrului Comerțului și a oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale
    Regulament · Ministerul Justiției · 29 iulie 2003 · Monitorul Oficial nr. 589 din 19 august 2003
  • Ordinul nr. 1624/2003 privind aprobarea onorariilor maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești
    Ordin · Ministerul Justiției · 12 iunie 2003 · Monitorul Oficial nr. 529 din 23 iulie 2003
  • Ordinul nr. 1117/2003 privind aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a examenului de notar public pentru notarii stagiari și a concursului pentru ocuparea locurilor vacante de notar public
    Ordin · Ministerul Justiției · 17 aprilie 2003 · Monitorul Oficial nr. 307 din 7 mai 2003
  • Regulamentul din 17 aprilie 2003 de organizare și desfășurare a examenului de notar public pentru notarii stagiari și a concursului pentru ocuparea locurilor vacante de notar public
    Regulament · Ministerul Justiției · 17 aprilie 2003 · Monitorul Oficial nr. 307 din 7 mai 2003