- Ordinul nr. 102136/2006 privind valorificarea cantităților de gaze naturale pe piața interna și măsuri pentru întărirea disciplinei în sectorul gazelor naturale
Ordin · Ministerul Economiei și Comerțului / Autoritatea Naționala de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale / Agenția Naționala pentru Resurse Minerale · 25 mai 2006 · Monitorul Oficial nr. 489 din 6 iunie 2006
- Ordinul nr. 4079/2006 privind înființarea centrelor naționale de excelență (CNE) pe lângă unitățile de învățământ cu program sportiv integrat și suplimentar, în vederea pregătirii elevilor/elevelor la disciplinele sportive handbal, gimnastică, scrimă, rugby, sanie și schi alpin
Ordin · Ministerul Educației și Cercetării · 25 mai 2006 · Monitorul Oficial nr. 492 din 7 iunie 2006
- Ordinul nr. 1262/2006 privind aprobarea structurii organizatorice a Administrației Naționale a Penitenciarelor
Ordin · Ministerul Justiției · 25 mai 2006 · Monitorul Oficial nr. 604 din 12 iulie 2006
- Ordinul nr. 811/2006 privind procedura aplicabilă în cazul necooperării unor reprezentanțe diplomatice în legătură cu eliberarea documentelor de călătorie necesare pentru îndepărtarea străinilor de pe teritoriul statului român
Ordin · Ministerul Afacerilor Externe · 25 mai 2006 · Monitorul Oficial nr. 494 din 7 iunie 2006
- Ordinul nr. 576/2006 pentru stabilirea unor măsuri cu caracter tranzitoriu privind conducerea unităților sanitare publice cu paturi din rețeaua Ministerului Sănătății
Ordin · Ministerul Sănătății · 25 mai 2006 · Monitorul Oficial nr. 462 din 29 mai 2006
- Ordinul nr. 372/2006 pentru modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 548/2005 privind aprobarea componenței nominale a Comisiei centrale de coordonare a acțiunilor de prevenire și combatere a faptelor de evaziune fiscală în domeniul alcoolului etilic de origine agricolă, băuturilor spirtoase, produselor din tutun și al uleiurilor minerale
Ordin · Ministerul Finanțelor Publice-Agenția Națională de Administrare Fiscală · 25 mai 2006 · Monitorul Oficial nr. 473 din 1 iunie 2006
- Ordinul nr. 348/2006 pentru modificarea Normei cu privire la natura, conținutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea și transportul măslinelor de masă, aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, al ministrului sănătății și al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 378/865/228/2004
Ordin · Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale / Ministerul Sănătății Publice / Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor · 24 mai 2006 · Monitorul Oficial nr. 717 din 22 august 2006
- Ordinul nr. 346/2006 pentru modificarea și completarea Normei cu privire la natura, conținutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea și transportul morcovilor în conservă, aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, al ministrului sănătății și al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 379/867/227/2004
Ordin · Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale / Ministerul Sănătății Publice / Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor · 24 mai 2006 · Monitorul Oficial nr. 717 din 22 august 2006
- Ordinul nr. 339/2006 pentru modificarea Normei cu privire la natura, conținutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea și transportul caiselor în conserva, aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, al ministrului sănătății și al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 770/1.472/317/2004
Ordin · Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale Nr. 339 din 24 Mai 2006 Ministerul Sănătății Publice Nr. 956 din 31 Iulie 2006 Autoritatea Naționala pentru Protecția Consumatorilor Nr. 215 din 5 Iulie 2006 · 24 mai 2006 · Monitorul Oficial nr. 717 din 22 august 2006
- Ordinul nr. 338/2006 pentru modificarea și completarea Normei cu privire la natura, conținutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea și transportul tomatelor în conservă, aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, al ministrului sănătății și al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 382/868/230/2004
Ordin · Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale / Ministerul Sănătății Publice / Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor · 24 mai 2006 · Monitorul Oficial nr. 712 din 18 august 2006
- Ordinul nr. 337/2006 pentru modificarea și completarea Normei cu privire la natura, conținutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea și transportul castraveților conservați, aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, al ministrului sănătății și al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 380/864/226/2004
Ordin · Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale / Ministerul Sănătății Publice / Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor · 24 mai 2006 · Monitorul Oficial nr. 712 din 18 august 2006
- Ordinul nr. 332/2006 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 1.305/2005 pentru aprobarea modelului de uniformă de serviciu a personalului silvic
Ordin · Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale · 24 mai 2006 · Monitorul Oficial nr. 488 din 6 iunie 2006
- Ordinul nr. 830/2006 pentru modificarea Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 409/2006 privind depunerea declaratiilor fiscale cu codificarea informatiei prin cod de bare
Ordin · Ministerul Finanțelor Publice · 23 mai 2006 · Monitorul Oficial nr. 517 din 15 iunie 2006
- Ordinul nr. 331/2006 privind aprobarea condițiilor de atestare, a procedurilor de înregistrare și de eliberare a atestatelor de fermă familială cu caracter comercial, precum și a modelului acestui atestat
Ordin · Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale · 23 mai 2006 · Monitorul Oficial nr. 459 din 26 mai 2006
- Ordinul nr. 6735/2006 privind încetarea procedurii de administrare specială la Societatea Comercială "Transport Mixt STAMC" - S.A. Râmnicu Sărat
Ordin · Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului · 22 mai 2006 · Monitorul Oficial nr. 481 din 2 iunie 2006
- Ordinul nr. 1312/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de avizare și autorizare privind prevenirea și stingerea incendiilor
Ordin · Ministerul Administrației și Internelor · 22 mai 2006 · Monitorul Oficial nr. 462 din 29 mai 2006
- Ordinul nr. 1311/2006 privind anularea titlului de parc industrial acordat Societății Comerciale "PISA - Parcul Industrial Sebeș-Alba" - S.A.
Ordin · Ministerul Administrației și Internelor · 22 mai 2006 · Monitorul Oficial nr. 455 din 25 mai 2006
- Ordinul nr. 541/2006 privind completarea anexei la Ordinul președintelui Institutului Național de Statistica nr. 1.223/2005 pentru stabilirea Metodologiei cercetării statistice privind efectivele de porcine existente la 1 aprilie/1 august
Ordin · Institutul Național de Statistica · 22 mai 2006 · Monitorul Oficial nr. 478 din 2 iunie 2006
- Ordinul nr. 540/2006 privind completarea anexei la Ordinul președintelui Institutului Național de Statistica nr. 1.222/2005 pentru stabilirea Metodologiei cercetării statistice privind efectivele de bovine existente la 1 iunie
Ordin · Institutul Național de Statistica · 22 mai 2006 · Monitorul Oficial nr. 478 din 2 iunie 2006
- Ordinul nr. 539/2006 privind completarea anexei la Ordinul președintelui Institutului Național de Statistica nr. 1.221/2005 pentru stabilirea Metodologiei cercetării statistice privind efectivele de animale existente la 1 decembrie și producția animala obținută
Ordin · Institutul Național de Statistica · 22 mai 2006 · Monitorul Oficial nr. 478 din 2 iunie 2006
- Ordinul nr. 538/2006 privind Metodologia trecerii de la produsul intern brut la venitul național brut
Ordin · Institutul Național de Statistica · 22 mai 2006 · Monitorul Oficial nr. 478 din 2 iunie 2006
- Ordinul nr. 360/2006 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului mediului și gospodăririi apelor, al ministrului economiei și comerțului și al ministrului administrației și internelor nr. 1.229/731/1.095/2005 pentru aprobarea Procedurii și criteriilor de autorizare a operatorilor economici în vederea preluării responsabilității privind realizarea obiectivelor anuale de valorificare și reciclare a deșeurilor de ambalaje
Ordin · Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor / Ministerul Economiei și Comerțului / Ministerul Administrației și Internelor · 22 mai 2006 · Monitorul Oficial nr. 499 din 8 iunie 2006
- Ordinul nr. 1310/2006 privind modalitatea de derulare a programelor integrate de asistență medicală, psihologică și socială pentru persoanele aflate în stare privativă de libertate, consumatoare de droguri
Ordin · Ministerul Justiției / Ministerul Administrației și Internelor / Ministerul Sănătății · 19 mai 2006 · Monitorul Oficial nr. 471 din 31 mai 2006
- Ordinul nr. 616/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea, semnarea, depunerea, componența și modul de completare a situațiilor financiare trimestriale ale instituțiilor publice în anul 2006, precum și modelele acestora
Ordin · Ministerul Finanțelor Publice · 19 mai 2006 · Monitorul Oficial nr. 498 din 8 iunie 2006
- Ordinul nr. 537/2006 pentru stabilirea Metodologiei cercetării statistice privind efectivele de ovine și caprine și producția animala obținută și a Metodologiei cercetării statistice lunare și anuale referitoare la producția de carne de ovine și caprine din abatoare
Ordin · Institutul Național de Statistica · 19 mai 2006 · Monitorul Oficial nr. 478 din 2 iunie 2006