Metodologie · 2011 67 acte

Ordonare: după dată · după număr

  • Metodologia din 29 septembrie 2011 privind recunoașterea și echivalarea competențelor profesionale dobândite formal, nonformal sau informal de către cadrele didactice care ocupă funcții de educatori/educatoare, institutori/institutoare, învățători/învățătoare, maistru-instructor, antrenor, în vederea ocupării funcției didactice de profesor pentru învățământul preșcolar, profesor pentru învățământul primar, profesor de instruire practică, respectiv profesor-antrenor în cluburile sportive școlare, palatele și cluburile copiilor
    Metodologie · Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului · 29 septembrie 2011 · Monitorul Oficial nr. 735 din 19 octombrie 2011
  • Metodologia din 29 septembrie 2011 privind promovarea a 2 ani de studii într-un an școlar în învățământul preuniversitar
    Metodologie · Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului · 29 septembrie 2011 · Monitorul Oficial nr. 736 din 19 octombrie 2011
  • Metodologia din 29 septembrie 2011 privind constituirea corpului profesorilor mentori pentru coordonarea efectuării stagiului practic în vederea ocupării unei funcții didactice
    Metodologie · Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului · 29 septembrie 2011 · Monitorul Oficial nr. 739 din 20 octombrie 2011
  • Metodologia din 29 septembrie 2011 privind acordarea gradației de merit în învățământul preuniversitar
    Metodologie · Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului · 29 septembrie 2011 · Monitorul Oficial nr. 741 din 21 octombrie 2011
  • Metodologia din 14 septembrie 2011 de calcul al ratei anuale de colectare selectivă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice
    Metodologie · Ministerul Mediului și Pădurilor · 14 septembrie 2011 · Monitorul Oficial nr. 715 din 11 octombrie 2011
  • Metodologia din 7 septembrie 2011 de organizare a Programului "Școala după școală"
    Metodologie · Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului · 7 septembrie 2011 · Monitorul Oficial nr. 738 din 20 octombrie 2011
  • Metodologia din 7 septembrie 2011 privind examinarea stării de sănătate a preșcolarilor și elevilor din unitățile de învățământ de stat și particulare autorizate/acreditate, privind acordarea asistenței medicale gratuite și pentru promovarea unui stil de viață sănătos
    Metodologie · Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului Ministerul Sănătății · 7 septembrie 2011 · Monitorul Oficial nr. 25 din 12 ianuarie 2012
  • Metodologia din 31 august 2011 privind organizarea procesului de învățământ în cadrul Programului "A doua șansă" pentru învățământul primar
    Metodologie · Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului · 31 august 2011 · Monitorul Oficial nr. 721 din 13 octombrie 2011
  • Metodologia din 31 august 2011 privind organizarea procesului de învățământ în cadrul Programului "A doua șansă" pentru învățământul secundar inferior
    Metodologie · Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului · 31 august 2011 · Monitorul Oficial nr. 721 din 13 octombrie 2011
  • Metodologia din 29 august 2011 de organizare și desfășurare a examenului de certificare a calificării profesionale a absolvenților ciclului inferior al liceului care au urmat stagiile de pregătire practică
    Metodologie · Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului · 29 august 2011 · Monitorul Oficial nr. 619 din 31 august 2011
  • Metodologia din 26 august 2011 de monitorizare a pieței gazelor naturale
    Metodologie · Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei · 26 august 2011 · Monitorul Oficial nr. 645 din 9 septembrie 2011
  • Metodologia din 10 august 2011 pentru desfășurarea concursului de rezidențiat pe post și pe loc în medicină, medicină dentară și farmacie, sesiunea 20 noiembrie 2011
    Metodologie · Ministerul Sănătății Ministerul Educației, Cercetarii, Tineretului și Sportului · 10 august 2011 · Monitorul Oficial nr. 638 din 7 septembrie 2011
  • Metodologia din 3 august 2011 de evaluare în scopul clasificării universităților și ierarhizării programelor de studii
    Metodologie · Guvernul · 3 august 2011 · Monitorul Oficial nr. 569 din 10 august 2011
  • Metodologia din 2 august 2011 privind stabilirea remunerațiilor cuvenite titularilor drepturilor conexe pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț prin intermediul serviciilor online sau mobile
    Metodologie · Oficiul Român pentru Drepturile de Autor · 2 august 2011 · Monitorul Oficial nr. 691 din 29 septembrie 2011
  • Metodologia din 29 iulie 2011 de evaluare a cazurilor invalidate pentru care se solicită revalidarea
    Metodologie · Casa Națională de Asigurări de Sănătate · 29 iulie 2011 · Monitorul Oficial nr. 563 din 8 august 2011
  • Metodologia din 29 iulie 2011 pentru desfășurarea concursului de rezidențiat pe post și pe loc în medicină, medicină dentară și farmacie, sesiunea 20 noiembrie 2011
    Metodologie · Ministerul Sănătății Ministerul Educației, Cercetarii, Tineretului și Sportului · 29 iulie 2011 · Monitorul Oficial nr. 638 din 7 septembrie 2011
  • Metodologia din 11 iulie 2011 privind remunerațiile reprezentând drepturile patrimoniale ale autorilor pentru reproducerea și distribuirea operelor muzicale cuprinse în videograme
    Metodologie · Oficiul Român pentru Drepturile de Autor · 11 iulie 2011 · Monitorul Oficial nr. 526 din 26 iulie 2011
  • Metodologia din 8 iulie 2011 de monitorizare și raportare privind schema de sprijin pentru promovarea cogenerării bazate pe cererea de energie termică utilă
    Metodologie · Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei · 8 iulie 2011 · Monitorul Oficial nr. 545 din 2 august 2011
  • Metodologia din 6 iulie 2011 de selectare și finanțare a proiectelor în domeniul protecției persoanelor cu handicap pentru anul 2011
    Metodologie · Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale · 6 iulie 2011 · Monitorul Oficial nr. 544 din 1 august 2011
  • Metodologia din 4 iulie 2011 privind atestarea personalului tehnic de specialitate în domeniul ISCIR
    Metodologie · Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalatiilor de Ridicat · 4 iulie 2011 · Monitorul Oficial nr. 572 din 11 august 2011
  • Metodologia din 29 iunie 2011 privind revizuirea pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor
    Metodologie · Guvernul · 29 iunie 2011 · Monitorul Oficial nr. 457 din 30 iunie 2011
  • Metodologia din 1 iunie 2011 de analiză a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii finanțate din instrumente structurale
    Metodologie · Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice · 1 iunie 2011 · Monitorul Oficial nr. 416 din 14 iunie 2011
  • Metodologia din 10 mai 2011 al drepturilor salariale care se acordă personalului didactic și personalului didactic auxiliar din învățământ
    Metodologie · Parlamentul · 10 mai 2011 · Monitorul Oficial nr. 323 din 10 mai 2011
  • Metodologia din 10 mai 2011 privind autorizarea operatorului responsabil cu supravegherea tehnică a instalațiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR - operator RSVTI
    Metodologie · Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalatiilor de Ridicat · 10 mai 2011 · Monitorul Oficial nr. 395 din 6 iunie 2011
  • Metodologia din 5 mai 2011 de elaborare a planului de ordine și siguranță publică al poliției locale
    Metodologie · Ministerul Administrației și Internelor · 5 mai 2011 · Monitorul Oficial nr. 342 din 17 mai 2011