Decizia nr. 11/2005

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. 1 și 2 și ale art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Greta Mariana Chiva în Dosarul nr. 990/2004 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

La apelul nominal se prezintă Ionuț Lodroman, reprezentat de avocatul Dan Rareș Răducanu, lipsă fiind autorul excepției și celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Avocatul părții prezente solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, arătând că textele de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituționale invocate de autorul excepției și nici reglementărilor internaționale cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În susținerea acestui punct de vedere invocă jurisprudența Curții Constituționale, și anume deciziile nr. 225/2001, nr. 224/2002, nr. 244/2002 și nr. 196/2003.

Reprezentantul Ministerului Public, invocând jurisprudența Curții Constituționale, respectiv deciziile nr. 225/2001, nr. 244/2002 și nr. 196/2003, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 6 septembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 990/2004, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. 1 și 2 și ale art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Greta Mariana Chiva într-o cauză ce are ca obiect soluționarea unei cereri de recuzare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate, referitoare la soluționarea cererilor de recuzare, fără prezența părților și fără ascultarea punctului de vedere al judecătorului recuzat, care ar putea lămuri temeinicia motivelor de recuzare în condițiile în care încheierea prin care s-a respins recuzarea nu se poate ataca decât o dată cu fondul, contravin prevederilor art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1)-(3), art. 24 alin. (1) și ale art. 53 din Constituție, precum și ale art. 6 pct. 1, ale art. 13, 17 și 18 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Tribunalul București - Secția a IV-a civilă consideră că excepția de neconstituționalitate ridicată este nefondată. În acest sens apreciază că, așa cum de altfel Curtea Constituțională a statuat prin

Decizia nr. 225/2001 , dispozițiile art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu încalcă art. 21 alin. (2), care consacră liberul acces la justiție, și nici dreptul la apărare, garantat de art. 24 alin. (1) din Constituție, întrucât judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei și nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, instanța pronunțând în ședință publică o încheiere asupra recuzării, prin această reglementare legiuitorul având în vedere instituirea unei proceduri simple și operative de soluționare a acestei cereri. În opinia instanței, nici art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă nu contravine art. 21 alin. (2) din Constituție, întrucât, în situația în care instanța superioară de fond constată că recuzarea a fost pe nedrept respinsă, încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o dată cu fondul, cu refacerea tuturor actelor și dovezilor administrate la prima instanță. De altfel, în conformitate cu art. 126 din Constituție, accesul la justiție nu exclude respectarea anumitor proceduri și condiții impuse de lege. În motivarea acestei opinii, instanța a avut în vedere faptul că "hotărârea primei instanțe este supusă controlului instanței de recurs sub aspectul legalității, (...) atribuțiile instanței de control rezumându-se la verificarea modului în care a fost respectată și aplicată legea". În acest sens arată că actualul Cod de procedură civilă consacră sistemul dublului grad de jurisdicție, astfel încât nu se poate aprecia că regulile instituite ar determina restrângerea exercițiului drepturilor procesuale ale părților.

În final, arată că textele criticate nu contravin nici prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât, așa cum s-a statuat în jurisprudența Curții Constituționale, în deplin acord cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, "această cerință nu se analizează în abstract, ci se raportează la fiecare caz", în funcție de particularitățile acestuia.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că dispozițiile legale criticate nu contravin accesului liber la justiție ori dreptului la apărare și nici nu restrâng exercițiul celorlalte drepturi și libertăți, ci, dimpotrivă, "asigură cadrul legal pentru desfășurarea judecății asupra fondului, cu respectarea tuturor drepturilor și garanțiilor procesuale ale celor îndreptățiți să participe la această judecată". Aceste drepturi și garanții nu fac însă obiectul procedurii de soluționare a recuzării, care se desfășoară în camera de consiliu, fără prezența părților. În acest context, apreciază că, deși caracterul public al dezbaterilor este consacrat, cu valoare de principiu, prin art. 127 din Constituție, aceeași normă constituțională permite și derogarea, în cazurile prevăzute de lege, de la acest caracter public. De altfel, arată că, așa cum Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa, reglementarea procedurii de judecată, inclusiv sistemul probator, este de competența exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu prevederile constituționale ale art. 126 alin. (2). Guvernul apreciază că nici din perspectiva dreptului la un recurs efectiv, prevăzut de art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu există vreo încălcare, întrucât "faptul că nu există o cale de atac împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea, distinctă de cea îndreptată împotriva soluției pe fond, nu constituie o înfrângere a textelor constituționale", cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 129 din Constituție, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

De asemenea, arată că textele de lege criticate nu contravin nici art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece acesta se referă exclusiv la soluționarea în fond a cauzei, nefiind aplicabil unei proceduri cu caracter derogatoriu, astfel cum este recuzarea.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. În acest sens arată că nu poate fi reținută critica de neconstituționalitate a art. 31 alin. 1 și 2 și nici cea a art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, față de art. 21 alin. (2) din Constituție și art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât "textele legale criticate nu opresc, în realitate, părțile interesate de a apela la instanțele judecătorești și de a se prevala de toate garanțiile procesuale". În susținerea acestui punct de vedere este invocată

Decizia Curții Constituționale nr. 196/2003 .

De asemenea, apreciază că nu poate fi reținută nici contrarietatea art. 31 alin. 1 și 2 și nici cea a art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, față de art. 24 alin. (1) din Constituție, întrucât prin reglementarea impusă de aceste dispoziții legale legiuitorul a avut în vedere instituirea unei proceduri simple și operative de soluționare a cererii de recuzare, în conformitate cu prevederile constituționale ale art. 126 alin. (2).

În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 53 din Constituție, referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, Avocatul Poporului consideră că acestea nu au relevanță în cauza de față.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 31 alin. 1 și 2, precum și cele ale art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut:

- Art. 31 alin. 1 și 2: "Instanța decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezența părților și ascultând pe judecătorul recuzat numai dacă găsește de cuviință.

Nu se admite interogatoriul sau jurământul ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare.";

- Art. 34 alin. 2: "Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul."

În susținerea neconstituționalității acestor texte de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1)-(3), art. 24 alin. (1) și ale art. 53 din Constituție, care au următorul conținut:

- Art. 16: "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.";

- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat.";

- Art. 53: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății."

Autorul excepției invocă, de asemenea, încălcarea prevederilor art. 6 pct. 1, art. 13, 17 și 18 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora:

- Art. 6 pct. 1: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției.";

- Art. 13: "Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.";

- Art. 17: "Nici o dispoziție din prezenta convenție nu poate fi interpretată ca implicând, pentru un stat, un grup sau un individ, un drept oarecare de a desfășura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmărește distrugerea drepturilor sau a libertăților recunoscute de prezenta convenție sau de a aduce limitări mai ample acestor drepturi și libertăți decât acelea prevăzute de această convenție.";

- Art. 18: "Restrângerile care, în termenii prezentei convenții, sunt aduse respectivelor drepturi și libertăți nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care ele au fost prevăzute."

Examinând excepția, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate sub aspectul încălcării principiilor accesului liber la justiție și al dreptului la apărare, precum și al înfrângerii dispozițiilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil. Astfel, prin

Decizia nr. 244 din 17 septembrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 15 octombrie 2002,

Decizia nr. 196 din 13 mai 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 13 iunie 2003, și

Decizia nr. 225 din 3 iulie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 20 septembrie 2001, Curtea a statuat că dispozițiile art. 31 alin. 1 și 2, precum și ale art. 34 din Codul de procedură civilă nu contravin prevederilor constituționale ale art. 21 și 24 și nici ale art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Cu acele prilejuri, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 31 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă nu încalcă principiul constituțional al accesului liber la justiție și al dreptului la apărare, deoarece judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei și nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, instanța pronunțând în ședință publică o încheiere asupra recuzării, prin această reglementare legiuitorul având în vedere instituirea unei proceduri simple și operative de soluționare a acestei cereri. Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca o dată cu fondul, instanța superioară de fond urmând a reface toate actele și dovezile administrate la prima instanță, atunci când constată că cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsă. De altfel, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că reglementarea procedurii de judecată, care include și sistemul probator, este de competența exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă față de prevederile art. 21 din Constituție, Curtea a constatat că aceasta nu poate fi reținută, deoarece cererea de recuzare nu constituie o acțiune de sine stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoașterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfășurării normale a judecății, iar nu împiedicarea accesului la justiție. Tocmai în considerarea acestui principiu constituțional, consacrat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, legiuitorul a prevăzut posibilitatea atacării numai o dată cu fondul a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, spre deosebire de încheierile prin care se încuviințează sau se respinge abținerea, precum și de aceea prin care se încuviințează recuzarea, care nu sunt supuse la nici o cale de atac.

De asemenea, Curtea a reținut că prevederile de lege criticate nu contravin nici art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât acestea se referă exclusiv la soluționarea în fond a cauzei, el nefiind aplicabil unei proceduri derivate, cu caracter derogatoriu, astfel cum este recuzarea.

Întrucât în cauza de față nu au fost aduse elemente noi de natură să reconsidere jurisprudența Curții Constituționale în materie, atât soluția, cât și considerentele acestor decizii își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

În ceea ce privește invocarea înfrângerii prevederilor art. 16 alin. (1) și (2), precum și ale art. 53 din Constituție, Curtea constată că, prin dispozițiile legale deduse controlului de constituționalitate, legiuitorul nu a instituit un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existența unor situații procesuale diferite, în condițiile în care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, stabilirea procedurii de judecată intră în competența exclusivă a sa.

În final, Curtea reține că nu poate fi primită nici critica autorului excepției potrivit căreia modul de soluționare a cererii de recuzare determină o restrângere nejustificată a accesului liber la justiție și a dreptului la apărare, aducându-se astfel atingere art. 13, 17 și 18 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât, așa cum Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa mai sus menționată, dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale ale art. 21, care consacră accesul liber la justiție, și nici ale art. 24, care garantează dreptul la apărare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. 1 și 2 și ale art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Greta Mariana Chiva în Dosarul nr. 990/2004 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 ianuarie 2005.