Decizia nr. 497/2005

privind procedura somației de plată și a art. 1 alin. (1), (2) și (4), art. 8 și a

privind procedura somației de plată", excepție ridicată de Societatea Comercială "Marcecost Com" - S.R.L. din Suceava în Dosarul nr. 41/2005 al Judecătoriei Suceava.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public arată că textele de lege criticate au mai fost supuse, în repetate rânduri, controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională reținând, de exemplu prin deciziile nr. 397 din 21 octombrie 2003, nr. 173 din 6 mai 2003 sau nr. 348 din 18 septembrie 2003, că acestea nu contravin normelor constituționale și internaționale invocate și în prezenta cauză. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței constante în materie a Curții, solicită menținerea acesteia și respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 21 aprilie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 41/2005, Judecătoria Suceava a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor " Legii nr. 295/2002

pentru aprobarea

privind procedura somației de plată și a art. 1 alin. (1), (2) și (4), art. 8 și a

privind procedura somației de plată". Excepția de neconstituționalitate a fost invocată de Societatea Comercială "Marcecost Com" - S.R.L. din Suceava într-o cauză având ca obiect o cerere în anulare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile pct. 4 al articolului unic din

pentru aprobarea

privind procedura somației de plată, ale art. 1 alin. (1) și (2), art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) și (4), art. 8 alin. (1) și (2) și ale

art. 10 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 , în special, precum și ordonanța, în ansamblul său, sub aspectele criticate, sunt neconstituționale pentru următoarele motive: "dispozițiile pct. 4 al articolului unic din

Legea nr. 295/2002 , abrogând

art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 , care prevedea completarea reglementărilor ordonanței cu cele ale Codului de procedură civilă, fac inexistentă egalitatea în drepturi dintre creditor și debitor, imposibilă exercitarea dreptului la apărare al debitorului și restrângerea exercițiului drepturilor acestuia, fără nici o justificare constituțională." În consecință, sunt încălcate prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (2), art. 24 alin. (1) și ale art. 53 din Legea fundamentală; "dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2) și ale

art. 6 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

contravin prevederilor art. 24 alin. (1), art. 44 alin. (1) și ale art. 136 alin. (1) și (5) din Constituție, întrucât posibilitatea soluționării cererii creditorului numai pe baza actelor depuse și a explicațiilor date de părți împiedică exercitarea dreptului la apărare și asigurarea dreptului la un proces echitabil, iar emiterea unui titlu executoriu în urma unui proces sumar și executarea acestuia încalcă reglementarea constituțională a dreptului de proprietate. De asemenea,

Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 295/2002 , cu modificările și completările ulterioare, încalcă și prevederile art. 20 alin. (2) din Constituție, fiind în neconcordanță cu art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu asigură un proces echitabil pentru toate părțile"; "dispozițiile art. 1 alin. (2) contravin prevederilor art. 44 alin. (1) și ale art. 136 alin. (1) și (5) din Constituție, deoarece prevăd actualizarea majorărilor și penalităților cu rata inflației, indiferent dacă prin cererea creditorului s-a solicitat sau nu acest lucru"; "dispozițiile art. 6 alin. (4) contravin prevederilor art. 24 alin. (1), art. 44 alin. (1) și ale art. 136 alin. (1) și (5) din Constituție, având în vedere că înmânarea de îndată a ordonanței echivalează cu pronunțarea judecătorului înainte de a se administra orice probe"; "dispozițiile art. 8 alin. (1) contravin prevederilor art. 24 alin. (1) și ale art. 126 alin. (2) din Constituție, întrucât se face trimitere la exercitarea căii de atac sau a unei acțiuni în justiție de sine stătătoare, care nu este prevăzută de Codul de procedură civilă, iar alin. (2) al aceluiași articol stabilește numai competența, iar nu și conținutul cererii în anulare, precum și limitele în care poate fi atacată ordonanța emisă de judecător"; "dispozițiile art. 10 alin. (1) și (2) contravin prevederilor art. 24 alin. (1) și ale art. 126 alin. (2) din Constituție, deoarece nu exclud posibilitatea formulării contestației la executare alternativ, simultan sau ulterior cererii în anulare".

Judecătoria Suceava apreciază că textele de lege criticate sunt constituționale. Așa cum s-a susținut și în jurisprudența în materie a Curții Constituționale, "procedura somației de plată este reglementată în scopul simplificării și accelerării demersului jurisdicțional al creditorilor în vederea obținerii titlului executoriu pentru realizarea creanțelor lor, iar în cadrul acestei proceduri speciale legiuitorul a avut în vedere și ocrotirea drepturilor debitorilor față de un eventual abuz de drept al creditorilor, instituind o serie de mijloace procedurale la îndemâna acestora, menite să le apere interesele."

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale criticate este neîntemeiată.

Potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Legea, respectiv

Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 , astfel cum a fost aprobată prin

Legea nr. 295/2002 , cu modificările ulterioare, reglementează o procedură specială, simplificată și operativă în materia executării creanțelor, derogatorie de la dreptul comun, prin care se asigură realizarea într-un timp cât mai scurt a creanțelor certe, lichide și exigibile, actualizate în raport cu rata inflației aplicabilă la data plății efective. Toate părțile cu aceleași categorii de drepturi și interese legitime beneficiază de același tratament juridic, având acces neîngrădit la justiție. În susținerea pretențiilor și apărărilor, părțile se pot folosi de înscrisuri și explicații și pot face uz de căile de atac prevăzute de lege, în cadrul cărora beneficiază de sistemul probatoriu și de procedura de judecată, prevăzute de dreptul comun.

Executarea silită în temeiul titlului executoriu emis potrivit ordonanței nu poate fi privită ca o atingere adusă patrimoniului debitorului, ci ca o măsură legală constând în diminuarea acestui patrimoniu pentru realizarea dreptului creditorului și stingerea obligației de plată stabilite, potrivit legii, în sarcina debitorului.

În consecință, nu se poate susține cu temei că textele criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (2), art. 24 alin. (1), art. 44 alin. (1), art. 53, art. 126 alin. (2) și ale art. 136 alin. (1) și (5). De altfel, în sensul constituționalității dispozițiilor de lege criticate și în prezenta cauză, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin numeroase decizii, de exemplu

Decizia nr. 251/2004

și

Decizia nr. 29/2005 .

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a pct. 4 al articolului unic din

față de prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (2), art. 24 și ale art. 53 din Constituție, se apreciază că aceasta nu poate fi reținută.

reglementează o procedură specială, simplificată și accelerată pentru recuperarea creanțelor al căror caracter cert, lichid și exigibil rezultă din înscrisuri, singurele dovezi care se administrează în cadrul acestei proceduri, în afara lămuririlor și explicațiilor părților. Așadar, fiind o procedură specială, aceasta derogă sub multe aspecte de la regulile procedurale de drept comun. Totodată, însă, în cuprinsul ordonanței se regăsesc prevederi exprese de trimitere la dispozițiile Codului de procedură civilă [de exemplu, art. 9 alin. (2) sau art. 11^1 alin. (2)], regulile comune fiind însă aplicabile chiar și în lipsa unor astfel de dispoziții, deoarece prevederile Codului de procedură civilă reprezintă dreptul comun în această materie.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2), art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) și (4), art. 8 alin. (1) și (2) și ale

art. 10 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

față de art. 24 din Constituție, se arată că exercitarea dreptului la apărare nu este limitată, ci, dimpotrivă, este asigurată prin reglementarea în art. 8 din ordonanță a posibilității de a formula cerere în anulare împotriva ordonanței prin care judecătorul a admis, integral sau în parte, cererea creditorului, cale de atac în cadrul căreia debitorul poate folosi în apărarea sa toate mijloacele legale de probă.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2), art. 4 alin. (2) și art. 6 alin. (1), (2) și (4) din ordonanța în cauză față de prevederile art. 44 alin. (1) și ale art. 136 alin. (1) și (5) din Constituție, se constată că prevederile legale indicate nu conțin norme contrare dreptului de proprietate, actualizarea cu rata inflației a creanțelor certe, lichide și exigibile, precum și a dobânzilor, majorărilor sau penalităților datorate potrivit legii fiind necesară tocmai pentru preîntâmpinarea procesului de devalorizare a capitalului împrumutat de către creditor debitorului și pentru restabilirea echilibrului economic dintre cei doi.

În sfârșit, se apreciază că nici critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) și (2) și ale art. 10 alin. (1) și (2) față de art. 126 alin. (1) din Constituție nu poate fi reținută, având în vedere că toate prevederile cuprinse în

sunt norme de procedură, iar, potrivit normelor constituționale invocate, "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege."

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare a instanței de judecată, dispozițiile " Legii nr. 295/2002

pentru aprobarea

privind procedura somației de plată și ale art. 1 alin. (1), (2) și (4), art. 8 și

privind procedura somației de plată". În realitate, din însuși cuprinsul încheierii de sesizare, precum și din motivarea scrisă a autorului excepției rezultă că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile pct. 4 al articolului unic al

Legii nr. 295/2002

pentru aprobarea

privind procedura somației de plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002, prevederile art. 1, art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) și (4), art. 8 alin. (1) și (2) și ale

privind procedura somației de plată, în special, precum și ale ordonanței, în ansamblul său.

a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001, rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 23 august 2001, și aprobată cu modificări prin

Legea nr. 295/2002 , cu modificările și completările ulterioare.

În consecință, Curtea urmează să se pronunțe, în special, asupra constituționalității textelor de lege menționate, precum și asupra ordonanței, în ansamblul său, sub aspectele criticate. Dispozițiile de lege ce constituie obiectul excepției de neconstituționalitate au următorul cuprins:

- Pct. 4 al articolului unic din

Legea nr. 295/2002 : "4. Articolul 11 se abrogă.";

- Art. 1, art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) și (4), art. 8 alin. (1) și (2) și

prevăd:

- Art. 1: "(1) Procedura somației de plată se desfășoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.

(2) Suma ce reprezintă obligația prevăzută la alin. (1), precum și dobânzile, majorările sau penalitățile datorate potrivit legii se actualizează în raport cu rata inflației aplicabilă la data plății efective.";

- Art. 4 alin. (2): "În toate cazurile, pentru soluționarea cererii, judecătorul dispune citarea părților, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă referitoare la pricinile urgente, pentru explicații și lămuriri, precum și pentru a stărui în efectuarea plății sumei datorate de debitor ori pentru înțelegerea părților asupra modalităților de plată.";

- Art. 6 alin. (1), (2) și (4): "(1) Dacă nu a intervenit închiderea dosarului în condițiile art. 5, judecătorul va examina cererea pe baza actelor depuse, precum și a explicațiilor și lămuririlor părților, ce i-au fost prezentate potrivit art. 4.

(2) Când în urma examinării prevăzute la alin. (1) constată că pretențiile creditorului sunt justificate, judecătorul emite ordonanța care va conține somația de plată către debitor, precum și termenul de plată.

(...) (4) Ordonanța se va înmâna părții prezente sau se va comunică fiecărei părți de îndată, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.";

- Art. 8 alin. (1) și (2): "(1) Împotriva ordonanței prevăzute la art. 6 alin. (2) debitorul poate formula cererea în anulare, în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia.

(2) Cererea în anulare se soluționează de către instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.";

- Art. 10: "(1) Cel interesat poate face contestație la executare, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă.

(2) Prin contestația la executare debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepția cazului în care a formulat, potrivit art. 8, cerere în anulare împotriva ordonanței de admitere a cererii creditorului."

În motivarea excepției ridicate se invocă încălcarea următoarelor dispoziții din Constituție: art. 16 alin. (1) - referitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 21 alin. (1) și (2) - consacrat accesului liber la justiție, art. 24 alin. (1) - referitor la garantarea dreptului la apărare, art. 44 alin. (1) și art. 136 alin. (1) și (5) - referitoare la dreptul de proprietate, art. 53 - referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 126 alin. (2) - referitor la legalitatea competenței instanțelor judecătorești și a procedurii de judecată. De asemenea, autorul excepției invocă încălcarea art. 20 alin. (2) din Constituție, referitor la prioritatea pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, față de legile interne nefavorabile, întrucât susține că

contravine art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională reține următoarele:

În jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a statuat că

privind procedura somației de plată este constituțională atât în ansamblu, cât și examinându-se separat dispozițiile sale, prin raportare la aceleași norme constituționale invocate și în prezenta cauză.

Astfel, de exemplu, prin deciziile nr. 348 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 27 noiembrie 2003, și nr. 447 din 26 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 5 ianuarie 2005, Curtea a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2), art. 4 alin. (2), (3) și (4),

art. 6, 8, 9, 10 și 11^1 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 295/2002 , cu modificările ulterioare, față de prevederile art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 24, art. 44 alin. (1) teza întâi, art. 53 alin. (1) și (2), art. 126 și art. 136 alin. (1) și (6) din Constituție, precum și față de art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Prin deciziile pronunțate în materie, Curtea a reținut, în esență, următoarele:

reglementează o procedură specială și accelerată, derogatorie de la normele procedurii civile, care urmărește recuperarea într-un timp cât mai scurt a creanțelor certe, lichide și exigibile, ce reprezintă obligații contractuale de plată a unor sume de bani. Acest caracter special al procedurii a determinat limitarea mijloacelor de probă utilizabile la înscrisuri, în prima fază, completate ulterior cu explicațiile și lămuririle date de părți, limitarea fiind deopotrivă valabilă pentru ambele părți, în condiții identice pentru exercitarea dreptului la apărare. Celelalte aspecte ale raporturilor juridice dintre părți urmează a fi rezolvate conform reglementărilor din dreptul comun. Modul în care instanțele judecătorești admit sau resping cererile de probațiune reprezintă o problemă de aplicare, iar nu de constituționalitate a textului de lege. Împotriva hotărârii de respingere a cererii în anulare debitorul poate declara recurs care se judecă conform normelor dreptului comun, iar împotriva titlului executoriu poate formula contestație la executare, de asemenea, potrivit normelor Codului de procedură civilă. Totodată, textele de lege criticate conțin norme de procedură asupra cărora legiuitorul este suveran a legifera, evident cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, în temeiul art. 125 alin. (3) din Constituție, în forma anterioară revizuirii sale, potrivit căruia "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege".

Pe de altă parte, Curtea observă că argumentele prezentate de autorul prezentei excepții de neconstituționalitate sunt similare cu cele formulate de autorii excepțiilor de neconstituționalitate soluționate de Curtea Constituțională prin deciziile mai sus menționate și, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței amintite, consideră că soluțiile și argumentele ce au stat la baza acestora se mențin și în cauza de față.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a pct. 4 al articolului unic din

pentru aprobarea

privind procedura somației de plată, față de prevederile art. 16 alin. (1), art. 24 și ale art. 53 din Constituție, Curtea observă că dispozițiile legale indicate abrogă

art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 , care dispunea: "Prevederile prezentei ordonanțe se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă."

Potrivit art. 721 din Codul de procedură civilă, dispozițiile codului alcătuiesc procedura de drept comun în materie civilă și comercială, aplicându-se în materiile prevăzute de alte legi în măsura în care acestea nu cuprind dispoziții potrivnice. Curtea constată că, în urma modificărilor aduse prin legea de aprobare,

conține reglementări în sensul aplicării regulilor procedurale de drept comun doar în cazuri exprese [de exemplu, la art. 11^1 alin. (2)], acolo unde legiuitorul a considerat necesară trimiterea directă la prevederile aplicabile din Codul de procedură civilă, astfel că, din acest punct de vedere, caracterul superfluu al reglementării abrogate este evident. Pe de altă parte, abrogarea unui text normativ, oricum inutil, nu poate să aibă nici o legătură cu restrângerea "fără nici o justificare constituțională", așa cum susține autorul excepției, a egalității în drepturi, a accesului liber la justiție sau a dreptului la apărare.

De altfel, constituționalitatea dispozițiilor pct. 4 al articolului unic din

a mai fost examinată, prin raportare la aceleași texte din Constituție invocate și de autorul prezentei excepții, iar prin

Decizia nr. 397 din 21 octombrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 11 decembrie 2003, Curtea Constituțională a statuat în sensul conformității textului de lege criticat cu Legea fundamentală.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a ordonanței, în ansamblul său, față de prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, raportat la

art. 20 alin. (2) din Constituție, Curtea observă că prin Decizia nr. 161 din 30 mai 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 26 iunie 2002,

Decizia nr. 317 din 19 noiembrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 19 decembrie 2002,

Decizia nr. 470 din 4 decembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 31 ianuarie 2004, și prin

Decizia nr. 219 din 21 aprilie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 2 iunie 2005, Curtea a constatat că dispozițiile ordonanței, în ansamblul său, nu contravin exigențelor dreptului la un proces echitabil.

Întrucât în cauza de față nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței amintite, Curtea consideră că soluțiile și argumentele ce au stat la baza acestora își mențin valabilitatea, astfel că excepția urmează a fi respinsă ca neîntemeiată și sub acest aspect.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor pct. 4 al articolului unic din

pentru aprobarea

privind procedura somației de plată, a dispozițiilor art. 1, art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) și (4), art. 8 alin. (1) și (2) și ale