Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1235/2008

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. 1 lit. a) din Codul penal

prezumat în vigoare

Data actului
18 noiembrie 2008
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 841 din 15 decembrie 2008
Citează
5 acte
Structură
0 articole · 7.571 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României

Are ca temei 1

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. 1 lit. a) teza întâi din Codul penal, excepție invocată de Mircea Bogdan Botezatu în Dosarul nr. 40/121/2004 al Curții de Apel Galați - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 1.414 D/2008, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. 1 lit. a) din Codul penal, excepție invocată de Ion Graur în Dosarul nr. 5.740/121/2006 al Curții de Apel Galați - Secția penală.

La apelul nominal, lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 1.375 D/2008 și nr. 1.414 D/2008, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, deliberând, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 1.414 D/2008 la Dosarul nr. 1.375 D/2008, care a fost primul înregistrat.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, arătând că normele criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 22 aprilie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 40/121/2004, Curtea de Apel Galați - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. 1 lit. a) teza întâi din Codul penal, excepție invocată de Mircea Bogdan Botezatu.

Prin Încheierea din 16 mai 2008, pronunțată în Dosarul nr. 5.740/121/2006, Curtea de Apel Galați - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. 1 lit. a) din Codul penal, excepție invocată de Ion Graur.

În motivarea excepției de neconstituționalitate asemănătoare în dosarele conexate, se susține, în esență, că interzicerea unor drepturi, în speță cel de a alege, nu este necesară într-o societate democratică, unde toți cetățenii cu drept de vot trebuie să își exercite această posibilitate, chiar dacă au fost condamnați. În plus, această măsură se aplică discriminatoriu, doar cu privire la anumite infracțiuni și cu privire la anumiți infractori, aplicarea ei fiind hotărâtă pe criterii de discriminare, generate de limitele de pedeapsă, de natura și gravitatea infracțiunii, de împrejurările cauzei și de persoana infractorului.

Curtea de Apel Galați - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât aplicarea ca pedeapsă a restrângerii dreptului de a vota poate apărea ca fiind necesară într-o societate democratică, iar această restrângere nu se aplică în mod discriminatoriu, ci în conformitate cu regulile și principiile stabilite de Codul penal. Împrejurarea că doar în anumite situații se ajunge la aplicarea acestei pedepse nu poate fi considerată discriminatorie, întrucât astfel se face transpunerea în practică a unui principiu de bază al dreptului penal, și anume cel al individualizării sancțiunilor de drept penal.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului, invocând și jurisprudența Curții Constituționale în materie, consideră că textele de lege criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îi constituie dispozițiile art. 64 alin. 1 lit. a) din Codul penal, potrivit cărora "Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora din următoarele drepturi:

a) dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice".

Dispozițiile constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 36 privind dreptul la vot, ale art. 37 privind dreptul de a fi ales și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că normele criticate au mai format obiect al controlului de constituționalitate, cu o motivare asemănătoare și prin raportare la aceleași prevederi constituționale. Astfel, prin

Decizia nr. 735 din 24 iunie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 25 iulie 2008, și

Decizia nr. 184 din 14 iunie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 28 august 2001, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 64 din Codul penal. De asemenea, prin Decizia nr. 438 din 15 aprilie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 8 mai 2008, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. 1 lit. a) teza întâi din Codul penal, pentru considerentele acolo arătate.

Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția pronunțată anterior de Curte, precum și considerentele care o fundamentează își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. 1 lit. a) din Codul penal, excepție invocată de Mircea Bogdan Botezatu și de Ion Graur în dosarele nr. 40/121/2004 și nr. 5.740/121/2006 ale Curții de Apel Galați - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 noiembrie 2008.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.