Decizia nr. 1504/2011

Acsinte Gaspar - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată, excepție ridicată de Sabin-Teodor Țepeluș în Dosarul nr. 329/289/2009 al Judecătoriei Reghin și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 4.713D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că părțile Sabin-Teodor Țepeluș și Sorin Sabău au depus la dosar cereri prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a acesteia.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 25 noiembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 329/289/2009, Judecătoria Reghin a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată.

Excepția a fost ridicată de Sabin-Teodor Țepeluș într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât printr-o ordonanță a Guvernului nu pot fi reglementate organizarea și funcționarea instanțelor de judecată, domeniu rezervat legii organice, potrivit art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituție. De asemenea, prin asemenea acte normative nu poate fi afectat regimul instituțiilor fundamentale ale statului.

Prin faptul că debitorul poate invoca apărări de fond, în cadrul unei contestații la executare, împotriva unui titlu executoriu irevocabil în fața unei instanțe de executare care nu este, în mod normal, competentă să judece acel litigiu, având în vedere valoarea mai mare a titlului, se ajunge la încălcarea autorității hotărârii instanței superioare.

Judecătoria Reghin consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, notele scrise depuse de părți, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 10 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 295/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002. Din examinarea excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că, în realitate, obiectul acesteia îl constituie dispozițiile

art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată, prevederi care au următorul conținut: "Prin contestația la executare debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepția cazului în care a formulat, potrivit art. 8, cerere în anulare împotriva ordonanței de admitere a cererii creditorului."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 115 alin. (6) privind delegarea legislativă, art. 126 alin. (2) privind competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată și ale art. 129 privind folosirea căilor de atac.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

În ceea ce privește afirmațiile autorului excepției de neconstituționalitate potrivit cărora normele de drept procesual civil nu pot fi cuprinse decât într-o lege organică și nu într-o ordonanță a Guvernului, prin

Decizia nr. 120 din 16 martie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 5 aprilie 2004, Curtea a statuat că termenul de "lege" are mai multe înțelesuri, în funcție de distincția ce operează între criteriul formal sau organic și cel material.

Potrivit primului criteriu, legea se caracterizează ca fiind un act al autorității legiuitoare, ea identificându-se prin organul chemat să o adopte și prin procedura ce trebuie respectată în acest scop. Această concluzie rezultă din coroborarea dispozițiilor art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituție, republicată, conform cărora "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a țării", cu prevederile art. 76, 77 și 78, potrivit cărora legea adoptată de Parlament este supusă promulgării de către Președintele României și intră în vigoare la trei zile după publicarea ei în Monitorul Oficial al României, dacă în conținutul său nu este prevăzută o altă dată ulterioară. Criteriul material are în vedere conținutul reglementării, definindu-se în considerarea obiectului normei, respectiv a naturii relațiilor sociale reglementate.

În ceea ce privește ordonanțele Guvernului, Curtea reține că, elaborând astfel de acte normative, organul administrativ exercită o competență prin atribuire, care, prin natura ei, intră în sfera de competență legislativă a Parlamentului. Prin urmare, ordonanța nu reprezintă o lege în sens formal, ci un act administrativ de domeniul legii, asimilat acesteia prin efectele pe care le produce, respectând sub acest aspect criteriul material.

În consecință, întrucât un act juridic normativ, în general, se definește atât prin formă, cât și prin conținut, legea, în sens larg, deci cuprinzând și actele asimilate, este rezultatul combinării criteriului formal cu cel material.

Așa fiind, pentru argumentele arătate în prealabil, Curtea nu poate reține critica de neconstituționalitate potrivit căreia astfel de proceduri speciale pot fi stabilite numai pe calea adoptării unei legi în sens restrâns, și nu pe cea a unei ordonanțe și, prin urmare, nu poate reține nici încălcarea art. 126 alin. (2) din Constituție. De altfel,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2001

nu reglementează regulile generale de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești în sensul prevăzut de art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituția României.

În ceea ce privește dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție, acestea nu sunt incidente în cauză, întrucât vizează ordonanțele de urgență ale Guvernului, și nu ordonanțele Guvernului emise în baza unei legi speciale de abilitare, potrivit art. 115 alin. (1) din Legea fundamentală.

De asemenea, prin

Decizia nr. 497 din 29 septembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.003 din 11 noiembrie 2005, Curtea a reținut, în esență, că

Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

reglementează o procedură specială și accelerată, derogatorie de la normele procedurii civile, care urmărește recuperarea într-un timp cât mai scurt a creanțelor certe, lichide și exigibile, ce reprezintă obligații contractuale de plată a unor sume de bani. Acest caracter special al procedurii a determinat limitarea mijloacelor de probă utilizabile la înscrisuri, în prima fază, completate ulterior cu explicațiile și lămuririle date de părți, limitarea fiind deopotrivă valabilă pentru ambele părți, în condiții identice pentru exercitarea dreptului la apărare. Celelalte aspecte ale raporturilor juridice dintre părți urmează a fi rezolvate conform reglementărilor din dreptul comun. Totodată, textele de lege criticate conțin norme de procedură asupra cărora legiuitorul este suveran a legifera, evident cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege.

În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate intrinsecă, prin

Decizia Curții Constituționale nr. 682 din 18 mai 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 21 iunie 2010, Curtea a statuat că teza întâi a

art. 10 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2001

permite debitorului invocarea, prin contestația la executare, și a unor apărări de fond împotriva titlului executoriu, iar teza a doua a aceluiași alineat exceptează de la exercițiul acestui drept debitorul care a formulat o cerere în anulare împotriva ordonanței de admitere a cererii creditorului. Conform prevederilor art. 8 din aceeași ordonanță, împotriva ordonanței cu somația de plată, emisă de judecător, debitorul poate formula cerere în anulare la instanța competentă pentru judecarea cauzei în primă instanță, care va putea anula ordonanța, situație în care, la cererea creditorului, se va proceda la judecarea în fond a cauzei, în condițiile dreptului comun. Din conținutul acestor dispoziții legale nu rezultă nicio îngrădire a accesului liber la justiție pentru niciuna dintre părțile litigante. Debitorul nemulțumit de ordonanța cu somația de plată poate formula o cerere în anulare la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță. El poate, de asemenea, formula contestație la executare împotriva titlului executoriu, în cadrul căreia are dreptul să invoce și apărări de fond, dacă nu și-a exercitat dreptul de a formula cerere în anulare împotriva ordonanței cu somația de plată. Excepția prevăzută în

art. 10 alin. (2) teza a doua din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

este justificată, întrucât aceasta are în vedere situația în care, în lipsa cererii în anulare, debitorul nu a putut invoca apărările de fond.

În același sens, referindu-se la specificul căilor de atac reglementate de

Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 , Curtea a statuat, de exemplu, prin

Decizia nr. 895 din 16 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 14 noiembrie 2007, că reglementarea acestora nu relevă niciun aspect de neconstituționalitate. Legiuitorul ordinar este deplin îndreptățit ca, în considerarea anumitor particularități, să opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât cea de drept comun, o asemenea concluzie rezultând, de altfel, și din redactarea adoptată de legiuitorul constituțional, potrivit căreia stabilirea regimului juridic al căilor de atac este de competența exclusivă a legiuitorului ordinar, care, potrivit atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. (2) din Constituție, stabilește competența și procedura de judecată, evident, cu condiția ca nicio normă de procedură să nu contravină vreunei dispoziții constituționale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, cele statuate de Curte în jurisprudența sa în materie sunt valabile și în prezenta cauză, inclusiv în privința art. 129 din Constituție.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată, excepție ridicată de Sabin-Teodor Țepeluș în Dosarul nr. 329/289/2009 al Judecătoriei Reghin.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 noiembrie 2011.