Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1611/2011

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 147 și art. 258 alin. 1 din Codul penal, art. 44 din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. a) și art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție

prezumat în vigoare

Data actului: 20 decembrie 2011
Emitent: Curtea Constituțională
Publicat în: Monitorul Oficial nr. 106 din 9 februarie 2012
Citat de: 5 acte
Citează: 8 acte
Structură: 2 articole · 26.341 caractere
Sursă: legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României

Are ca temei 1

Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 147 și art. 258 alin. 1 din Codul penal, art. 44 din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. a) și

art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, excepție ridicată de Radu Ștefan Mazăre, Georgică Giurgiucanu, Emil Dragoș Săvulescu, Viorel Pană, Cristian Borcea, Constantin Racu, Paraschiva Barbu, Basarab Popa, Ion Marica, Marius Pușcași, Carmen Pușcași, Alexandru Octavian Șerban și Nicușor Daniel Constantinescu în Dosarul nr. 7.847/1/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 57D/2011.

La apelul nominal se prezintă domnul avocat Cătălin Dancu din cadrul Baroului București, cu delegație la dosar, pentru autorii Paraschiva Barbu, Ion Marica, Basarab Popa, Carmen Pușcași, Marius Pușcași, Constantin Racu și Alexandru Octavian Șerban, doamnele avocat Dana Tofan din cadrul Baroului București și Ioana Focșa din cadrul Baroului Constanța, cu delegații la dosar, ambele pentru autorul Radu Ștefan Mazăre, domnul avocat Marius Mocanu din cadrul Baroului Constanța, cu delegație la dosar, pentru autorul Nicușor Daniel Constantinescu și domnul avocat Alexandru Coman din cadrul Baroului București, cu delegație la dosar, pentru partea Valentin Gheorghe Ionescu. Se constată lipsa celorlalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent învederează Curții că partea Aurel Jean Andrei a depus o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător.

Domnul avocat Cătălin Dancu lasă la aprecierea Curții admiterea acestei cereri.

Ceilalți avocați prezenți susțin că cererea formulată de partea Aurel Jean Andrei este întemeiată.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii arătând că, de la data invocării excepției și până în prezent, partea a avut la dispoziție un interval de timp suficient pentru angajarea unui avocat.

Curtea, având în vedere cererea formulată, în temeiul dispozițiilor art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă coroborate cu ale

art. 14 din Legea nr. 47/1992 , dispune respingerea cererii formulate, deoarece de la data pronunțării actului de sesizare a Curții Constituționale și până în prezent s-a scurs un interval suficient pentru întreprinderea demersurilor necesare pregătirii apărării.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul domnului avocat Cătălin Dancu, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, deoarece nu se poate admite ideea ca o secție penală din cadrul unei instanțe să se pronunțe asupra unor chestiuni ce intră în competența de soluționare a secției de contencios administrativ. În esență, au fost reluate aceleași argumente inserate în cuprinsul notelor scrise.

Doamna avocat Ioana Focșa și doamna avocat Dana Tofan solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, deoarece primarul, ca ales local, nu poate fi calificat ca fiind funcționar public, sens în care nu poate fi subiect activ al infracțiunilor pentru care legea penală cere o atare circumstanțiere. Totodată, doamna avocat Dana Tofan a depus și concluzii scrise.

Domnii avocați Marius Mocanu și Alexandru Coman solicită admiterea excepției, nemaiavând argumente noi față de antevorbitori.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. Astfel, prin art. 147 și 258 din Codul penal, legiuitorul a definit noțiunile de "funcționar" și "funcționar public" în limitele atribuțiilor constituționale. Împrejurarea că primarul poate fi sau nu asimilat funcționarului public în sensul legii penale este însă o problemă de aplicare a legii și nu de constituționalitate.

Cu privire la excepția referitoare la dispozițiile art. 44 din Codul de procedură penală, precum și la dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. a) și

art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 , reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 3.613 din 15 octombrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 7.847/1/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și Încheierea din 15 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 6.536/2/2008 (2.304/2008) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală și Curtea de Apel București - Secția a II-a penală au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 147 și art. 258 alin. 1 din Codul penal, art. 44 din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. a) și

art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, excepție ridicată de Radu Ștefan Mazăre, Georgică Giurgiucanu, Emil Dragoș Săvulescu, Viorel Pană, Cristian Borcea, Constantin Racu, Paraschiva Barbu, Basarab Popa, Ion Marica, Marius Pușcași, Carmen Pușcași, Alexandru Octavian Șerban și Nicușor Daniel Constantinescu, în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluționarea unei cauze penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea unor infracțiuni prevăzute de

Legea nr. 78/2000

și de Codul penal.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii Radu Ștefan Mazăre, Georgică Giurgiucanu, Emil Dragoș Săvulescu, Viorel Pană și Cristian Borcea susțin că prevederile art. 147 și art. 258 alin. 1, ambele din Codul penal, precum și prevederile

art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000

încalcă dispozițiile constituționale ale art. 2 referitor la Suveranitatea națională, art. 8 referitor la Pluralismul și partidele politice, art. 36 referitor la Dreptul de vot, art. 37 referitor la Dreptul de a fi ales, art. 40 referitor la Dreptul de asociere, art. 120 referitor la Principii de bază ale administrației publice locale, art. 121 referitor la Autorități comunale și orășenești și art. 123 referitor la prefect. Astfel, în pofida dispoziției constituționale potrivit căreia suveranitatea națională aparține poporului român care o exercită prin autorități direct reprezentative sau prin referendum, textele criticate extind sfera funcționarului public, plasând primarul într-o ierarhie administrativă, aflată în raporturi de supra și subordonare. Totodată, calificarea primarului drept funcționar public afectează și autonomia locală, pentru că principiile care guvernează activitatea funcționarilor publici contravin celor care guvernează activitatea organelor alese prin vot direct. Or, primarul lucrează în interesul colectivității locale, care este subiect de drept distinct, și nu al unei autorității publice, cum ar fi consiliul local. Prin urmare nu poate avea calitatea de funcționar public.

De asemenea, conform art. 10 și 11 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, libertatea de exprimare, libertatea de întrunire și asociere și dreptul la alegeri libere sunt elemente esențiale ale democrației pluraliste, care, inter alia, este bazată fundamental pe alegeri libere. Dacă primarul ar fi calificat drept funcționar public, atunci i-ar fi interzisă o afiliere politică care ar conduce automat la restrângerea drepturilor de asociere în partide politice.

Autorii Constantin Racu, Paraschiva Barbu, Basarab Popa, Ion Marica, Marius Pușcași, Carmen Pușcași, Alexandru Octavian Șerban consideră că prevederile art. 44 din Codul de procedură penală referitoare la Chestiuni prealabile contravin dispozițiilor constituționale ale art. 121 referitor la Autorități comunale și orășenești, art. 124 referitor la Înfăptuirea justiției și art. 126 alin. (2) referitor la competența instanțelor judecătorești și la procedura de judecată, care sunt prevăzute numai prin lege, deoarece controlul judecătoresc al actelor emise de autoritățile publice este garantat pe calea contenciosului administrativ. Prin urmare, procurorul care a întocmit rechizitoriul, în pofida dispozițiilor constituționale, și-a fundamentat acuzarea invocând nulitatea unor hotărâri de Guvern, a unor procese-verbale de stabilire a vecinătăților și a altor acte emise de Guvernul României pentru clarificarea și calificarea terenurilor ce aparțin domeniului public.

Prin urmare, art. 44 din Codul de procedură penală permite unei instanțe penale să aprecieze asupra unor chestiuni ce sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, încălcând prin aceasta dreptul la apărare și prezumția de nevinovăție.

Autorul Nicușor Daniel Constantinescu consideră că prevederile

art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000

contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la Tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 148 referitor la Integrarea în Uniunea Europeană, deoarece, deși infracțiunile de fals și uz de fals au o existență de sine stătătoare în Codul penal, au fost incluse în textul criticat, instituind un tratament discriminatoriu prin aceea că sunt mai aspru pedepsite față de cele din Codul penal. Totodată, deși

Legea nr. 147/2002

pentru ratificarea Convenției civile asupra corupției, adoptată la Strasbourg la 4 noiembrie 1999, definește noțiunea de corupție și condiționează existența unei astfel de infracțiuni de fals și uz de fals ca infracțiune în legătură directă cu infracțiunea de corupție, textul criticat nu face referire expresă la faptul de corupție așa cum este definit de legislația internațională.

De asemenea, autorul Nicușor Daniel Constantinescu consideră că și prevederile art. 147 și art. 258 din Codul penal sunt neconstituționale pentru rațiuni similare ca și autorii Radu Ștefan Mazăre, Georgică Giurgiucanu, Emil Dragoș Săvulescu, Viorel Pană și Cristian Borcea.

Curtea de Apel București - Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, contrar dispozițiilor

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , nu și-a exprimat opinia cu privire la fondul excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 , art. 147 și art. 258 alin. 1 din Codul penal și a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 44 și art. 313 din Codul de procedură penală, art. 323 din Codul penal și

art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 .

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, ca instanță competentă să soluționeze recursul formulat împotriva încheierii Curții de Apel București - Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie prin care s-a respins ca inadmisibilă excepția invocată, a admis recursurile formulate și a casat în parte încheierea atacată arătând că dispozițiile art. 44 din Codul de procedură penală și ale

art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000

au legătură cu soluționarea cauzei, iar excepția de neconstituționalitate privitoare la acestea este neîntemeiată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 147 cu denumirea marginală - Funcționar public și funcționar și art. 258 alin. 1 cu denumirea marginală - Fapte săvârșite de alți funcționari, ambele din Codul penal, art. 44 cu denumirea marginală - Chestiuni prealabile din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. a) și

art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, așa cum a fost modificată și completată prin articolul unic pct. 2 din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 19 septembrie 2005, care au următorul conținut:

- Art. 147 din Codul penal: "Prin «funcționar public» se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145.

Prin «funcționar» se înțelege persoană menționată în alin. 1, precum și orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.";

- Art. 258 alin. 1 din Codul penal: "Dispozițiile art. 246-250 privitoare la funcționari publici se aplică și celorlalți funcționari, în acest caz maximul pedepsei reducându-se cu o treime.";

- Art. 44 din Codul de procedură penală: "Instanța penală este competentă să judece orice chestiune prealabilă de care depinde soluționarea cauzei, chiar dacă prin natura ei acea chestiune este de competența altei instanțe.

Chestiunea prealabilă se judecă de către instanța penală, potrivit regulilor și mijloacelor de proba privitoare la materia căreia îi aparține acea chestiune.

Hotărârea definitivă a instanței civile, asupra unei împrejurări ce constituie o chestiune prealabilă în procesul penal, are autoritate de lucru judecat în fața instanței penale.";

Articolul 1

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 : "(1) Prezenta lege instituie măsuri de prevenire, descoperire și sancționare a faptelor de corupție și se aplică următoarelor persoane:

a) care exercită o funcție publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităților publice sau instituțiilor publice;";

Articolul 17

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 : "(1) În înțelesul prezentei legi, următoarele infracțiuni sunt în legătură directă cu infracțiunile de corupție, cu infracțiunile asimilate acestora sau cu infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene: [...]

c) falsul și uzul de fals săvârșite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracțiunile prevăzute în secțiunile a 2-a și a 3-a sau săvârșite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracțiune;".

Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 2 referitor la Suveranitatea națională, art. 8 referitor la Pluralismul și partidele politice, art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 36 referitor la Dreptul de vot, art. 37 referitor la Dreptul de a fi ales, art. 40 referitor la Dreptul de asociere, art. 120 referitor la Principii de bază ale administrației publice locale, art. 121 referitor la Autorități comunale și orășenești, art. 123 referitor la prefect, art. 124 referitor la Înfăptuirea justiției, art. 126 alin. (2) referitor la competența instanțelor judecătorești și la procedura de judecată, care sunt prevăzute numai prin lege, și art. 148 referitor la Integrarea în Uniunea Europeană.

1. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 44 din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea au mai fost supuse analizei sale prin raportare la critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 1.330 din 19 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 29 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 44 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, statuând că acestea reglementează competența instanței penale de a judeca orice problemă extrapenală de a cărei rezolvare prealabilă depinde soluționarea fondului cauzei penale, ceea ce nu este de natură a aduce atingere prevederilor art. 126 alin. (6) din Constituție, întrucât acestea din urmă nu exclud posibilitatea exercitării controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice pe alte căi decât cea a contenciosului administrativ, ci doar garantează un asemenea control și îi delimitează sfera de aplicare. Obiectul controlului instituit de art. 44 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală îl reprezintă chestiunile prealabile, operând o prorogare de competență în favoarea instanței penale, care este justificată pe deplin de scopul procesului penal, și anume constatarea la timp și în mod complet a faptelor ce constituie infracțiuni, astfel încât orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

În plus, dispozițiile de lege criticate aparțin normelor de procedură a căror adoptare este atributul legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reglementări speciale, în deplină conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziei mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Distinct de aceasta, Curtea mai constată că celelalte aspecte invocate de autorii excepției referitoare la împrejurarea că procurorul, pentru a-și susține acuzarea, a invocat în rechizitoriu nulitatea unor hotărâri de Guvern, excedează competenței sale, fiind o problemă de aplicare a legii ce poate fi cenzurată numai de instanța de judecată de drept comun.

2. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 , Curtea constată că prin

Decizia nr. 1.169 din 11 decembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 7 ianuarie 2008, a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi, reținând în esență că textul legal criticat definește, în acord cu rațiuni evidente de politică penală, unele din categoriile de infracțiuni în legătură directă cu cele de corupție ori cu cele asimilate acestora, în cadrul cărora intră falsul și uzul de fals săvârșite cu un scop anume determinat. Critica autorului excepției este fundamentată, între altele, pe încălcarea principiului egalității cetățenilor în fața legii. Or, dispozițiile legale criticate nu conțin nicio dispoziție de natură a afecta acest drept, ele aplicându-se fără discriminări tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei contestate.

Cât privește critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 148 din Constituție, cu trimitere mediată la Convenția civilă asupra corupției, adoptată la Strasbourg la 4 noiembrie 1999, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, deoarece dispozițiile constituționale referitoare la integrarea în Uniunea Europeană au în vedere principiul preeminenței dispozițiilor din tratatele constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu. În plus, din perspectiva art. 20 din Constituție, Curtea constată că, potrivit alin. (2), legiuitorul constituant a consacrat regula priorității instrumentelor juridice internaționale în domeniul drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, cu excepția cazului în care Legea fundamentală sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Or, Convenția civilă asupra corupției, ratificată prin

Legea nr. 147/2002 , are drept scop realizarea unei uniuni mai strânse între membrii Consiliului Europei în vederea cooperării internaționale în lupta împotriva corupției, și nu reglementează cu privire la domeniul circumscris art. 20 din Constituție.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziei de mai sus își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

3. În ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 147 și art. 258 alin. 1 din Codul penal, precum și a dispozițiilor

art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, Curtea constată următoarele:

Dispozițiile legale criticate au în vedere un înțeles din perspectiva dreptului penal al noțiunilor de funcționar public, alți funcționari ori vizează persoanele care exercită o funcție publică indiferent de modul în care au fost învestite în cadrul autorităților sau instituțiilor publice.

Potrivit art. 145 din Codul penal la care face trimitere art. 147 din același cod criticat de autorii excepției, "prin termenul «public» se înțelege tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public."

În concluzie, temeiurile constituționale invocate de autori, cu precădere cele referitoare la principiile de bază ale administrației publice locale și cele referitoare la autoritățile comunale și orășenești reflectate în

Legea nr. 215/2001 , au în vedere statutul primarilor. Însă, ținând seama de sfera atribuțiunilor ce intră în competența primarului, care prin excelență au conotații de putere publică, apare justificată vocația primarului la calitatea de subiect activ pentru infracțiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul, precum și pentru cele de corupție. În caz contrar, se poate desprinde concluzia că primarul este deasupra legii, neputând fi cercetat și pedepsit pentru săvârșirea unor infracțiuni care aduc atingere activităților de interes public, cum ar fi de exemplu cele de abuz în serviciu contra intereselor publice, de luare de mită, de primire de foloase necuvenite, de fals intelectual și altele, fapt care ar fi incompatibil cu funcționarea statului de drept.

Dincolo de aceste argumente, Curtea mai constată că ridicarea acestei excepții a fost generată de împrejurarea că, în speța dedusă judecății, primarul, în calitate de subiect distinct de drept, ales ca urmare a unui sufragiu local, este considerat ca făcând parte din sfera noțiunilor de funcționar public ori de alt funcționar, putând fi cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care Codul penal cere o asemenea calificare.

Or, ceea ce se urmărește este o eventuală modificare de către Curtea Constituțională a înțelesului noțiunii de funcționar public ori de alt funcționar în sensul legii penale, prin circumstanțierea sferei de incidență a acestuia în vederea excluderii aleșilor locali de la calitatea de subiecți activi pentru infracțiunile de serviciu ori de corupție. Această critică are semnificația modificării legii care, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, conferă excepției caracter de inadmisibilitate.

Pe cale de consecință, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 147 și art. 258 alin. 1 din Codul penal, precum și a dispozițiilor

art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000

urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 44 din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor

art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, excepție ridicată de Constantin Racu, Paraschiva Barbu, Basarab Popa, Ion Marica, Marius Pușcași, Carmen Pușcași, Alexandru Octavian Șerban și Nicușor Daniel Constantinescu în Dosarul nr. 7.847/1/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

2. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 147 și art. 258 alin. 1 din Codul penal, precum și a dispozițiilor

art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 decembrie 2011.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.