Decizia nr. 570/2012

Acsinte Gaspar - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/1998

privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, excepție invocată de Vasile Costea, Cătălina Costea, Sorin Mărginean, Carmen Angela Mărginean, Mihai Elekes, Maria Balazs, Dorel Eugen Sauca și Demeter Arpad în Dosarul nr. 16.230/211/2006 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.293D/2011.

La apelul nominal răspunde avocat Dorin Mircea Mischian, cu delegație depusă la dosar, pentru autorii excepției Vasile Costea, Cătălina Costea, Mihai Elekes, Sorin Mărginean, Carmen Angela Mărginean și Dorel Eugen Sauca, precum și pentru partea Ioan Florin Morariu. Lipsesc celelalte părți, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că dezbaterile inițiale au avut loc la data de 19 ianuarie 2012 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 57 și

art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a dispus amânarea pronunțării pentru data de 26 ianuarie 2012. La această dată, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată, potrivit prevederilor

art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992 , Curtea a dispus amânarea pronunțării pentru 2 februarie 2012, dată la care, având în vedere necesitatea lămuririi suplimentare a unor aspecte, în temeiul dispozițiilor

art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , Curtea a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru data de 14 februarie 2012. La această dată, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată la acest termen, potrivit

art. 51 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992 , Curtea a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru data de 6 martie 2012, dată la care, având în vedere imposibilitatea întrunirii majorității cerute de prevederile

art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992 , precum și necesitatea formulării unei adrese către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj, Curtea a dispus redeschiderea dezbaterilor în data de 24 aprilie 2012. La această dată, având nevoie de timp pentru continuarea dezbaterilor, în temeiul art. 145 din Codul de procedură civilă, coroborat cu

art. 14 din Legea nr. 47/1992 , Curtea a dispus continuarea dezbaterilor pentru data de 10 mai 2012, dată la care, având în vedere imposibilitatea întrunirii majorității cerute de prevederile

art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992 , Curtea a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru data de 29 mai 2012.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepției, care solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată. Arată că, în prezenta cauză, autorii excepției de neconstituționalitate sunt persoane fizice care au dobândit, în temeiul prevederilor

Legii nr. 112/1995

pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, dreptul de proprietate privată asupra apartamentelor situate în imobilul prevăzut la poziția 12 din anexa care face parte integrantă din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/1998 . Așadar, în ceea ce privește

deciziile Curții Constituționale nr. 234 din 20 decembrie 1999

și nr. 923 din 23 iunie 2009, prin care au fost admise, în parte, excepții de neconstituționalitate similare, există o diferență doar între actul juridic de dobândire a dreptului de proprietate privată, de către autorii excepțiilor de neconstituționalitate soluționate prin deciziile anterior citate, față de cel al autorilor excepției din prezenta cauză.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate, arătând că, în raport cu copiile documentației de intabulare a imobilului prevăzut la poziția 12 din anexa care face parte integrantă din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/1998 , comunicate la dosarul cauzei de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj, în cauză sunt incidente soluția și considerentele

Deciziei Curții Constituționale nr. 923 din 23 iunie 2009 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 14 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 16.230/211/2006, Judecătoria Cluj-Napoca - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/1998

privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, excepție invocată de Vasile Costea, Cătălina Costea, Sorin Mărginean, Carmen Angela Mărginean, Mihai Elekes, Maria Balasz, Dorel Eugen Sauca și Demeter Arpad într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare a unor apartamente, situate în imobilul din Cluj-Napoca, Piața Unirii nr. 11, județul Cluj, imobil ce figurează la poziția 12 din anexa care face parte integrantă din

Ordonanța urgență a Guvernului nr. 13/1998 .

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că actul normativ criticat este neconstituțional în măsura în care dispune restituirea unor bunuri imobile care la momentul intrării sale în vigoare se aflau în proprietatea unor persoane fizice. Arată că imobilul în litigiu, deși figurează printre imobilele prevăzute în cuprinsul anexei la acest act normativ, nu se afla în proprietatea statului, ci în proprietatea unor persoane fizice, motiv pentru care Guvernul nu putea dispune de aceste bunuri prin ordonanță de urgență. Invocă

deciziile Curții Constituționale nr. 234 din 20 decembrie 1999

și nr. 923 din 23 iunie 2009, prin care a fost admisă, în parte, excepția de neconstituționalitate a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/1998 , în cauze similare cu cea dedusă judecății în prezent. Precizează că actul normativ criticat contravine dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 44 și 136, deoarece cerințele acestor texte nu au fost îndeplinite, câtă vreme, pe de o parte, nu erau întrunite condițiile și procedura prevăzute de

Legea nr. 33/1994

privind exproprierea pentru o cauză de utilitate publică, iar, pe de altă parte, despăgubirile nu au fost acordate în prealabil, conform art. 44 alin. (3) din Constituție. Invocă și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și anume hotărârile din 5 noiembrie 2002 și 16 octombrie 2006, pronunțate în cauzele Pincova și Pinc împotriva Republicii Cehe, paragraful 58, și, respectiv, Raicu împotriva României, paragraful 37, prin care s-a statuat că persoanele care și-au dobândit bunurile cu bună-credință nu trebuie să fie puse în situația de a suporta povara responsabilității statului care a confiscat odinioară aceste bunuri.

Judecătoria Cluj-Napoca - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, arătând că actul normativ criticat contravine dispozițiilor constituționale ce garantează și ocrotesc proprietatea privată, dat fiind faptul că, la data adoptării

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/1998 , imobilele la care face referireacest act normativ nu se mai aflau în proprietatea statului, astfel încât acesta nu mai putea dispune de ele.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/1998

sunt neconstituționale. În acest sens, apreciază că prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 44 alin. (1) și (2) și ale art. 136 în măsura în care imobilul din prezenta cauză nu se mai află în proprietatea statului, ci constituie obiect al dreptului de proprietate privată, situație în care Guvernul nu poate să dispună prin ordonanță de urgență de acest bun. Totodată, reține ceea ce a statuat Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 234 din 20 decembrie 1999 , că într-un stat de drept, conform art. 1 alin. (3) din Constituție, repararea unui act injust nu se poate realiza decât prin recurgerea la proceduri legale, care să nu contravină dispozițiilor constituționale și obligațiilor ce decurg din tratatele și documentele internaționale pe care statul român și le-a asumat și a căror respectare este obligatorie, conform art. 11 și 20 din Constituție.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

În temeiul

art. 76 din Legea nr. 47/1992 , au fost solicitate Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj documentele de intabulare pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, Piața Unirii nr. 11, județul Cluj.

Prin Adresa nr. 3.235 din 2 aprilie 2012, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 2.493 din 5 aprilie 2012, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj a transmis cărțile funciare privitoare la imobilul situat în Cluj-Napoca, Piața Unirii nr. 11, județul Cluj, precum și actele care au stat la baza înscrierii.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului autorilor excepției, documentele solicitate Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/1998

privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 8 iulie 1998, aprobată prin

Legea nr. 458/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 817 din 19 noiembrie 2003.

Actul normativ criticat cuprinde 3 articole, cu următorul conținut:

- Art. 1: "Clădirile, împreună cu terenul aferent, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență, care au aparținut comunităților (organizații, culte religioase) cetățenilor aparținând minorităților naționale din România și au fost trecute după anul 1940 în patrimoniul statului român prin măsuri de constrângere, confiscare, naționalizare sau manevre dolosive, se restituie titularilor sau succesorilor acestora.";

- Art. 2: "(1) În scopul verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 1, se instituie, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, o comisie specială formată, pe baze paritare, din reprezentanți ai Guvernului și ai comunităților prevăzute în anexă.

(2) Comisia va stabili succesorii din cadrul comunităților care vor redobândi dreptul de proprietate asupra imobilelor revendicate și va avea sarcina de a întocmi, pe bază de acte doveditoare, documentația pentru fiecare imobil în parte. Transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilelor cuprinse în anexă va avea loc la data semnării protocolului redactat de comisie.

(3) Comisia prevăzută la acest articol este abilitată să examineze, cu respectarea aceleiași proceduri, cererile de restituire și a altor imobile din această categorie, care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România. După identificarea acestor imobile, comisia va supune Guvernului propuneri corespunzătoare.";

- Art. 3: "Transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile prevăzute la art. 1 se va realiza la data încheierii protocoalelor de predare-preluare între actualii deținători ai imobilelor și succesorii stabiliți, menționând concret drepturile actualilor deținători."

Între cele 17 imobile prevăzute în anexa la ordonanța de urgență se află, la poziția 12, imobilul situat în Cluj-Napoca, Piața Unirii nr. 11, județul Cluj, cu indicarea următoarelor mențiuni: titular actual al dreptului de proprietate - Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca; destinația inițială - Sediul Societății Muzeului Ardelean; folosința actuală - magazine, locuințe, sediul Asociației Mondiale a Românilor Liberi; temei juridic al trecerii imobilului în proprietatea statului - Decretul nr. 218/1960;

Decizia Ministerului Justiției nr. 86.311/1949 ; solicitant al restituirii - comunitatea maghiară din România.

În opinia autorilor excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 44 - Dreptul de proprietate privată și în art. 136 - Proprietatea.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Prin

deciziile nr. 234 din 20 decembrie 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 11 aprilie 2000, și nr. 923 din 23 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 29 iulie 2009, ale căror considerente de principiu sunt valabile și în prezenta cauză, Curtea a admis, în parte, excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/1998

și a constatat că acestea sunt neconstituționale în ceea ce privește restituirea către comunitatea maghiară din România, respectiv către comunitatea sârbilor din România a imobilelor prevăzute la poziția 11 din anexa ce face parte integrantă din ordonanța de urgență criticată, unul aflat în proprietatea Societății Comerciale "Tim Press" - S.A. din Timișoara și celălalt, de la poziția 8 din aceeași anexă, aflat în proprietatea Societății Comerciale "Indus" - S.R.L. din Timișoara.

Curtea a reținut că, prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/1998 , Guvernul a dispus restituirea către foștii proprietari - diferite comunități ale cetățenilor aparținând minorităților naționale din România - a imobilelor prevăzute în anexa care face parte integrantă din ordonanța de urgență. Curtea a constatat că imobilele prevăzute la pozițiile 11, respectiv 8 din aceeași anexă "constituie proprietatea privată (...) și beneficiază de protecția proprietății private, instituită prin art. 41 alin. (1) și (2), [devenit art. 44 alin. (1) și (2) din Constituția revizuită în 2003], precum și prin art. 135 alin. (6) din Constituție [devenit art. 136 alin. (5) din Constituție]. De aceea, Guvernul nu poate să dispună prin ordonanță de urgență de acest bun care nu se mai află în proprietatea statului."

Curtea a reținut totodată că, în conformitate cu regimul constituțional al dreptului de proprietate, naționalizarea este inadmisibilă. Trecerea în proprietatea statului a unor bunuri proprietate privată se poate realiza prin expropriere, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 44 alin. (3) și (6) din Constituție, sau prin confiscare, în cazul bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții, în condițiile prevăzute la alin. (9) al aceluiași articol.

Totodată, Curtea a statuat că, deși în art. 3 al ordonanței de urgență se prevede că "Transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile prevăzute la art. 1 se va realiza la data încheierii protocoalelor de predare-preluare între actualii deținători ai imobilelor și succesorii stabiliți, menționând concret drepturile actualilor deținători", ceea ce ar putea sugera și o eventuală despăgubire, aceasta nu este de natură să modifice concluzia referitoare la neconstituționalitatea ordonanței de urgență cu privire la restituirea imobilelor în cauză, întrucât, astfel cum prevede art. 44 alin. (3) din Constituție, "Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire".

Pe de altă parte, s-a mai statuat în deciziile menționate, într-un stat de drept, conform art. 1 alin. (3) din Constituție, repararea unui act injust nu se poate realiza decât prin recurgerea la proceduri legale, care să nu contravină dispozițiilor constituționale și obligațiilor ce decurg din tratatele și documentele internaționale pe care statul român și le-a asumat și a căror respectare este obligatorie, conform dispozițiilor art. 11 și art. 20 din Constituție.

Aceste considerente de principiu cuprinse în

deciziile Curții Constituționale nr. 234 din 20 decembrie 1999

și nr. 923 din 23 iunie 2009 sunt valabile și în prezenta cauză, unde sunt relevate aceleași motive de neconstituționalitate ale actului normativ criticat, prin raportare la o situație de fapt similară.

Astfel, în cauza de față, potrivit cărților funciare nr. 134.388, nr. 134.389, nr. 255.994 și nr. 255.994-C1, autorii excepției apar ca fiind proprietari ai mai multor apartamente situate în imobilul din Cluj-Napoca, Piața Unirii nr. 11, județul Cluj, imobil ce figurează la poziția 12 din anexa care face parte integrantă din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/1998 , în temeiul unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate potrivit prevederilor

Legii nr. 112/1995

pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, înainte de emiterea de către Guvern a ordonanței de urgență criticate.

Prin urmare, în ceea ce privește imobilele ce apar ca fiind în proprietatea privată a autorilor excepției, în situația în care au fost legal dobândite, restituirea către comunitatea maghiară din România este neconstituțională, fiind în contradicție cu principiul constituțional al garantării și ocrotirii proprietății private, de vreme ce imobilele în cauză nu se mai aflau în proprietatea statului român la data intrării în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/1998 .

În acest context, măsura legislativă criticată este de natură să conducă la înfrângerea principiului securității raporturilor juridice civile, principiu ce constituie o dimensiune fundamentală a statului de drept, astfel cum acesta este consacrat în mod expres prin dispozițiile art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală. În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, spre exemplu, în Hotărârea din 2 noiembrie 2010, pronunțată în Cauza Ștefănică și alții împotriva României, paragraful 31, că principiul securității raporturilor juridice decurge din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și constituie unul dintre elementele de bază ale statului de drept.

Curtea constată că includerea în sfera de reglementare a ordonanței de urgență criticate a unor imobile ce anterior au intrat sub incidența prevederilor

Legii nr. 112/1995

creează un climat de instabilitate legislativă, ceea ce în ultimă instanță este de natură să conducă la nesocotirea principiului așteptărilor legitime ale cetățenilor în raport de evoluția reglementărilor legale.

În același sens, jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene a recunoscut în mod implicit necesitatea respectării așteptărilor legitime ale cetățenilor cărora li se adresează o reglementare legală, spre exemplu, în Hotărârea din 15 iulie 2004, pronunțată în Cauza C-459/02 - Willy Gerekens și Asociația agricolă Procol pentru promovarea comercializării produselor lactate împotriva Marelui Ducat al Luxemburgului, paragrafele 23 și 24, sau Hotărârea din 29 iunie 2010, pronunțată în Cauza C-550/09 - Proces penal împotriva lui E. și F., paragraful 59.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite, în parte, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/1998

privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, excepție ridicată de Vasile Costea, Cătălina Costea, Sorin Mărginean, Carmen Angela Mărginean, Mihai Elekes, Maria Balazs, Dorel Eugen Sauca și Demeter Arpad în Dosarul nr. 16.230/211/2006 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secția civilă, și constată că prevederile referitoare la imobilul situat în Cluj-Napoca, Piața Unirii nr. 11, județul Cluj, prevăzut la poziția 12 din anexa care face parte integrantă din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/1998 , sunt neconstituționale, în măsura în care privesc imobilele legal dobândite în proprietate privată înainte de intrarea în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/1998 .

Definitivă și general obligatorie.

Prezenta decizie se comunică celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Pronunțată în ședința publică din data de 29 mai 2012.

PREȘEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie

*

OPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu soluția adoptată - cu majoritate de voturi - prin

Decizia nr. 570 din 29 mai 2012 , consider că excepția de neconstituționalitate formulată trebuia respinsă ca inadmisibilă, întrucât a vizat, în principal, lămurirea unor probleme de fapt cu privire la situația juridică a imobilului din Piața Unirii nr. 11, Cluj-Napoca, județul Cluj; or, soluționarea unor asemenea chestiuni excedează sferei de competență a Curții Constituționale, astfel cum se va desprinde din cele ce vor fi arătate în continuare.

I. O primă problemă de fapt ridicată o reprezintă stabilirea titularului dreptului de proprietate asupra imobilului din Piața Unirii nr. 11, Cluj-Napoca, județul Cluj. Pentru această operațiune de fapt, trebuie a fi verificate și examinate actele dosarului de fond, precum și administrarea altor dovezi necesare. Numai instanța judecătorească este competentă să tranșeze aspectele de fapt ale cauzei, și nu Curtea Constituțională. De aceea, instanța judecătorească este cea care urmează să decidă între două ipoteze de fapt posibile, și anume:

a) dacă imobilul în cauză a fost în permanență și în mod neîntrerupt în proprietatea Societății Muzeului Ardelean, începând cu anul 1938, fiind preluat abuziv fără titlu valabil de stat în anii 1949-1950;

b) dacă imobilul a fost preluat abuziv cu titlu valabil de stat în anii 1949-1950.

II. A doua problemă de fapt este aceea că, în funcție de concluzia la care va ajunge instanța judecătorească în privința punctului I, tot ea urmează să hotărască atât cu privire la valabilitatea actelor de înstrăinare și intabulare a unor părți din acest imobil, acte ce datează din perioada 1997-2002, cât și cu privire la aplicarea în speță a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/1998 , fără a fi nevoie de o decizie sub rezervă de interpretare a Curții Constituționale, precum cea de față.

III. Pentru a se putea soluționa cele două probleme de fapt ridicate, trebuie avute în vedere cel puțin următoarele aspecte de fapt:

a) Dreptul de proprietate al Societății Muzeului Ardelean [în continuare - SMA] asupra imobilului din Piața Unirii nr. 11, Cluj-Napoca, județul Cluj, a fost intabulat la 8 martie 1938 în Cartea funciară nr. 1.004.

Prin

Decizia Ministerului de Justiție nr. 86.311/1949 *1), act care nu se mai regăsește în materialitatea sa nici la Arhivele Naționale, SMA este desființată, iar imobilul din Piața Unirii nr. 11 "a fost preluat în proprietatea statului" prin Procesul-verbal din 21 februarie 1950 în baza Ordinului Ministerului Afacerilor Interne - Departamentul Gospodărie Locală - Direcția Economică Locală sub nr. 33.324/V/1949 (a se vedea Dosarul Judecătoriei Cluj nr. 16.230/211/2006, vol. I, p. 56).

-------------

*1) Act ilegal prin prisma dispozițiilor

art. 25 și 26 din Legea nr. 21/1924

pentru persoanele juridice (Asociații și Fundații), publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 27 din 6 februarie 1924, întrucât dizolvarea unei asociații putea fi dispusă numai în justiție și, în cazuri urgente, de Consiliul de miniștri, nicidecum de Ministerul de Justiție.

La data de 30 decembrie 1975, Grupul Întreprinderilor de Gospodărire Comunală și Locativă al județului Cluj (GIGCL) solicită Notariatului de stat al județului Cluj - Cartea funciară Cluj împărțirea pe apartamente a imobilului menționat, deschiderea de cărți funciare individuale, iar asupra proprietății astfel formate să se intabuleze dreptul de proprietate în favoarea statului român și dreptul de administrare operativă în favoarea GIGCL. Prin încheierea din 28 februarie 1976, pronunțată în Dosarul nr. 28/1975 al fostului Notariat de stat al județului Cluj, cererea este respinsă, întrucât "petenta nu are calitatea de a solicita această împărțire deoarece imobilul sub B.1. figurează ca proprietate a Societății Muzeului Ardelean. Se respinge fără notare în cartea funciară (...)".

Plângerea formulată împotriva acestei încheieri este respinsă prin sentința Judecătoriei Cluj-Napoca nr. 5.434 din 25 octombrie 1991, arătându-se că "trecerea imobilelor în proprietatea statului poate să aibă loc numai în baza legii și deciziei administrative ori potrivit unei hotărâri judecătorești, ceea ce în speță nu există, procesul-verbal de inventariere neconstituind titlul de dobândire al unui drept real".

Rezultă, în mod clar, că imobilul în litigiu nu a fost intabulat în proprietatea statului.

b) Societatea Muzeului Ardelean, la data de 21 august 1992, solicită în fața Judecătoriei Cluj-Napoca constatarea "nulității absolute a confiscării" imobilului dispusă prin

Decizia Ministerului de Justiție nr. 86.311/1949 . Cererea este respinsă de judecătorie prin Sentința nr. 10.606 din 26 octombrie 1994, sentința fiind menținută în apel și recurs (a se vedea Dosarul nr. 16.230/211/2006 al Judecătoriei Cluj, vol. I, p. 250-256).

Principalul motiv al respingerii cererii a fost acela că nou-înființată SMA nu a dovedit că este continuatoarea vechii SMA desființate prin decizia sus-menționată, chestiune lămurită în momentul de față prin

art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/1998 . Nu în ultimul rând, se cuvine a se menționa că și instanța de recurs a subliniat că "imobilul despre care [reclamanta, respectiv SMA - sn] susține că a făcut obiectul confiscării, figurează și în prezent intabulat pe Societatea Muzeului Ardelean din 1938 (f. 16, fond)" (a se vedea Dosarul Judecătoriei Cluj-Napoca nr. 16.230/211/2006, vol. I, p. 256).

Cele de mai sus demonstrează faptul că la data intrării în vigoare a

Legii nr. 112/1995

pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului*2), respectiv la 27 august 1995, imobilul în

cauză nu era în proprietatea statului român, fiind doar preluat fără titlu în mod abuziv de acesta. SMA nefiind persoană fizică nu putea beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de art. 1 din lege, astfel încât chiriașii au încheiat, în temeiul art. 9 din lege, contracte de cumpărare cu privire la "apartamentele" din imobil. Însă acest imobil nu a fost trecut la data dobândirii apartamentelor de către chiriași în proprietatea statului*3) și, pe cale de consecință, nu putea face obiectul aplicării

art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995 .

------------

2*) Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din data de 29 noiembrie 1995.

3*) Curtea Constituțională, prin

Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995 , a stabilit că "statul nefiind proprietar, asemenea imobile nu pot fi incluse în categoria celor avute în vedere într-o lege al cărei obiect este reglementarea situației juridice a locuințelor trecute în proprietatea statului".

În pofida acestui fapt, în perioada 28 august 1997 - 27 mai 1998, Societatea Comercială "Construct Ardealul" - S.A. din Cluj-Napoca vinde 7 apartamente (conform

Legii nr. 112/1995 ), iar în contractele de vânzare-cumpărare*4) acestea figurează cu nr. topo 380/1/II, 380/1/III, 380/1/IV, 380/1/VI, 380/1/VII, 380/1/X și 380/1/XII al CF nr. 1.004. Aceste numere topo nu există în CF nr. 1.004.

----------

*4) Contracte încheiate în baza protocolului nr. 28.871 din 30 iulie 1996 semnat între Consiliul Local Cluj-Napoca și Societatea Comercială "Construct Ardealul" - S.A. din Cluj-Napoca prin care aceasta din urmă preia în administrare imobilul din CF 1.004.

Astfel, autoritățile publice au deținut bunul imobil fără titlu valabil, or, în această situație, având în vedere

Decizia Curții Constituționale nr. 73 din 19 iulie 1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, nu ar fi putut încheia, în niciun caz, acte de dispoziție, în speță, înstrăinare, asupra acestuia.

Referitor la buna sau reaua-credință a cumpărătorilor, se constată că aceștia, anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, au fost notificați în cursul anului 1996 că imobilul este în litigiu (a se vedea notificările nr. 6.007-6.014 din 28 noiembrie 1996); mai mult, în CF nr. 1.004 s-a și notat la data de 26 martie 1998*5) că imobilul face obiectul unei acțiuni civile (restituire).

------------

*5) Nota bene: unul dintre contractele de vânzare-cumpărare a fost semnat ulterior acestei date, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 36.317/27 mai 1998 aferent apartamentului nr. 2 al imobilului.

La data intrării în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/1998

- și anume 8 iulie 1998 -, în CF nr. 1.004, SMA figura ca unic proprietar al imobilului.

În baza unei cereri înregistrate sub nr. 12.130 din 30 iunie 1999 "și a documentației tehnice anexate asupra imobilului de sub P.I.1 transcris din CF nr. 1.004 se intabulează dreptul de proprietate în favoarea

1. Statului român în administrarea operativă a

2. Consiliului local al mun. Cluj-Napoca".

Astfel, se deschid două noi cărți funciare, respectiv nr. 134.388 și nr. 134.389*6), în privința unei "case cu 13 apartamente" de la adresa P-ța Unirii nr. 11. Ulterior, în aceste cărți funciare, sunt astfel intabulate cele 13 apartamente. Deci, este cert că dreptul de proprietate al statului român asupra bunului imobil în cauză este intabulat ulterior adoptării ordonanței de urgență criticate. Cum până la apariția

Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 *7) intabularea unui drept de proprietate în cartea funciară era constitutivă de drept, iar actele din 1949 și 1950, astfel cum reiese din sentința Judecătoriei Cluj-Napoca nr. 5.434 din 25 octombrie 1991, nu puteau determina înscrierea unui drept de proprietate în cartea funciară, înseamnă că înscrierea dreptului de proprietate al statului în anul 1999 putea fi făcută în baza unui alt act translativ de proprietate, act ce nu există.

----------

*6) Actualele CF nr. 255.994 și CF nr. 255.994-C1 provenite din conversia de pe hârtie a cărților funciare menționate.

*7) Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 3 martie 2006, iar

art. 25 a fost abrogat prin Legea nr. 71/2011

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 287/2009

privind Codul civil.

CF nr. 1.004 există în continuare, dovadă fiind faptul că cererea de sistare (încetare) a CF nr. 1.004, pe motiv că imobilul ar fi transcris în CF nr. 134.388 și nr. 134.389, a fost respinsă prin încheierea nr. 8.056 din 30 aprilie 2004 (a se vedea Dosarul Judecătoriei Cluj-Napoca nr. 16.230/211/2006, vol. II, p. 12).

În consecință, faptul că s-au deschis două cărți funciare (CF nr. 134.388 și nr. 134.389) în care imobilul topo "380 (casă din piatră)" din CF nr. 1.004 este "înregistrat" cu nr. topo "380/1/(casă cu 13 apartamente)" nu demonstrează decât că se impune exercitarea unui control judecătoresc asupra modului în care autoritățile locale au înțeles să aplice legea. O atare chestiune nu angajează competența Curții Constituționale și nu are nicio incidență cu privire la constituționalitatea ordonanței de urgență criticate.

IV.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/1998

nu produce nicio naționalizare, ci cuprinde practic o măsură tehnică de revenire de facto a imobilului în deplina proprietate a titularului de drept, titular care, de fapt, nicicând nu și-a pierdut dreptul de proprietate asupra acestuia.

Se mai reține că, potrivit

Deciziei Curții Constituționale nr. 73 din 19 iulie 1995 , un astfel de proprietar precum cel în cauză nu a pierdut nicicând dreptul său de proprietate, iar statul român nu a devenit nicicând proprietar al imobilului. De aceea, statul român nu poate dispune de imobil, nu îl poate împărți în apartamente, nu îl poate intabula și nu îl poate înstrăina. Un neproprietar nu poate dispune de bunul imobil al altui proprietar.

V. Prin

Decizia nr. 8 din 16 ianuarie 2001 *8), Curtea Constituțională a reținut, raportat la o critică de neconstituționalitate similară celei de față, că "în cauză nu este ridicată problema legitimității constituționale a textului criticat al ordonanței de urgență [ Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/1998 ], ci se solicită Curții verificarea unei situații de fapt, fiind criticată însăși lipsa de concordanță a acestui text cu realitatea, problemă a cărei clarificare nu intră în competența instanței de contencios constituțional". Atât în decizia menționată, cât și în cea care face obiectul prezentei opinii separate, este contestat același lucru, respectiv "lipsa de concordanță a [unui] text cu realitatea", în sensul că imobilele prevăzute la pozițiile 12 și 13 nu sunt proprietatea Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca sau Academiei Române, după caz, la momentul emiterii ordonanței de urgență.

------------

*8) Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 19 aprilie 2001.

Or, astfel cum a subliniat Curtea, o stare de fapt nu poate face obiectul controlului de constituționalitate. De aceea, în măsura în care instanța judecătorească va constata că realitatea este diferită de ceea ce prevede norma criticată, nu o va aplica, dar dacă va constata că aceasta este concordantă cu realitatea, va aplica textul ordonanței de urgență.

VI. Consider că legiuitorul delegat a fost în drept să stabilească restituirea bunului imobil în cauză comunității maghiare în măsura în care acesta era deținut de către stat la momentul adoptării ordonanței de urgență. Aspectele pe care le-am învederat în prezenta opinie separată demonstrează clar că acestea sunt probleme particulare care trebuie tranșate de instanța judecătorească.

VII. În consecință, apreciez că prezenta decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate și de constatare sub rezervă de interpretare a neconstituționalității dispozițiilor în cauză "în măsura în care privesc imobilele legal dobândite în proprietate privată înainte de intrarea în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/1998 " echivalează practic cu o respingere ca inadmisibilă a excepției, întrucât tot instanței judecătorești îi revine rolul de a stabili situația de fapt și, ulterior, în măsura în care se găsește în ipoteza normei criticate, să o aplice.

VIII. Pentru toate cele de mai sus expuse, consider că excepția de neconstituționalitate trebuia respinsă ca inadmisibilă, problemele ridicate vizând esențialmente chestiuni de interpretare și aplicare a legii, precum de stabilire a stării de fapt, aspecte care, în mod vădit, excedează controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională.