Decizia nr. 329/2012

Articolul 278

alin. 1 și 2, cu modificările aduse prin Legea nr. 281/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003: "Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

În cazul când măsurile și actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau ale procurorului șef de secție al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție ori au fost luate sau efectuate pe baza dispozițiilor date de către aceștia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior.";

- Art. 278^1 alin. 1 și 10, cu modificările aduse alineatului 10 prin

Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010: "După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu.

[...] Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. 8 este definitivă."

În susținerea neconstituționalității acestor prevederi de lege, autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) referitoare la egalitatea în fața legii și a autorităților publice, ale art. 21 alin. (1), (2) și (3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare, precum și ale art. 20 referitoare la preeminența tratatelor internaționale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 2 paragraful 1 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 278 și ale art. 278^1 din Codul de procedură penală au fost supuse în numeroase rânduri controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași dispoziții din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate și în prezenta cauză, și cu motivări similare, Curtea statuând, în modconstant, că textele de lege criticate nu încalcă egalitatea în drepturi, liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, ci dau expresie acestor garanții constituționale. Astfel, prin

Decizia nr. 840 din 2 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 29 octombrie 2007, Curtea a reținut că dispozițiile art. 278 din Codul de procedură penală, privind plângerea împotriva actelor procurorului, constituie norme de procedură prin care legiuitorul, în temeiul competenței sale constituționale, stabilită de art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, și dând expresie principiului controlului ierarhic ce guvernează activitatea procurorilor, în conformitate cu art. 132 alin. (1) din Constituție, a creat posibilitatea ca eventualele măsuri eronate luate de procuror să fie îndreptate de către procurorul ierarhic superior celui care a emis actul atacat. Contrar susținerilor autorului excepției, nu se aduce astfel atingere liberului acces la justiție, câtă vreme legiuitorul a asigurat posibilitatea cenzurării actelor procurorului de către instanțele judecătorești.

De asemenea, prin

Decizia nr. 250 din 6 martie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 24 martie 2008, Curtea a statuat că dispozițiile art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală reprezintă concretizarea prevederilor constituționale referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, faptul că legiuitorul a prevăzut că pot fi atacate la instanța de judecată toate categoriile de acte ale procurorului prin care nu s-a dispus trimiterea în judecată (rezoluția de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanța ori, după caz, rezoluția de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale) reprezintă tocmai o garanție a dreptului părților la un proces echitabil, prin instituirea acestei modalități de verificare de către instanța de judecată a activității procurorului și a soluțiilor acestuia.

În același sens sunt și

Decizia nr. 751 din 18 septembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 23 octombrie 2007, și

Decizia nr. 1.132 din 27 noiembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 7 ianuarie 2008. În cadrul acestei jurisprudențe, Curtea a mai reținut că în procedura plângerii formulate împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată nu se judecă însăși cauza, ci doar temeinicia și legalitatea soluțiilor pronunțate de procuror, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a eventualelor probe scrise înfățișate instanței de părțile în proces. Nicio dispoziție legală nu împiedică partea interesată ca, atunci când apreciază că este posibilă administrarea altor probe pentru stabilirea adevărului, să solicite procurorului care a emis actul de netrimitere în judecată sau procurorului superior ierarhic să dispună, în condițiile prevăzute de lege, începerea sau redeschiderea urmăririi penale.

Totodată, autorul excepției invocă contradicția dintre dispozițiile art. 278 alin. 1 și 2 și art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală și prevederile

art. 62 alin. (2) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare. O asemenea critică nu poate fi nici ea reținută, întrucât examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziții din Constituție sau din actele internaționale la care România este parte, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele și nici coroborarea lor sau posibilele contradicții din cadrul legislației interne.

În fine, prin

Decizia nr. 1.131 din 13 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, reținând că acestea nu aduc nicio atingere accesului liber la justiție, dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil,întrucât, potrivit art. 129 din Constituție, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Prin urmare, constituie atributul exclusiv al legiuitorului reglementarea căilor de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată. Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Ținând seama de natura cauzelor reglementate prin dispozițiile de lege atacate, în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluția sau ordonanța de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 paragraful 1 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu sunt aplicabile în cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 alin. 1 și 2 și art. 278^1 alin. 1 și 10 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Aurelian Vidroiu în Dosarul nr. 21.669/280/2010 al Judecătoriei Pitești - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 aprilie 2012.