Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 71/2013

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 581 alin. 1 și art. 582 din Codul de procedură civilă din 1865

prezumat în vigoare

Data actului
21 februarie 2013
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 205 din 10 aprilie 2013
Citează
10 acte
Structură
0 articole · 12.499 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

Pune în aplicare 1

Are ca temei 1

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 581 alin. 1 și ari. 582 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Andrei Pîrjol Stoica în Dosarul nr. 1.350/274/2012 al Judecătoriei Orșova, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.501D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei autorul excepției a depus cerere de renunțare la judecarea excepției.

Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a cererii de renunțare la judecarea excepției de neconstituționalitate, făcând trimitere la prevederile

art. 55 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Curtea, având în vedere dispozițiile

art. 55 din Legea nr. 47/1992 , respinge cererea de renunțare la judecarea excepției.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, arătând că dispozițiile criticate nu sunt de natură a contraveni normelor constituționale și europene invocate de autorul excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 noiembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1.350/274/2012, Judecătoria Orșova a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 581 alin. 1 și art. 582 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Andrei Pîrjol Stoica într-o cauză având ca obiect soluționarea, prin ordonanță președințială, a unei cereri de acordare a unei servituti de trecere spre un imobil învecinat cu cel al autorului excepției.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că reglementarea prin dispozițiile art. 581 alin. 1 și art. 582 din Codul de procedură civilă din 1865 a unor proceduri speciale prin care instanțele de judecată pot ordona măsuri vremelnice în cazuri grabnice, precum și a căilor de atac împotriva ordonanței președințiale încalcă valori supreme statuate prin Legea fundamentală, precum dreptul de proprietate, aducând, totodată, atingere și dreptului la un proces echitabil, reglementat prin art. 6 din Convenție.

Judecătoria Orșova opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că textele criticate nu încalcă dreptul la apărare și nici principiul garantării și ocrotirii dreptului de proprietate și că posibilitatea atacării cu recurs a ordonanței președințiale sau a contestării executării ei este un argument în plus în susținerea constituționalității acestora. Se mai arată că, prin procedura ordonanței președințiale, caracterizată prin urgență, se oferă părților interesate posibilitatea de a se adresa justiției cu respectarea garanțiilor și regulilor procedurale pe care le presupune dreptul la un proces echitabil.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât autorul acesteia invocă dispozițiile constituționale pretins încălcate fără a motiva contrarietatea dintre acestea și textele criticate. Pe fondul excepției, se arată că prevederile art. 581 alin. 1 și art. 582 din Codul de procedură civilă din 1865 creează persoanelor vătămate în drepturi legitime o posibilitate în plus de a se adresa justiției, prin cerere de ordonanță președințială, pentru a evita vătămarea gravă a unor drepturi prin întârzierea soluționării litigiilor, facilitând, în acest fel, accesul liber la justiție. Se face trimitere la

deciziile Curții Constituționale nr. 9 din 12 ianuarie 2010 , nr. 248 din 17 februarie 2011 și nr. 607 din 12 mai 2011.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 581 alin. 1 și art. 582 din Codul de procedură civilă din 1865, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 24 februarie 1948, care au următorul cuprins:

- Art. 581 alin. 1: "Instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări";

- Art. 582: "Ordonanța este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comun tare, dacă s-a dat fără citarea lor.

Instanța de recurs poate suspenda executarea până la judecarea recursului, dar numai cu plata unei cauțiuni ai cărei cuantum se va stabili de către aceasta.

Recursui se judecă de urgență și cu precădere, cu citarea părților. Dispozițiile art. 581 alin. 3 referitoare la amânarea pronunțării și redactarea ordonanței sunt aplicabile.

Împotriva executării ordonanței președințiale se poate face contestație."

Curtea reține că prevederile art. 581 alin. 1 și art. 582 din Codul de procedură civilă din 1865, care constituie, conform încheierii de sesizare, obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate, se regăsesc la art. 996 alin. (1) și, respectiv, art. 999 din Codul de procedură civilă în vigoare la data pronunțării deciziei, într-o formulare similară.

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea, având în vedere prevederile

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, potrivit cărora "dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", precum și

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care a reținut că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările ulterioare, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, dar și că litigiul în cadrul căruia această excepție a fost invocată a fost soluționat prin pronunțarea unei hotărâri definitive și prin aplicarea în speță a dispozițiilor art. 581 alin. 1 și art. 582 din Codul de procedură civilă din 1865, reține că textele legale anterior referite vor constitui obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate.

Se susține, în esență, că textele criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 20 cu privire la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată și ale art. 125 alin. (3) cu privire la statutul judecătorilor, precum și prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității prevederilor art. 581 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, prin raportare la aceleași critici de neconstituționalitate, prin mai multe decizii, ca de exemplu,

Decizia nr. 710 din 31 mai 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 6 septembrie 2011,

Decizia nr. 599 din 4 mai 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 6 iulie 2010, și

Decizia nr. 645 din 28 aprilie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 27 iulie 2009, prin care a reținut că textele criticate instituie o procedură specială potrivit căreia instanța de judecată poate dispune, prin ordonanță președințială, luarea unor măsuri cu caracter vremelnic, a căror urgență este justificată de necesitatea evitării prejudicierii unor drepturi sau interese legitime. Totodată, Curtea a constatat că prin procedura de urgență instituită nu numai că nu se aduce vreo îngrădire dreptului persoanei la apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, ci, dimpotrivă, se creează posibilitatea pentru cel vătămat într-un drept legitim de a se adresa justiției în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Referitor la constituționalitatea prevederi lor art. 582 din Codul de procedură civilă din 1865, prin raportare la aceleași critici de neconstituționalitate, Curtea a pronunțat, de asemenea, numeroase decizii, printre care

Decizia nr. 1.053 din 14 iulie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 641 din 8 septembrie 2011,

Decizia nr. 1.394 din 20 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 25 ianuarie 2012, prin care a reținut că posibilitatea atacării cu recurs a ordonanței președințiale, ca și cea a contestării executării acesteia constituie un argument suplimentar în sensul deplinei respectări a dreptului la apărare.

În fine, prin

Decizia nr. 1.293 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 23 noiembrie 2011, Curtea a reținut că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, astfel că legiuitorul, în virtutea art. 61 din Constituție, este cel abilitat să reglementeze competența și procedura de judecată, stabilind cadrul organizatoric și funcțional în care se realizează accesul liber la justiție, dreptul la apărare și folosirea căilor de atac, și nu instanța de contencios constituțional.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii:

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 581 alin. 1 și art. 582 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată ce Andrei Pîrjol Stoica în Dosarul nr. 1.350/274/2012 al Judecătoriei Orșova.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 februarie 2013.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.