Decizia nr. 15/2017

Articolul 53

din Constituție

este încălcat, întrucât niciuna dintre cauzele pentru care poate fi restrâns exercițiul unor drepturi sau libertăți fundamentale nu este incidentă. În plus, nici condițiile prevăzute la

art. 53 alin. (2) teza a doua din Constituție

nu sunt îndeplinite, respectiv măsura restrângerii exercițiului dreptului/libertății să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și să nu aducă atingere existenței dreptului sau libertății.

Legea nr. 77/2016

permite debitorului ca, fără acordul creditorului, la simpla sa discreție și fără deosebire de situația sa materială care îi asigură sau nu resursele financiare necesare achitării creditului și accesoriilor aferente, să poată da în plată imobilul cu destinație de locuință ipotecat în favoarea băncii, stingându-și, astfel, obligația asumată contractual de rambursare a sumelor de bani împrumutate. Legea criticată anulează, în fapt, toate garanțiile constituite în favoarea băncii de către debitor/terți garanți, altele decât cea reală imobiliară, garanții constituite în mod legal în favoarea băncii și avute în vedere de creditor la data acordării creditului.

24.

Se mai arată că sunt încălcate și dispozițiile

art. 135 din Constituție

referitoare la economie. Libertatea economică reprezintă o regulă fundamentală a societății românești, astfel că excepțiile de la aceasta trebuie să fie rare și temeinic fundamentate, pe considerente obiective, inclusiv raționamente de ordin economic. Altfel, acest principiu este golit de substanță sau chiar anulat.

25.

În final, se susține că, întrucât

Legea nr. 77/2016

aduce atingere

art. 15 alin. (2) ,

art. 16 alin. (1) ,

art. 44 alin. (1)-(3) ,

art. 45

și

art. 53 din Constituție , este evidentă încălcarea

art. 1 din Constituție .

26.

În concluzie, autoarele solicită Curții Constituționale să constate că dispozițiile criticate ale

Legii nr. 77/2016

sunt contrare Constituției.

27.

Judecătoria Câmpulung și Judecătoria Târgu Mureș - Secția civilă apreciază, în opiniile exprimate în dosarele Curții nr. 1.177D/2016 și, respectiv, nr. 1.702D/2016, că

art. 3

și

art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016

încalcă dispozițiile

art. 15 alin. (2)

și

art. 44 alin. (2) din Constituție . Astfel, toate raporturile juridice dintre consumatori și instituțiile de credit sau instituțiile financiare nebancare sunt născute sub imperiul „negocierii între părți“ și imixtiunea legislativă în derularea unui contract ce reprezintă legea părților și care respectă legile în vigoare este de natură să retroactiveze și să schimbe raportul negociat al părților, înclinând balanța în mod nepermis în favoarea debitorilor și luând orice posibilitate de negociere sau ofertă din partea creditorului. Mai mult, la momentul la care s-a încheiat contractul de creditare între părți, creditorul nici nu avea posibilitatea de previziune în schimbarea legislației de o asemenea natură încât să-și poată nuanța criteriile de negociere. Astfel, legea nouă stabilește o modalitate unilaterală de stingere a obligației de plată care nu exista la momentul realizării acordului de voință al părților, modalitate care nu se poate susține că ar fi putut fi avută în vedere de părți la data încheierii actului.

28.

Pe de altă parte, privarea de proprietate, respectiv de posibilitatea derulării în continuare a creditului și de valorificare a dreptului ipotecar în condițiile semnate de părți în contract este, în opinia instanței, de natură să constituie o ingerință interzisă de

art. 1 din Primul Protocol

adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care impune respectarea principiului legalității, satisfacerea unui interes public și a unui scop legitim, prin mijloace rezonabile, proporționale cu scopul urmărit. Așadar, se remarcă necesitatea respectării unui just echilibru între interesul general al comunității și imperativul respectării drepturilor persoanelor, astfel încât să nu se impună acestora din urmă o sarcină disproporționată.

29.

Instanța arată că interesul public de a asigura mijloacele coercitive pentru realizarea drepturilor reale sau de creanță ale creditorului nu trebuie să intre în conflict cu dreptul debitorului la respectarea bunurilor sale, iar legislația internă trebuie să prevadă garanții împotriva arbitrariului, astfel încât să se respecte principiul proporționalității. Or, prin

Legea nr. 77/2016 , legiuitorul a reglementat o lege favorabilă numai unei anumite categorii de debitori, iar nu oricărui debitor în relația cu banca, astfel că interesul public nu este nici măcar justificat.

30.

Judecătoria Sinaia, în Dosarul Curții nr. 1.189D/2016, contrar dispozițiilor

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , nu șia exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate.

31.

Judecătoria Pitești - Secția civilă, în Dosarul Curții nr. 1.706D/2016, apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată și arată că sunt relevante considerentele reținute de Curtea Constituțională în

Decizia nr. 1.321 din 11 octombrie 2011 , potrivit cărora „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare“.

32.

De asemenea, sunt incidente și cele reținute de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin Decizia din 12 iulie 2012, pronunțată în Cauza SC Volksbank România - SA împotriva A.N.P.C. - Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Călărași, C-602/10, potrivit căreia o lege internă de protecție a consumatorilor poate fi aplicată și contractelor aflate în derulare la data intrării sale în vigoare. În egală măsură, instanța apreciază că legea criticată nu încalcă principiile constituționale nici în ceea ce privește securitatea raporturilor juridice, garantarea dreptului de proprietate și a libertății comerțului.

33.

Judecătoria Sebeș, în Dosarul Curții nr. 1.721D/2016, apreciază că excepția de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile

art. 11 din Legea nr. 77/2016

este întemeiată, arătând că, în materie contractuală, atât valabilitatea contractului, cât și efectele, precum și executarea și încetarea acestuia sunt supuse legii în vigoare la data la care a fost încheiat, având în vedere și

art. 6 alin. (2)

și

(6) din noul Cod civil . Prin urmare, constituind temeiul aplicării legii noi și contractelor încheiate înainte de intrarea sa în vigoare,

art. 11

din legea criticată retroactivează și încalcă prevederile

art. 15 alin. (2) din Constituție .

34.

În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate formulate împotriva celorlalte dispoziții legale, instanța le consideră neîntemeiate și propune respingerea excepției de neconstituționalitate.

35.

Judecătoria Târgoviște, în Dosarul Curții nr. 1.722D/2016, apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 8 alin. (5)

și

art. 10 din Legea nr. 77/2016

este neîntemeiată, întrucât aceste dispoziții legale nu au legătură cu soluționarea cauzei. Dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 77/2016

reglementează efectele unor acte juridice ulterioare soluționării contestației, respectiv contractul de dare în plată sau hotărârea care ține loc de un astfel de contract, deci, eventuala neconstituționalitate a acestora nu are vreo înrâurire asupra modului de soluționare a contestației de față. În ceea ce privește dispozițiile

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 77/2016

care reglementează dreptul codebitorului sau fideiusorului de a beneficia de drepturile din această lege, în raport cu faptul că pârâtul în cauză nu are o astfel de calitate, fiind debitorul principal, este evident că nu au nicio legătură cu soluționarea cauzei.

36.

Instanța constată că autoarea excepției nu realizează o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci se referă la aplicarea și interpretarea legii, sarcină care excede competenței Curții Constituționale și este strict în apanajul instanțelor de judecată.

37.

Instanța consideră că excepția referitoare la dispozițiile

art. 3

și

art. 5 alin. (2) din Legea nr. 77/2016

este neîntemeiată. Astfel, stabilirea posibilității de stingere a obligațiilor rezultate din contractele de credit prin darea în plată, chiar împotriva voinței creditorului, nu constituie o atingere a dreptului de proprietate, atâta vreme cât, în schimbul creanței stinse, creditorul primește un bun pe care, la momentul încheierii contractului de credit, l-a considerat o garanție suficientă, această operațiune neputând fi, în niciun caz, echivalată cu o expropriere.

38.

De asemenea, normele în cauză nu conțin elemente de imprevizibilitate și inaccesibilitate, altele decât cele inerente contractului de credit în general care, mai ales în cazul unui termen îndelungat de derulare, presupune asumarea unor schimbări importante ale condițiilor economico-financiare inițiale.

39.

Totodată, instanța apreciază că normele în cauză nu constituie o restrângere a drepturilor creditorului, întrucât, de vreme ce acesta are posibilități net superioare debitorului de a previziona modificarea condițiilor economico-financiare, poate realiza o arhitectură a contractului de credit corespunzătoare, respectiv poate solicita, la încheierea acestuia, garanții îndestulătoare, inclusiv prin raportare la modificările previzionate. Faptul că, drept urmare a acestei reglementări, o parte din riscul contractului este preluat de creditor, constituie o opțiune a legiuitorului permisă acestuia de normele constituționale, care nu așază banca pe o poziție superioară altor persoane.

40.

Instanța reține că nici critica de constituționalitate a

art. 7

nu este întemeiată, în condițiile în care, în cuprinsul său, se prevede dreptul băncii de a contesta notificarea și procedura de urmat. Prevederea unor termene „excesiv de scurte“, în opinia creditoarei, nu reprezintă o încălcare a celor două drepturi constituționale, în condițiile în care procedura în care se soluționează cererea este de urgență, dar cu citarea părților, dând posibilitatea acestora să își exercite aceste drepturi.

41.

Instanța apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 din Legea nr. 77/2016

este întemeiată. Arată, în acest sens, că este interzisă aplicarea în raporturile juridice anterior constituite între părți a unor modalități noi de stingere a obligațiilor contractuale, prin intermediul unei legi care a intrat în vigoare după momentul încheierii contractului, întrucât decizia părților de a contracta nu putea să aibă în vedere decât efectele produse de actul juridic în raport cu legea sub imperiul căreia a luat naștere, adică legea de la momentul încheierii contractului.

42.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

43.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, susținerile părților prezente, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

44.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

45.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 3 ,

art. 8 alin. (5) ,

art. 10

și

art. 11 din Legea nr. 77/2016

privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016. Textele de lege criticate au următorul conținut:

–

Articolul 3

: „Prin derogare de la dispozițiile

Legii nr. 287/2009 privind Codul civil , republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la

art. 5 alin. (3)

părțile contractului de credit nu ajung la un alt acord.“;

–

Articolul 8

alin. (5): „Dreptul de a cere instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparține și consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanței, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului“;

–

Articolul 10

Articolul 11

: „În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum și din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât și contractelor încheiate după această dată.“

46.

În opinia autoarelor excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (5)

privind obligativitatea respectării

Constituției , a supremației sale și a legilor,

art. 15 alin. (2)

privind principiul neretroactivității legii civile,

art. 16 alin. (1)

privind egalitatea în fața legii,

art. 44

privind dreptul de proprietate,

art. 45

privind libertatea economică,

art. 47

privind nivelul de trai,

art. 53

privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți,

art. 135

privind economia și

art. 136 alin. (5)

referitor la inviolabilitatea proprietății private.

47.

În prezenta cauză, Curtea constată că, în ceea ce privește o parte dintre dispozițiile legale criticate, sunt încălcate condițiile de admisibilitate a sesizării, a căror existență rezultă din dispozițiile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei[...]“, precum și din dispozițiile

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printro decizie anterioară a Curții Constituționale“.

48.

Astfel, Curtea reține, ca element comun situației de fapt din cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești care au sesizat Curtea în prezentele dosare, că toate contractele de credit au fost încheiate înaintea intrării în vigoare a

noului Cod civil , respectiv 1 octombrie 2011. Curtea reține, în plus, că autoarele excepției au invocat neconstituționalitatea

art. 3 din Legea nr. 77/2016,

fără să se raporteze în mod distinct la cele două ipoteze ale acestuia, respectiv ipoteza care vizează aplicabilitatea

noului Cod civil

[„Prin derogare de la dispozițiile

Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată , cu modificările ulterioare“] și ipoteza care vizează aplicabilitatea

vechiului Cod civil . În aceste condiții, instanța de contencios constituțional va respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi.

49.

Faptul că toate contractele de credit ce fac obiectul cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești care au sesizat Curtea în prezentul dosar au fost încheiate înainte de intrarea în vigoare a

noului Cod civil , este relevant și în examinarea admisibilității excepției având ca obiect neconstituționalitatea tezei a doua a

art. 11 din Legea nr. 77/2016 . Curtea reține că, potrivit primei teze a acestuia, dispozițiile

Legii nr. 77/2016

se aplică și contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, iar, potrivit celei de-a doua teze a

art. 11 ,

Legea nr. 77/2016

se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. Așa fiind, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016

urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât acestea vizează contracte încheiate după intrarea în vigoare a

Legii nr. 77/2016 .

50.

În continuare, Curtea constată că, prin

Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , a reținut că dispozițiile

art. 11 teza întâi , raportate la dispozițiile

art. 3 teza a doua ,

art. 4 ,

art. 7

și

art. 8 din Legea nr. 77/2016 , sunt constituționale numai în măsura în care instanța judecătorească are posibilitatea și obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor impreviziunii pentru fiecare contract de credit în parte. În caz contrar, ar fi încălcate dispozițiile constituționale ale

art. 1 alin. (3)

privind statul de drept,

art. 1 alin. (5)

în componenta sa privind calitatea legii, cele ale

art. 21 alin. (3)

privind dreptul la un proces echitabil, precum și cele ale

art. 124

privind înfăptuirea justiției.

51.

Curtea constată că, în prezentele dosare, obiectul excepției de neconstituționalitate este constituit de inter alia dispozițiile

art. 3 ,

art. 8 alin. (5)

și

art. 11 din Legea nr. 77/2016

și că acestea sunt criticate de autoarele excepției de neconstituționalitate din perspectiva dispozițiilor

art. 1 alin. (5)

privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor,

art. 15 alin. (2) ,

art. 16 alin. (1) ,

art. 44 ,

art. 45 ,

art. 47 ,

art. 53,

art. 135

și

art. 136 alin. (5) din Constituție . Având însă în vedere dispozițiile

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“, faptul că, prin

Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , Curtea a constatat că prevederile

art. 11 teza întâi

raportate la cele ale

art. 3 teza a doua ,

art. 4 ,

art. 7

și

art. 8 din Legea nr. 77/2016

sunt constituționale numai în măsura în care instanța judecătorească, în condițiile manifestării opoziției creditorului, poate și trebuie să facă aplicarea teoriei impreviziunii la contractele în derulare, precum și faptul că decizia precitată a fost pronunțată ulterior datei la care a fost sesizată Curtea Constituțională în dosarele conexate în prezenta cauză, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 11 teza întâi

raportate la prevederile

art. 3 teza a doua

și ale

art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016

va fi respinsă ca devenită inadmisibilă.

52.

Soluția respingerii ca devenită inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 teza întâi

raportate la dispozițiile

art. 3

și

art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016

este valabilă și în condițiile în care, în prezenta cauză, acestea sunt criticate și din perspectiva unor standarde constituționale avute în vedere de Curtea Constituțională la examinarea constituționalității

Legii nr. 77/2016

în

Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 .

53.

În ceea ce privește criticile aduse acelorași dispoziții legale și formulate din perspectiva

art. 47 alin. (1) din Constituție

referitor la nivelul de trai decent, Curtea reamintește că, așa cum a precizat în

Decizia nr. 485 din 23 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015, „exigențele și garanțiile rezultate din drepturile și libertățile fundamentale reglementate prin Constituție sunt aplicabile și în privința persoanelor juridice, în măsura în care conținutul lor normativ este compatibil cu natura, specificul și particularitățile care caracterizează regimul juridic al persoanei juridice“. În aplicarea acestui principiu, Curtea reține că nu există compatibilitate între, pe de o parte, conținutul normativ al dreptului la un nivel de trai decent și, pe de altă parte, natura, specificul și particularitățile activității desfășurate de profesioniști, respectiv instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare sau cesionarii creanțelor deținute asupra consumatorilor la care face trimitere

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 . Prin urmare, autoarele excepției nu se pot prevala, în criticile aduse

art. 3 ,

art. 8 alin. (5)

și

art. 11 din Legea nr. 77/2016 , de dispozițiile

art. 47 alin. (1) din Constituție .

54.

În plus, Curtea constată că problema conformității dispozițiilor

art. 11 teza întâi , raportate la dispozițiile

art. 3 teza a doua ,

art. 4,

art. 7

și

art. 8 din Legea nr. 77/2016

cu alte dispoziții constituționale este readusă parțial în discuție și în prezenta cauză. Astfel, autoarele excepției de neconstituționalitate apreciază că dispozițiile

art. 3 ,

art. 8 alin. (5)

și

art. 11 din Legea nr. 77/2016

încalcă prevederile

art. 15 alin. (2) ,

art. 16 alin. (1) ,

art. 45 ,

art. 53 ,

art. 135

și

art. 136 alin. (5) din Constituție .

55.

Curtea rețină însă că, în

Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , Curtea a constatat conformitatea dispozițiilor

art. 3 ,

art. 8 alin. (5)

și

art. 11 din Legea nr. 77/2016

cu normele fundamentale mai sus menționate și lipsa incidenței dispozițiilor

art. 53 din Constituție . Plecând de la această constatare și în urma examinării criticilor formulate de autoarele excepției din perspectiva acestor dispoziții constituționale, instanța constituțională își menține soluția pronunțată în prealabil.

56.

Astfel, în ceea ce privește critica referitoare la încălcarea

art. 15 alin. (2) din Constituție , Curtea a reținut, prin

Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , că „Indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun,

Codul civil din 1864 , care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul

art. 969

și

art. 970 . Având în vedere că

Legea nr. 77/2016

reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează.“ [paragraful 115].

57.

Potrivit autoarelor excepției,

Legea nr. 77/2016

încalcă

art. 16 alin. (1) din Constituție

referitor la egalitatea în fața legii, deoarece, în ipoteza unui concurs de urmărire cu alți creditori, ipotecari sau chirografari, dacă debitorul mai are alte bunuri libere de sarcini, legea creează o situație preferențială pentru ceilalți creditori, discriminând creditorii diligenți care și-au constituit o garanție. Prin

Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , Curtea a tranșat însă această critică, arătând că „Instituțiile financiare, în calitate de creditori care și-au garantat creanțele cu ipoteci asupra unor imobile, se află, totuși, pe o poziție diferită față de cea a creditorilor chirografari, având în vedere natura diferită a creanțelor lor (a se vedea, mutatis mutandis,

Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2003,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2003)“ [paragraful 112].

58.

Cu referire la criticile prevederilor

Legii nr. 77/2016

formulate din perspectiva

art. 45 din Constituție , Curtea reține, în plus față de ceea ce reiese din motivarea Curții din

Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , că însuși textul

art. 45 din Constituție

dispune că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora sunt garantate în condițiile legii. Or, dispozițiile criticate din

Legea nr. 77/2016

se pot încadra în această categorie - în condițiile legii - legiuitorul constituant însuși acordându-i legiuitorului ordinar prerogativa de a stabili condițiile exercitării accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum și pe cel al liberei inițiative.

59.

În fine, referitor la prevederile

art. 11 teza întâi

prin raportare la celelalte dispoziții ale

Legii nr. 77/2016

criticate în prezenta cauză, respectiv dispozițiile

art. 10 , Curtea reiterează cele reținute în

Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016

cu privire la criticile aduse din perspectiva

art. 44 din Constituție

privind dreptul de proprietate privată: „Curtea reține că în jurisprudența sa (a se vedea

Decizia nr. 270 din 7 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 28 iulie 2014, paragraful 19) a statuat că, potrivit

art. 44 alin. (1) din Constituție , legiuitorul este în drept să stabilească conținutul și limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate și atributele acestuia și se instituie în vederea apărării intereselor sociale și economice generale sau pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale altor persoane, esențial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (în acest sens, a se vedea și

Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat prin

Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul

art. 44 din Constituție , legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Așadar, textul

art. 44 din Constituție

cuprinde expres în cadrul

alin. (1)

o dispoziție specială în temeiul căreia legiuitorul are competența de a stabili conținutul și limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizând atributele dreptului de proprietate. În aceste condiții, Curtea reține că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit

art. 44 alin. (1) din Constituție ; însă limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăși suprimarea dreptului de proprietate. Statul protejează dreptul de proprietate în condițiile exercitării sale cu bună-credință (a se vedea, mutatis mutandis,

Decizia nr. 245 din 19 aprilie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 20 iulie 2016, paragrafele 59-60). Dreptul de proprietate al instituțiilor de credit nu cunoaște nicio limitare în condițiile impreviziunii, adaptarea/încetarea contractelor neînsemnând nici măcar limitarea dreptului de proprietate„.

60.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 teza întâi,

raportate la dispozițiile

art. 3 teza întâi,

precum și excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016

privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de Societatea Bancpost - S.A. în Dosarul nr. 2.503/205/2016 al Judecătoriei Câmpulung, în Dosarul nr. 816/310/2016 al Judecătoriei Sinaia, în Dosarul nr. 6.951/320/2016 al Judecătoriei Târgu Mureș - Secția civilă, în Dosarul nr. 10.329/280/2016 al Judecătoriei Pitești - Secția civilă și în Dosarul nr. 5.289/315/2016 al Judecătoriei Târgoviște, precum și de către Societatea Banca Comercială Intesa Sanpaolo România - S.A. în Dosarul nr. 1.555/298/2016 al Judecătoriei Sebeș.

2.

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 teza întâi , raportate la dispozițiile

art. 3 teza a doua

și ale

art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016

privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de aceleași părți în aceleași dosare ale acelorași instanțe.

3.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 teza întâi , raportate la dispozițiile

art. 10 din Legea nr. 77/2016

privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de aceleași părți în aceleași dosare ale acelorași instanțe, și constată că sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Câmpulung, Judecătoriei Sinaia, Judecătoriei Târgu Mureș - Secția civilă, Judecătoriei Pitești - Secția civilă, Judecătoriei Târgoviște și Judecătoriei Sebeș și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 ianuarie 2017.