Decizia nr. 761/2019

Articolul 2

din Codul penal

prevede că nu se poate aplica o pedeapsă dacă aceasta nu era prevăzută de legea penală la data când fapta a fost săvârșită, fiind evident că, deși noua faptă a fost comisă înainte de intrarea în vigoare a legii noi, aplicarea dispozițiilor

art. 43 alin. (1) din Codul penal

s-a făcut cu înfrângerea neretroactivității legii, deoarece s-a aplicat retroactiv restul rămas neexecutat de 1411 zile. Potrivit susținerilor autorului excepției, „pedeapsa în caz de recidivă dispusă de

art. 43 din noul Cod penal

este constituțională în măsura în care aceasta era prevăzută de legea penală la data când fapta a fost săvârșită, în caz contrar încălcându-se principiul neretroactivității legii.“

6.

Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textul criticat nu este „de natură a încălca imparțialitatea justiției, accesul liber la justiție, egalitatea în drepturi, dar nici dreptul la un proces echitabil al participanților la procesul penal, nu încalcă garanțiile procesuale referitoare la dreptul la apărare, acesta presupune, în sens larg, dreptul oricărui participant la procesul penal de ași formula apărările personal sau prin intermediul unui avocat. În concluzie, nu se poate reține contrarietatea acestui text de lege față de dispozițiile din

Constituție

invocate de către petent. Mai mult, motivarea excepției de către petent nu are nicio legătură cu norma penală criticată. Simpla enumerare a unor dispoziții constituționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate.“

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este, în principal inadmisibilă și, în secundar, neîntemeiată. Astfel, în actualul

Cod penal , legiuitorul român are o orientare mai degrabă preventivă, decât represivă, de vreme ce s-a optat pentru reducerea limitelor speciale de pedeapsă pentru mai multe infracțiuni, concomitent cu înăsprirea tratamentului penal al pluralității de infracțiuni. Cu toate acestea, inculpatul, prin săvârșirea unei infracțiuni sub imperiul noii legi, a înțeles să o încalce și pe aceasta, expunându-se consecințelor care derivă din acest fapt, așa încât aplicarea dispozițiilor legii noi în privința recidivei, în ipoteza săvârșirii unei infracțiuni sub legea nouă, era previzibilă pentru inculpat. De altfel, modul de sancționare prin adăugare la pedeapsa rezultantă a pedepsei anterioare neexecutate ori a restului rămas neexecutat din aceasta nu are legătură cu principiul neretroactivității legii, întrucât săvârșirea unei noi infracțiuni s-a făcut după intrarea în vigoare a noii legi penale care prevede în mod expres, în concordanță cu normele constituționale, și un regim sancționator aplicabil infracțiunilor săvârșite în stare de recidivă. În opinia Guvernului, motivarea autorului excepției nu are nicio legătură cu normele penale criticate, iar „simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate“ ( Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011 ). În legătură cu acest aspect, instanța de contencios constituțional a statuat prin

Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011

că, chiar dacă excepția de neconstituționalitate este în mod formal motivată, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul de lege criticat, Curtea va respinge excepția ca inadmisibilă, fiind contrară

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 .

9.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, principiul legalității implică o obligație pozitivă a legiuitorului, de a reglementa prin texte clare și precise. Norma juridică trebuie să fie enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își controleze conduita, să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintro anumită faptă. Însă, având în vedere caracterul de generalitate al legilor și faptul că redactarea acestora nu poate avea o precizie absolută, cerința de previzibilitate a normei se poate complini printr-o interpretare coerentă și previzibilă, incriminarea urmărind sancționarea unor situații în care sunt încălcate normele legale. Prin

Decizia nr. 1.105 din 8 septembrie 2011 , Curtea Constituțională a statuat că o eventuală diferență de tratament juridic rezultată în urma modificării legii nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci una de succesiune în timp a legii, ce se aplică numai pentru viitor. Astfel, ori de câte ori o lege nouă modifică dispozițiile legale anterioare cu privire la anumite raporturi sociale, toate efectele produse înainte de intrarea ei în vigoare nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări.

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, dispozițiile

art. 43 alin. (2) din Codul penal , cu denumirea marginală Pedeapsa în caz de recidivă. În notele scrise ale autorului excepției este citat însă textul de lege criticat, iar textul vizat corespunde

alin. (1) al art. 43 din Codul penal , iar nu

alin. (2)

al aceluiași articol. Astfel fiind, Curtea Constituțională va reține ca obiect al excepției dispozițiile

art. 43 alin. (1) din Codul penal , având următorul conținut: „Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.“

13.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale

art. 1 alin. (5)

referitor la obligativitatea respectării

Constituției , a supremației sale, ale

art. 15 alin. (2)

referitor la principiul neretroactivității legii și ale

art. 23 alin. (12) , potrivit căruia „Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii“. Se invocă, de asemenea,

art. 7 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

- Nicio pedeapsă fără lege și

art. 49 alin. (1) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene

- Principiile legalității și proporționalității infracțiunilor și pedepselor.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, așa cum rezultă din motivarea autorului, printr-o sentință penală a Tribunalului București, rămasă definitivă prin decizia Curții de Apel București, acesta a fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni prevăzute de

Legea nr. 143/2000

privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Totodată, în baza

art. 104 alin. (2) din Codul penal

s-a dispus revocarea liberării condiționate pentru restul rămas neexecutat de 1411 zile provenit dintr-o pedeapsă de 15 ani dispusă prin Sentința penală din 16 mai 2011 a Tribunalului Mehedinți, rămasă definitivă prin nerecurare.

15.

Potrivit celor consemnate de instanța de judecată în încheierea de sesizare, în continuare, autorul excepției a formulat contestație la executare, care a fost respinsă în temeiul

art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală

prin sentința penală din 30 mai 2017, pronunțată de Tribunalul Argeș. Împotriva acestei sentințe, Constantin Ștefănescu a formulat contestație, iar în timpul judecării cauzei în faza contestației a invocat prezenta excepție de neconstituționalitate, criticând în fapt ce s-a dispus cu prilejul soluționării fondului cauzei, de către „instanța care a pronunțat hotărârea de condamnare“.

16.

Or, potrivit dispozițiilor

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia“. În jurisprudența sa, Curtea a reținut că „legătura cu soluționarea cauzei“ în sensul dispozițiilor citate presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului (a se vedea, de exemplu,

Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15).

17.

Analizând din această perspectivă excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în cadrul judecării contestației formulate împotriva sentinței pronunțate în procedura contestației la executare [ art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală ], procedură care este incidentă „când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei“, autorul a criticat dispoziții legale referitoare la pedeapsa în caz de recidivă, respectiv aplicarea acestora de către instanța care a dispus condamnarea. Or, critica de neconstituționalitate a acestor dispoziții ar fi putut avea legătură cu soluționarea cauzei, în sensul

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , precitat, numai dacă ar fi fost invocată cel mai târziu cu prilejul judecării apelului soluționat prin decizia penală a Curții de Apel București, întrucât în procedura contestației nu se realizează o nouă judecată, nu se verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate și nici dacă revocarea liberării condiționate pentru un rest rămas neexecutat este sau nu legală. Cu alte cuvinte, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 43 alin. (1) din Codul penal

referitoare la Pedeapsa în caz de recidivă nu are legătură cu cauza.

18.

Astfel fiind și văzând dispozițiile

art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

care stabilesc că excepția este inadmisibilă în cazul în care este „contrară prevederilor

alin. (1) ,

(2)

sau

(3) “ ale aceluiași articol, Curtea urmează să respingă excepția de neconstituționalitate ca inadmisibilă.

19.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 43 alin. (1) din Codul penal , excepție ridicată de Constantin Ștefănescu în Dosarul nr. 2.781/109/2017 al Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 noiembrie 2019.