Decizia nr. 491/2022

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Ioana Marilena Chiorean

- magistrat-asistent

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 23 alin. (1) lit. f) din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 , „în forma aflată în vigoare în luna august 2011“, excepție ridicată de Monica Tudorancea în Dosarul nr. 190/42/2020 al Curții de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.864D/2020.

2.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 5 iulie 2022, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu, în prezența autoarei excepției de neconstituționalitate, Monica Tudorancea, asistată de avocatul Mihail Adrian Tudorancea, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea a amânat pronunțarea, în temeiul prevederilor

art. 57 ș i ale

art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , pentru data de 15 septembrie 2022, apoi, în temeiul

art. 57 ș i al

art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992 , pentru data de 29 septembrie 2022 și, ulterior, pentru aceleași temeiuri, pentru data de 27 octombrie 2022, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3.

Prin Încheierea din 21 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 190/42/2020, Curtea de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 23 alin. (1) lit. f) din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 , „în forma aflată în vigoare în luna august 2011“. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Monica Tudorancea într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect anularea Ordinului nr. 3.223/C din 5 august 2019 emis de către ministrul justiției privind încetarea calității de notar public ca urmare a condamnării prin hotărâre judecătorească definitivă pentru săvârșirea unei infracțiuni.

4.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia arată că prin Ordinul nr. 1.897/C din 11 iunie 2015 s-a dispus încetarea calității sale de notar, însă, prin Decizia nr. 1.270 din 12 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 932/42/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat acest ordin, atrăgându-se atenția organului administrativ să analizeze

oportunitatea și posibilitatea de a emite un ordin asemănător, având în vedere situația de fapt și situația de drept creată prin efectele anulării, însă ministrul justiției a emis Ordinul nr. 3.223/C din 5 august 2019, prin care a dispus, din nou, încetarea calității de notar public, în aceleași condiții ca în cazul ordinului anulat de către instanța judecătorească, raportându-se la prevederile

art. 23 lit. f) din Legea nr. 36/1995 , în forma aplicabilă în luna august 2011, atunci când au fost săvârșite faptele care au dus la condamnarea sa la pedeapsa cu amenda, aceasta fiind dispoziția expresă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

5.

Se susține că încetarea calității profesionale nu este întemeiată pe criterii obiective, rezonabile și concrete, ci pe aprecieri subiective, care pot varia în funcție de persoana care face aprecierea, cu atât mai mult cu cât legea nu prevede nici persoana sau persoanele care ar putea face această apreciere (ci rezultă din interpretarea voinței legiuitorului că este vorba despre conducerea organului colegial), fiind încălcate, astfel, prevederile

art. 1 alin. (5),

ale

art. 16 alin. (1) și (2),

ale

art. 41

și

53 din Constituție , deoarece nu se garantează o egalitate a cetățenilor în fața legii, o respectare a dreptului la muncă și o garanție a drepturilor constituționale și a celor prevăzute în legi organice.

6.

Astfel, prevederile criticate încalcă dispozițiile

art. 1 alin. (5) din Constituție , referitoare la previzibilitatea și predictibilitatea legii, deoarece aplicarea unei sancțiuni atât de grave trebuie să fie prevăzută în mod explicit prin lege și nu trebuie să fie lăsată la aprecierea subiectivă a unor structuri sau persoane care nu au la dispoziție criterii clare și obiective de apreciere, criterii rezonabile și concrete pentru evaluarea situației create printr-o condamnare, cu atât mai mult cu cât legea penală nu definește ceea ce înseamnă infracțiune gravă, iar definirea necesară pentru aprecierea eventualei „atingeri aduse prestigiului profesiei“ reprezintă o normă incompletă. Or, este o cerință esențială pentru ca fiecare cetățean să își poată reglementa o anumită conduită și să poată prevedea consecințele faptelor sale. Astfel, legea trebuie să prevadă în mod expres și să indice care sunt infracțiunile a căror săvârșire poate conduce la excluderea din profesie sau, cel puțin, să prevadă criterii obiective și strict delimitate pentru aprecierea eventualei „atingeri aduse prestigiului profesiei“. În acest sens, se invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 225 din 4 aprilie 2017 , prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, în vigoare în anul 2017, dispoziții cu un conținut aproape identic cu prevederile criticate din

Legea nr. 36/1995 , în forma în vigoare în luna august 2011.

7.

Cât privește încălcarea

art. 53 din Constituție , se susține că se poate ajunge la îngrădirea unor drepturi care nu sunt justificate de gravitatea faptei, atât timp cât restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică, măsura trebuind să fie proporțională cu situația care a determinat-o și să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

8.

Curtea de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția este neîntemeiată, întrucât, spre deosebire de

Decizia Curții Constituționale nr. 225 din 4 aprilie 2017 , încetarea calității de notar public în cazul prevăzut la

art. 23 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995 , în forma aflată în vigoare în luna august 2011, se dispune de ministrul justiției, fără a exista una dintre premisele aplicării diferențiate a sancțiunii excluderii din profesie, aceea a existenței mai multor organe/structuri competente să dispună aplicarea sancțiunii, cum s-a reținut prin decizia menționată. De asemenea, susținerile referitoare la încălcarea

art. 1 alin. (5) din Constituție , sub aspectul încălcării principiului clarității și previzibilității legii, se referă mai degrabă la aplicarea conținutului normei legale la situația de fapt dedusă judecății, chestiune care revine exclusiv instanței de drept comun, fără să reiasă dificultăți de aplicare a normei de lege criticate.

9.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autoarei excepției de neconstituționalitate și ale avocatului acesteia din ședința publică, notele scrise depuse la dosar de autoarea excepției de neconstituționalitate, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2),

ale

art. 2, 3,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este precizat în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie dispozițiile

art. 23 alin. (1) lit. f) din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 , „în forma aflată în vigoare în luna august 2011“. Potrivit

art. 23 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 16 mai 1995: „Calitatea de notar public încetează: [...] f) în cazul condamnării definitive pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei; [...] Încetarea calității de notar public se constată sau se dispune, după caz, de ministrul justiției.“ Ulterior,

Legea nr. 36/1995

a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 732 din 18 octombrie 2011, textul

art. 23

rămânând nemodificat. Prin

Legea nr. 77/2012

pentru modificarea și completarea

Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 8 iunie 2012 (care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2013),

art. 23 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995

a fost modificat, având următorul cuprins: „(1) Calitatea de notar public încetează: [...] f) în cazul condamnării definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârșirea cu intenție a unei alte infracțiuni;“. Ca urmare a acestor modificări,

Legea nr. 36/1995

a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 4 februarie 2013, articolele fiind renumerotate,

art. 23

devenind

art. 41.

Prin republicarea

Legii nr. 36/1995

în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 18 iunie 2014, art. 41 a devenit

art. 40 , dispozițiile

art. 40 alin. (1) lit. f)

având următorul conținut: „(1) Calitatea de notar public încetează: [...] f) când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei pentru săvârșirea unei infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârșirea cu intenție a unei alte infracțiuni; [...]“. În prezent, ca urmare a republicării

Legii nr. 36/1995

în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 237 din 19 martie 2018,

art. 40

a devenit

art. 41,

cu același conținut.

13.

Ținând seama de jurisprudența sa, concretizată în

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia „sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror

efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare“, Curtea reține că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 23 alin. (1) lit. f) din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 , în redactarea anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 77/2012 .

14.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (5)

privind principiul legalității,

art. 16 alin. (1) și (2)

privind principiul egalității în drepturi,

art. 41

privind munca și protecția socială a muncii și

art. 53

privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, referitor la situația de fapt și de drept, menționată de instanța de judecată care a sesizat Curtea Constituțională, se rețin următoarele: autoarea excepției de neconstituționalitate, având calitatea de notar public, a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (intenția indirectă) și fals intelectual (intenția directă) prin Decizia penală nr. 171/A din 13 mai 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 294/42/2013; faptele pentru care autoarea excepției de neconstituționalitate a fost condamnată au fost săvârșite la datele de 5, respectiv 12 august 2011, dată la care erau în vigoare prevederile

art. 23 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995 , care dispuneau referitor la calitatea de notar că aceasta încetează în cazul condamnării definitive pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei; ulterior, prin modificările aduse Legii nr. 36/1995 prin

Legea nr. 77/2012 , a fost instituită prevederea cuprinsă în

art. 40 alin. (1) lit. f),

care stabilește că încetează calitatea de notar public „când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei pentru săvârșirea unor infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârșirea cu intenție a unei alte infracțiuni“, iar în mod corespunzător a fost modificat și

alin. (2) al art. 23,

care a devenit

alin. (4) al art. 40 , care dispune că ministrul justiției poate dispune, în acest caz, încetarea calității de notar public din oficiu; în temeiul noii reglementări și având ca bază Decizia penală nr. 171/A din 13 mai 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ministrul justiției a emis Ordinul nr. 1.897/C din 11 iunie 2015, prin care a dispus încetarea calității de notar public a autoarei excepției de neconstituționalitate; împotriva acestui ordin, autoarea excepției de neconstituționalitate a formulat acțiune în anulare și a solicitat obligarea Ministerului Justiției la îndeplinirea formalităților necesare pentru reluarea activității în cadrul B.N.P. Tudorancea Monica, acțiune care a format obiectul Dosarului nr. 932/42/2015 al Curții de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

16.

Curtea reține că, în cadrul soluționării cauzei privind anularea Ordinului ministrului justiției nr. 1.897/C din 11 iunie 2015, autoarea excepției din prezenta cauză a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 40 alin. (1) lit. f)

și

alin. (4) din Legea nr. 36/1995 , susținând, în esență, că aplicarea unei sancțiuni în baza unui text de lege edictat ulterior săvârșirii faptei constituie o încălcare a principiului neretroactivității. Prin

Decizia nr. 680 din 17 noiembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2017, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a reținut, la paragraful 28, următoarele: dispozițiile legale referitoare la cazul de încetare a calității de notar public, atât în forma în vigoare la data săvârșirii faptelor penale [ art. 23 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995 ], cât și în forma în vigoare la data emiterii actului administrativ

[art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995] , cuprind, așa cum s-a arătat în prealabil, reguli specifice statutului profesiei, deci norme de drept substanțial, astfel că raportul juridic de drept civil este și rămâne guvernat de legea în vigoare la data nașterii sale, potrivit principiului tempus regit actum, respectiv data săvârșirii infracțiunii pentru care notarul public este condamnat penal, iar nu de o lege ulterioară, străină acestuia. În schimb, dispozițiile legale referitoare la autoritatea competentă să dispună sau să constate încetarea calității de notar, atât în forma în vigoare la data săvârșirii faptelor penale [ art. 23 alin. (2) din Legea nr. 36/1995 ], cât și în forma în vigoare la data emiterii actului administrativ

[art. 40 alin. (4) din Legea nr. 36/1995] , constituie norme de procedură care, prin natura lor juridică, sunt de imediată aplicare tuturor procedurilor aflate în desfășurare la momentul intrării lor în vigoare, dacă legea nouă nu prevede ultraactivitatea legii vechi. Astfel, Curtea reține că textele de lege criticate sunt în acord cu principiul neretroactivității legii civile, norma de drept substanțial a

art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995

fiind aplicabilă exclusiv raporturilor juridice născute ulterior intrării în vigoare a acesteia, în vreme ce norma de drept procedural a

art. 40 alin. (4) din Legea nr. 36/1995

se aplică pentru viitor în toate procedurile pendinte din fața autorităților competente.

17.

Prin Sentința civilă nr. 158 din 15 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 932/42/2015, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de autoarea excepției în contradictoriu cu Ministerul Justiției. Autoarea excepției a declarat recurs împotriva acestei sentințe civile, iar, prin Decizia nr. 1.270 din 12 martie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul împotriva acestei sentințe civile, a casat sentința recurată și, rejudecând cauza, a admis în parte acțiunea formulată și a anulat Ordinul ministrului justiției nr. 1.897/C din 11 iunie 2015. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a reținut, în esență, că, la data săvârșirii faptei penale (august 2011), era aplicabil

art. 23 lit. f) din Legea nr. 36/1995 , în schimb, la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare (13 mai 2015), era aplicabil

art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995 . Instanța a reținut că în forma veche a legii, dincolo de condamnare, se impunea efectuarea unei anumite aprecieri a organului administrativ cu privire la caracterul grav sau care aduce atingere prestigiului profesiei, apreciere care nu mai există în forma nouă a legii. Or, Ordinul ministrului justiției nr. 1.897/C din 11 iunie 2015 a avut în vedere dispozițiile noi, cele ale

art. 40 alin. (1) lit. (f) din Legea nr. 36/1995 .

18.

Ca urmare a acestei decizii a instanței supreme, ministrul justiției a emis Ordinul nr. 3.223/C din 5 august 2019, prin care a constatat încetarea calității de notar. În cuprinsul acestui ordin, se precizează următoarele: „Având în vedere considerentele Deciziei penale nr. 171/A din 13 mai 2015, definitivă, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în cuprinsul cărora s-a stabilit cu putere de lucru judecat că «prin săvârșirea faptelor (...) au fost afectate relațiile sociale privind corectitudinea celor care întocmesc acte oficiale, prestigiul instituției publice din care face parte și inculpata», precum și

Decizia nr. 680/2016

a Curții Constituționale, potrivit căreia «condamnarea în sine este cea care determină pierderea integrității/probității, element fundamental al exercitării autorității publice fără de care persoana care ocupă respectiva funcție publică nu mai are legitimitatea de a-și continua activitatea. Condamnarea este cea care determină schimbarea situației juridice a persoanei care exercită autoritatea publică și o descalifică pe aceasta din punct de vedere legal și moral pentru ocuparea funcției în care a fost învestită», se constată incidența, în persoana doamnei

Tudorancea Monica, a cazurilor de încetare a calității de notar public, prevăzute la

art. 23 alin. (1) lit. g)

raportat la

art. 16 lit. d) din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 16 mai 1995 (în forma în vigoare la data săvârșirii faptelor penale)“. În finalul ordinului, se precizează că acesta a fost emis „în conformitate cu dispozițiile

art. 23 alin. (1) lit. f) și lit. g)

și

alin. (2)

raportat la

art. 16 lit. c) și lit. d) din Legea nr. 36/1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 16 mai 1995, și

art. 20 din Regulamentul

de punere în aplicare a

Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 , aprobat prin

Ordinul ministrului justiției nr. 710/C din 5 iulie 1995 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 8 august 1995, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu dispozițiile

art. 41 alin. (4)

și ale

art. 45 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 19 martie 2018, cu modificările ulterioare, și cele ale

art. 68,

art. 74 alin. (1) și alin. (2)

și

art. 75 alin. (1) din Regulamentul

de aplicare a

Legii nr. 36/1995 , aprobat prin

Ordinul ministrului justiției nr. 2.333/C/2013 , cu modificările și completările ulterioare“.

19.

Curtea reține că împotriva acestui ordin autoarea excepției de neconstituționalitate a formulat acțiune în anulare, care formează obiectul Dosarului nr. 190/42/2020 al Curții de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, acțiune în cadrul căreia a invocat excepția de neconstituționalitate care constituie obiectul Dosarului nr. 1.864D/2020 al Curții Constituționale.

20.

Având în vedere situația de fapt rezultată din actele dosarului, Curtea reține că, prin ordinul ministrului justiției a cărui anulare formează obiectul cauzei în cadrul căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate, s-a dispus încetarea calității de notar public a autoarei excepției de neconstituționalitate, constatându-se, în principal, incidența cazurilor de încetare a calității de notar public, prevăzute la

art. 23 alin. (1) lit. g)

raportat la

art. 16 lit. d) din Legea nr. 36/1995

(în forma în vigoare la data săvârșirii faptelor penale), texte ce reglementează încetarea calității de notar public în cazul în care acesta nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de

art. 16 lit. a),

d) și f)

[potrivit

art. 16 lit. d) din Legea nr. 36/1995 , „Notarul public poate fi cel care îndeplinește următoarele condiții: […] d) se bucură de o bună reputație“].

21.

În prezenta cauză, s-a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 23 alin. (1) lit. f) din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 , în redactarea anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 77/2012 , ce reglementează încetarea calității de notar în cazul condamnării definitive pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei.

22.

Or, potrivit

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale: „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.“

23.

Referitor la condiția de admisibilitate privind relevanța unei excepții de neconstituționalitate, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că prima teză a

art. 146 lit. d) din Constituție , privind excepția de neconstituționalitate ridicată în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, reglementează un control de constituționalitate a posteriori, concret și incident, ce presupune sine qua non existența unui litigiu pendinte, în cadrul căruia să se invoce neconstituționalitatea unor acte normative de reglementare primară care să aibă legătură cu soluționarea acestuia (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 338 din 24 septembrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 14 noiembrie 2013, și

Decizia nr. 108 din 7 martie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 8 iunie 2017, paragraful 21, sau

Decizia nr. 713 din 9 noiembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 19 aprilie 2018, paragraful 22). Acest control de constituționalitate este a posteriori, pentru că vizează acte normative de reglementare primară intrate în vigoare. De asemenea, acesta este un control concret, pentru că pornește de la un litigiu concret, aflat pe rolul unei instanțe judecătorești, aceasta din urmă sesizând judecătorul constituțional doar cu soluționarea chestiunii de constituționalitate, adică a raportului abstract de conformitate a actului de reglementare primară cu Constituția. În sfârșit, acesta este un control incident, pentru că apare în cadrul unui litigiu pendinte pe rolul unei instanțe judecătorești, dar nu poate fi soluționat de aceasta, ci trebuie deferit Curții Constituționale, care îl va soluționa fără a cunoaște sau interveni pe fondul cauzei litigioase care l-a determinat. Însă Curtea Constituțională nu poate analiza conformitatea unor acte normative cu Constituția în absența unei legături relevante între excepția de neconstituționalitate ridicată și procesul pendinte. Prin urmare, Curtea a constatat că, de principiu, condiționarea sesizării sale cu o excepție de neconstituționalitate de legătura dispoziției legale criticate cu soluționarea cauzelor reprezintă un aspect esențial al acestui tip de control de constituționalitate (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 710 din 2 noiembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 17 martie 2022, paragraful 17).

24.

Totodată, Curtea a reținut, într-o altă cauză, că „autorul excepției de neconstituționalitate nu are un interes real, personal în promovarea acesteia. Astfel, posibila admitere a excepției nu ar schimba cu nimic situația acestuia (...)“ ( Decizia nr. 244 din 19 aprilie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 20 iulie 2018, paragraful 17). În același sens, Curtea a reținut că legătura excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, în sensul

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun aceste dispoziții legale, în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului (a se vedea

Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, paragraful 20). Prin urmare, condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat.

25.

În cauză, Curtea constată că, în privința criticilor de neconstituționalitate aduse normei de lege invocate, nu este îndeplinită condiția privind interesul în invocarea excepției de neconstituționalitate, prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textelor criticate în ceea ce o privește pe autoarea excepției. Astfel, prin ordinul a cărui anulare se solicită în cauza în cadrul căreia a fost invocată

excepția de neconstituționalitate, s-a reținut incidența cazurilor de încetare a calității de notar public, prevăzute la

art. 23 alin. (1) lit. g)

raportat la

art. 16 lit. d) din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 , și anume a cazului de încetare referitor la neîndeplinirea condiției ce vizează buna reputație. Este adevărat că la temeiurile de drept enumerate în cuprinsul acestui ordin este precizat și

art. 23 lit. f) din aceeași lege

- care reglementează încetarea calității de notar public în caz de condamnare definitivă pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei -, însă o eventuală admitere a excepției de neconstituționalitate a acestui text de lege nu ar schimba cu nimic situația autoarei excepției de neconstituționalitate.

26.

Având în vedere dispozițiile

art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992 , astfel cum acestea au fost interpretate în jurisprudența Curții Constituționale, dispozițiile criticate nu au relevanță în soluționarea cauzei a quo, astfel că excepția de neconstituționalitate apare ca fiind inadmisibilă.

27.

Totodată, Curtea observă că susținerile autoarei excepției de neconstituționalitate nu vizează neconstituționalitatea textului de lege criticat, ci modul de aplicare a acestui text de către ministrul justiției prin emiterea ordinului de încetare a calității de notar public. Astfel, autoarea excepției de neconstituționalitate critică faptul că Ministerul Justiției nu s-a conformat considerentelor stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1.270 din 12 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 932/42/2015, prin care a anulat primul ordin de încetare a calității de notar public. Totodată, autoarea este nemulțumită de faptul că organele de conducere ale notarilor publici și Ministerul Justiției au considerat că infracțiunile de abuz în serviciu și fals intelectual aduc atingere prestigiului profesiei de notar public.

28.

Or, Curtea observă că toate aceste susțineri vizează modul de aplicare a textelor criticate în cauza concretă dedusă judecății instanței judecătorești, ceea ce intră în competența de soluționare a instanțelor judecătorești, iar nu a Curții Constituționale. Stabilirea în concret a dispozițiilor de lege aplicabile cauzei și aprecierea privind legalitatea actului administrativ emis în cauză revin instanței judecătorești, care, cu prilejul soluționării acțiunii în anulare, analizează particularitățile fiecărei spețe, în lumina dispozițiilor legale incidente și a principiilor de drept aplicabile.

29.

Având în vedere că susținerile formulate de autoarea excepției vizează modul de aplicare a legii, soluționarea acesteia excedează competenței Curții Constituționale, care, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată“, iar nu cu privire la modul de aplicare a legii în concret la o cauză.

30.

Prin urmare, excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă, prin prisma

art. 2 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 .

31.

De altfel, legiuitorul a modificat soluția legislativă criticată, prin

Legea nr. 77/2012 , care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2013, iar, în prezent, calitatea de notar public încetează în cazul condamnării definitive pentru „săvârșirea unei infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârșirea cu intenție a unei alte infracțiuni“. Aceste dispoziții au fost reținute și de Curtea Constituțională, de exemplu, la paragraful 24 al

Deciziei nr. 230 din 28 aprilie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 26 mai 2022, prin care a admis excepția de neconstituționalitate a

art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat. La paragraful 23 al aceleiași decizii, Curtea a observat că, prin comparație cu legislația aplicabilă altor categorii profesionale, devine cu atât mai evident caracterul disproporționat al soluției legislative, rezultată ca urmare a nepunerii în acord a prevederilor

art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995

cu cele statuate prin

Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 22 iunie 2017, potrivit căreia consecința săvârșirii oricărei infracțiuni intenționate pentru care s-a dispus, prin hotărâre judecătorească definitivă, pedeapsa închisorii o reprezintă pierderea calității de avocat.

32.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al a rt. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992,

cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 23 alin. (1) lit. f) din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 , în redactarea anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 77/2012

pentru modificarea și completarea

Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 , excepție ridicată de Monica Tudorancea în Dosarul nr. 190/42/2020 al Curții de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 27 octombrie 2022.