Decizia nr. 490/2025

alin. (1) din Codul de procedură civilă :

Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate:

1.

când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale;

2.

dacă hotărârea a fost pronunțată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii;

3.

când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii;

4.

când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești;

5.

când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității;

6.

când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;

7.

când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat;

8.

când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

23.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate încalcă dispozițiile constituționale ale

art. 21

privind accesul liber la justiție, astfel cum sunt interpretate, potrivit

art. 20 alin. (1) din Constituție , și prin prisma exigențelor

art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale

art. 41 alin. (1)

privind dreptul la muncă, ale

art. 53

referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și

art. 129

- Folosirea căilor de atac.

24.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, ulterior sesizării instanței de control constituțional cu prezenta excepție, a pronunțat

Decizia nr. 230 din 28 aprilie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 26 mai 2022, prin care a constatat că dispozițiile

art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 , în forma acestora criticată în prezenta cauză sunt neconstituționale. În paragrafele 27 și 28 ale deciziei menționate anterior, Curtea a constatat, în esență, că legiuitorul a nesocotit prevederile

art. 147 alin. (4) din Constituție , prin ignorarea efectelor obligatorii ale

Deciziei nr. 225 din 4 aprilie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 22 iunie 2017, generând astfel un viciu de constituționalitate mai grav.

25.

Curtea a statuat că pentru restabilirea stării de constituționalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice și să detalieze prevederile

art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 , în vederea înlăturării neconstituționalității constatate prin

Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017 , precitată, în sensul celor reținute în considerentele acestei decizii. Curtea a stabilit că legiuitorul va trebui să dea eficiență considerentelor exprimate de instanța de contencios constituțional și să fixeze cu exactitate infracțiunile a căror săvârșire determină pierderea calității de avocat.

26.

De altfel, ulterior, legiuitorul s-a conformat considerentelor reținute prin decizia mai sus menționată, Parlamentul adoptând

Legea nr. 32/2023 , prin care a reglementat în mod expres infracțiunile a căror săvârșire determină pierderea calității de avocat.

27.

Având în vedere că, potrivit dispozițiilor

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“ și ținând cont de faptul că

Decizia nr. 230 din 28 aprilie 2022 , mai sus menționată, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior sesizării instanței de contencios constituțional în prezenta cauză, Curtea reține că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat a devenit inadmisibilă.

28.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 26 lit. d) din Legea nr. 51/1995 , Curtea reține că în jurisprudența sa (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 230 din 28 aprilie 2022 , paragraful 28,

Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017 , paragraful 27, și

Decizia nr. 250 din 14 mai 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 861 din 28 august 2024, paragraful 31) a constatat că acestea conțin o normă de trimitere care trebuie privită prin prisma efectelor constatării neconstituționalității prevederilor

art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 . Astfel, Curtea a constatat că, prin conținutul său normativ, textul de lege criticat nu conține niciun viciu de neconstituționalitate, ci reglementează una dintre situațiile în care încetează calitatea de avocat. Prin urmare, această critică nu poate fi primită.

29.

Asupra criticilor de neconstituționalitate referitoare la prevederile

art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

raportate la cele ale

art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă , Curtea constată că acestea au mai format obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare, fiind pronunțate în acest sens

Decizia nr. 622 din 7 noiembrie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 12 mai 2025, și Decizia

nr. 747 din 16 decembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 6 februarie 2015, prin care au fost respinse, ca neîntemeiate, excepțiile de neconstituționalitate invocate.

30.

Astfel, prin

Decizia nr. 622 din 7 noiembrie 2024 , precitată, paragrafele 16-22, Curtea a reținut că natura juridică a recursului în sistemul căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești a cunoscut modificări de-a lungul timpului, recursul fiind considerat uneori o cale de atac ordinară, iar alteori, deși considerat o cale extraordinară de atac, el putea fi exercitat și pentru motive de netemeinicie a hotărârii, pentru ca în prezent, în noua reglementare a acestei instituții juridice, recursul să fie calificat drept o cale extraordinară de atac, exclusiv pentru motive de nelegalitate a hotărârii. Prin prevederile

art. 488 din Codul de procedură civilă , care consacră motivele de casare a unor hotărâri judecătorești, legiuitorul a acordat o eficiență sporită principiului conform căruia recursul este o cale de atac nedevolutivă. Așadar, spre deosebire de vechea reglementare, care instituia posibilitatea examinării cauzei sub toate aspectele - conform

art. 304^1 din Codul de procedură civilă din 1865

-, noile norme nu mai prevăd nicio excepție de la regula mai sus amintită.

31.

Curtea a reținut că, așa cum prevede

art. 2 din Codul de procedură civilă , acest act normativ constituie procedura de drept comun în materie civilă, dispozițiile acestui cod aplicându-se și în alte materii reglementate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu cuprind dispoziții contrare. Prin

Legea nr. 76/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, a fost modificată doar parțial procedura contenciosului administrativ, reglementată prin

Legea nr. 554/2004 , tocmai pentru a se asigura eficiența noilor dispoziții procedurale, urmând ca, în măsura în care dispozițiile legii speciale nu conțin anumite dispoziții din

Codul de procedură civilă , acestea să fie complinite cu prevederile codului. După adoptarea

noului Cod de procedură civilă , în materia contenciosului administrativ a fost menținut sistemul dublului grad de jurisdicție, respectiv instanțele de fond care soluționează litigiile de contencios administrativ sunt, după caz, secțiile de contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor sau ale curților de apel, fiind menținută, de asemenea, prin prevederile

art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 , după intrarea în vigoare a

noului Cod de procedură civilă , calea de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate de către instanțele de fond. Ca atare, și după intrarea în vigoare a

noului Cod de procedură civilă , recursul împotriva hotărârii instanței de fond se exercită în condițiile prevăzute de

art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 , în termen de 15 zile de la comunicare, acesta fiind suspensiv de executare.

32.

Curtea a subliniat, așadar, că în materia contenciosului administrativ hotărârile pronunțate în primă instanță nu pot fi atacate cu apel, singura cale de atac de reformare ce poate fi exercitată fiind aceea a recursului. Norma specială cuprinsă în

art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

a rămas aplicabilă și după intrarea în vigoare a

noului Cod de procedură civilă , situație reglementată expres în

art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 , potrivit căruia/nici în materia contenciosului administrativ și fiscal și nici în materia azilului nu este prevăzută calea de atac a apelului. Prin derogare de la regimul de drept comun prevăzut în Codul de procedură civilă, în contenciosul administrativ recursul este, în toate cazurile, suspensiv de executare, așadar hotărârea pronunțată în primă instanță, potrivit legii contenciosului administrativ, deși nu este susceptibilă de apel, nu poate fi pusă în executare. În cazul admiterii recursului, instanța de recurs casează sentința și rejudecă procesul în fond. Casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanță este permisă o singură dată în cursul unui proces, în două cazuri expres și limitativ prevăzute în

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 , și anume atunci când hotărârea primei instanțe a fost pronunțată fără a se judeca fondul sau dacă judecata s-a făcut în lipsa părții care a fost nelegal citată, atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului. Nu se poate dispune casarea cu trimitere dacă judecata în primă instanță s-a făcut în lipsa părții care a fost nelegal citată la administrarea probelor, dar a fost legal citată la dezbaterea fondului, în acest caz urmând ca instanța de recurs să caseze sentința și să rejudece litigiul în fond.

33.

Curtea a mai reținut că legiuitorul are îndreptățirea constituțională de a considera materia contenciosului administrativ ca fiind una aparte, cu reguli specifice, inclusiv în ceea ce privește stabilirea căilor de atac. În materia contenciosului administrativ, spre deosebire de dreptul comun, unde hotărârile pronunțate în primă instanță pot fi atacate cu apel cu toate consecințele care decurg din aceasta, potrivit

art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 , legiuitorul a optat pentru menținerea căii de atac a recursului, și nu pentru înlocuirea acestuia cu calea de atac a apelului. În lumina

noului Cod de procedură civilă , recursul în materia contenciosului administrativ este esențialmente diferit de recursul exercitat în această materie în vechea reglementare, care permitea, de principiu, examinarea cauzei sub toate aspectele pe calea recursului. Așadar, ca urmare a acestei excluderi, hotărârile primei instanțe date în litigiile de contencios administrativ rămân a fi supuse în continuare recursului.

34.

Referitor la critica potrivit căreia posibilitatea exercitării recursului nu are semnificația asigurării dublului grad de jurisdicție, având în vedere că recursul nu are caracter devolutiv, Curtea reține că niciun text din

Constituție

nu garantează dreptul la două grade de jurisdicție. Dreptul la două grade de jurisdicție este garantat numai în materie penală, potrivit prevederilor

art. 2 din Protocolul nr. 7

adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, chiar și aici putând fi instituite însă unele excepții de la această regulă.

35.

De asemenea, Curtea constată că este de competența exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești și a modalității de exercitare a căilor de atac, iar principiul accesului liber la justiție presupune posibilitatea celor interesați de a le exercita, în condițiile stabilite prin lege, astfel încât accesul liber la justiție nu presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția.

36.

În același timp, Curtea reține că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, de natură să prevină eventualele abuzuri și tergiversarea soluționării cauzelor deduse judecății. Ca atare, prin reglementarea criticată, legiuitorul nu a înțeles să restrângă accesul liber la justiție sau dreptul la apărare, ci să asigure un climat de ordine indispensabil exercitării în condiții optime a acestor drepturi constituționale.

37.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea jurisprudenței mai sus invocate, atât soluția, cât și considerentele deciziilor anterior menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

38.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, în redactarea anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 32/2023

privind modificarea

art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, excepție ridicată de Ionuț-Cosmin Apostu în Dosarul nr. 411/32/2018/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

2.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe judecătorești și constată că dispozițiile

art. 26 lit. d) din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat și ale

art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

raportate la cele ale

art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 octombrie 2025.