Decizia nr. 349/2001

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 53 și 54 din Codul familiei, excepție ridicată de Letitia Juletecan, în nume propriu și în numele fiicei sale minore, Czako Maria Livia, în Dosarul nr. 3.042/2001 al Judecătoriei Alba Iulia.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 18 decembrie 2001, în prezenta reprezentantului Ministerului Public, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 19 decembrie 2001.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 28 martie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 3.042/2001, Judecătoria Alba Iulia a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 53 și 54 din Codul familiei, excepție ridicată de Letitia Juletecan, în nume propriu și în numele fiicei sale minore, Czako Maria Livia.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile legale criticate încalcă următoarele prevederi constituționale:

- art. 16 alin. (1) și (2), prin crearea unei discriminări, pe planul drepturilor procesuale, între soțul mamei, respectiv mama și copil;

- art. 26 alin. (2), deoarece "copilul rezultat din afară căsătoriei... este împiedicat sa promoveze o acțiune prin care să dispună asupra constatării filiației sale firești";

- art. 44 alin. (1), care consfințește egalitatea între soți "prin aceea ca numai soțul poate tagadui paternitatea, deși acesta este egal în drepturi cu sotia";

- art. 45 alin. (1), întrucât copilul este lipsit de posibilitatea de a rasturna prezumția legală de paternitate, punând de acord situația de drept cu cea reală.

Judecătoria Alba Iulia, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepția este intemeiata. Se arata în acest sens ca, în reglementarea actuala, "persoana cea mai interesată în stabilirea statutului sau și a filiației, copilul, nu are dreptul sa pornească o asemenea acțiune", iar "art. 54 din Codul familiei infrange principiul egalității soților în familie, dând dreptul doar unuia dintre soți sa promoveze un anumit tip de acțiune, respectiv acțiunea în tagada paternității". Se mai arata ca, deși intenția legiuitorului, în cazul stabilirii acestei prezumții, a fost de a proteja copilul, "minorul trebuie să aibă dreptul de a-și pune în concordanta situația reală cu cea de drept".

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate invocată este intemeiata numai în ceea ce privește dispozițiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei. Se arata în acest sens ca "este necesară intervenția legiuitorului... pentru a se da o alta reglementare acțiunii în tagada paternității, care să fie în acord cu dreptul la respectarea vieții familiale și private, precum și cu egalitatea între soți".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1),

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Prin încheierea instanței de judecată Curtea a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 53 și 54 din Codul familiei, dispoziții care au următorul conținut:

- Art. 53: "Copilul născut în timpul căsătoriei are ca tata pe soțul mamei.

Copilul născut după desfacerea, declararea nulității sau anularea căsătoriei are ca tata pe fostul soț al mamei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei și nașterea sa a avut loc înainte ca mama sa fi intrat într-o noua căsătorie.

Dispozițiile art. 51 sunt aplicabile și situațiilor prevăzute în prezentul articol." ;

- Art. 54: "Paternitatea poate fi tagaduita, dacă este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului.

Acțiunea în tăgăduirea paternității poate fi pornită numai de soț; moștenitorii acestuia pot continua acțiunea pornită de el.

Dacă soțul este pus sub interdicție, acțiunea va putea fi pornită de tutore, însă numai cu încuviințarea autorității tutelare.

În toate cazurile, mama copilului va fi citata."

Autorul excepției susține ca dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2), privind egalitatea în drepturi, art. 26, referitor la viața intima, familială și privată, art. 44 alin. (1), privind familia, și art. 45 alin. (1), privind protecția copiilor și a tinerilor. Aceste texte constituționale au următorul conținut:

- Art. 16 alin. (1) și (2): "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";

- Art. 26: "(1) Autoritățile publice respecta și ocrotesc viața intima, familială și privată.

(2) Persoana fizica are dreptul sa dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.";

- Art. 44 alin. (1): "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.";

- Art. 45 alin. (1): "Copiii și ținerii se bucura de un regim special de protecție și de asistența în realizarea drepturilor lor."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca, în realitate, astfel cum rezultă din motivarea cererii prin care a fost ridicată excepția, autorul acesteia contesta constituționalitatea prevederilor art. 53 și ale art. 54 alin. 2 din Codul familiei.

I. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a art. 53 din Codul familiei, în sensul că acest text ar încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2), Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată.

În jurisprudenta sa Curtea a decis în mod constant ca principiul egalității implica un tratament juridic egal pentru toți cetățenii aflați în situații egale.

Întrucât însă nu s-ar putea susține existenta unei egalitati între soțul mamei și ceilalți bărbați, din punctul de vedere care aici interesează, instituirea prezumției de paternitate în favoarea primului nu contravine dispozițiilor art. 16 din Constituție.

Totodată Curtea constata ca instituirea acestei prezumții are puternice și incontestabile ratiuni în ideea de protecție a ordinii publice și a bunelor moravuri, ceea ce face ca prevederile art. 53 din Codul familiei sa nu contravina nici dispozițiilor art. 26 din Constituție.

De asemenea, Curtea constata ca prevederile art. 53 din Codul familiei nu încalcă în nici un mod dispozițiile art. 44 alin. (1) și ale art. 45 alin. (1) din Constituție, ci, dimpotriva, constituie un adevărat reflex al lor, prezumția pe care o instituie dând expresie, în mod adecvat, principiilor constituționale consacrate de acestea.

Din cele arătate rezultă ca excepția de neconstituționalitate a art. 53 din Codul familiei este nefondata și urmează să fie respinsă.

II. Cu privire la dispozițiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei, autorul excepției susține ca și acestea contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2), privind egalitatea în drepturi, ale art. 26 alin. (2), referitoare la viața intima, familială și privată, ale art. 44 alin. (1), privind familia, și ale art. 45 alin. (1), privind protecția copiilor și a tinerilor.

Curtea retine ca invocarea neconstitutionalitatii dispozițiilor art. 54 alin. 2 din Codul familiei vizează dreptul constituțional la viața familială și privată, reglementat ca atare în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Astfel, art. 8 din aceasta convenție prevede că: "1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului sau și a corespondentei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsura care, într-o societate democratica, este necesară pentru securitatea naționala, siguranța publică, bunăstarea economică a tarii, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora."

Întrucât, ca urmare a ratificării de către România a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în conformitate cu prevederile art. 11 și 20 din Constituție, aceasta convenție a devenit parte a dreptului intern, se impune ca în examinarea excepției să se aibă în vedere prevederile sale, precum și practica jurisdicțională a Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea și interpretarea convenției menționate.

Având a se pronunța asupra faptului dacă interdicția instituită de o lege naționala pentru femeia căsătorită, de a contesta prezumția de paternitate a soțului sau cu privire la copilul conceput în timpul căsătoriei, contravine art. 8 mai sus menționat din convenție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în sens afirmativ în cazul Kroon și alții împotriva Olandei.

În acest sens, prin Hotărârea din 27 octombrie 1994, s-a statuat ca "respectul față de viața de familie cere ca realitatea biologica și socială sa prevaleze asupra unei prezumții legale care loveste frontal atât faptele stabilite cat și dorintele persoanelor în cauza, fără a aduce beneficii reale cuiva. De aici, chiar având în vedere marja de apreciere de care se bucura, Olanda a omis sa garanteze petitionarilor respectul față de viața de familie. Pornind de la aceasta, a avut loc o încălcare a art. 8".

Fața de aceasta interpretare și aplicare a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Constituțională apreciază ca se impune o reconsiderare a jurisprudenței sale cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 54 alin. 2 din Codul familiei (Decizia nr. 78 din 13 septembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 20 decembrie 1995), urmând să constate ca textul în cauza contravine prevederilor art. 16 alin. (1), art. 26, art. 44 alin. (1) și ale art. 45 alin. (1) din Constituție, aspecte în raport cu care excepția de neconstituționalitate a art. 54 alin. 2 din Codul familiei urmează sa o considere ca fiind intemeiata.

Într-adevăr, consacrarea prin dispozițiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei a dreptului la promovarea unei acțiuni în tăgăduirea paternității prezumate doar în favoarea tatălui prezumtiv, cu excluderea mamei și a copilului născut în timpul căsătoriei, în egala măsura titulari ai unui interes legitim în promovarea unei asemenea acțiuni, constituie o încălcare a principiului egalității în drepturi prevăzut la art. 16 alin. (1) din Constituție.

Faptul de necontestat ca tatăl prezumtiv și mama copilului pot avea și, de regula, au fiecare o motivatie proprie și distinctă în răsturnarea prezumției de paternitate nu poate fi reținut ca un argument peremptoriu în justificarea regimului discriminatoriu instituit prin textul criticat. Esențială din punctul de vedere care interesează aici este, dincolo de mobilurile particulare care pot fi diferite, ratiunea comuna constând în asigurarea prevalentei realității asupra fictiunii. Or, potrivit unui principiu juridic de maxima generalitate, identitatea de ratiune impune identitate de soluții.

Totodată prevederile art. 54 alin. 2 din Codul familiei, în măsura în care refuza recunoașterea și pentru mama a dreptului la acțiune în tăgăduirea paternității prezumate, contravin și dispozițiilor art. 44 alin. (1) din Constituție care consacra egalitatea dintre soți ca unul dintre principiile pe care se întemeiază instituția familiei.

Cu referire la dispozițiile art. 26 din Constituție Curtea constata ca, prin consacrarea monopolului tatălui prezumtiv în promovarea acțiunii în tăgăduirea paternității prezumate, art. 54 alin. 2 din Codul familiei nu da expresie exigențelor alin. (1) al textului constituțional, de a ocroti viața intima, familială și privată, ci, dimpotriva, releva o imixtiune în aceasta, în măsura în care restrânge drastic posibilitatea de a conferi semnificație juridică unei realitati biologice, făcând-o dependenta exclusiv de bunul plac al unei singure persoane, cu ignorarea intereselor legitime și ale altor persoane.

Curtea retine, de asemenea, ca textul criticat contravine și alin. (2) al art. 26 din Constituție, în condițiile în care nu recunoaște și copilului dreptul la acțiune în contestarea paternității prezumate, împrejurare de natura sa îi impună acestuia un anumit statut juridic stabilit prin voința altuia, pe care este ținut sa îl accepte în mod pasiv, fără a putea acționa în sensul modificării sale, ceea ce nu poate avea decât semnificatia unei negari a dreptului recunoscut oricărei persoane fizice prin articolul constituțional mai sus menționat, de a dispune de ea însăși.

Curtea considera ca recunoașterea, în favoarea copilului, a dreptului la acțiune în contestarea paternității prezumate, ca expresie a dreptului constituțional al oricărei persoane de a dispune de ea însăși, nu este de natura sa încalce drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri și, ca atare, nu retine nici o justificare pentru încălcarea dispoziției constituționale.

În sfârșit, Curtea constata ca art. 54 alin. 2 din Codul familiei contravine și art. 45 alin. (1) din Constituție.

Într-adevăr, acest text recunoaște copiilor și tinerilor un regim special de protecție și de asistența în realizarea drepturilor lor, ceea ce nu poate avea decât semnificatia instituirii în sarcina statului a obligației de a le asigura mijloace juridice mai numeroase și mai eficiente decât cele aflate la dispoziția persoanelor fizice mature, în vederea realizării finalitatii urmărite.

Asa fiind, nerecunoasterea, în ceea ce îl privește pe copil, a dreptului de a-și stabili propria filiatie față de tata, în concordanta cu realitatea, împotriva unei fictiuni, drept, recunoscut totuși tatălui prezumtiv, constituie o evidenta încălcare a textului constituțional.

Pentru considerentele arătate, urmează ca excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei să fie admisă.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 2 alin. (2), al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi privind dispozițiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Letitia Juletecan în Dosarul nr. 3.042/2001 al Judecătoriei Alba Iulia și constata ca dispozițiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei sunt neconstituționale în măsura în care nu recunosc decât tatălui, iar nu și mamei și copilului născut în timpul căsătoriei, dreptul de a porni acțiunea în tăgăduirea paternității.

2. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 53 din Codul familiei, excepție ridicată de același autor în același dosar.

Definitivă și obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Pronunțată în ședința publică din data de 19 decembrie 2001.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu

OPINIE SEPARATĂ

Nu vom insista prea mult asupra chestiunilor de fond - complicate și dificile - ale admiterii, în favoarea altor persoane decât tatăl prezumtiv, a dreptului de a tagadui paternitatea copilului născut în timpul căsătoriei. Exista, desigur, unele ratiuni practice ale acceptării acestei soluții, mai ales într-o societate - cum este cea românească, cu deosebire în ultimele decenii - în care disciplina conjugală nu este principala virtute a soților și în care, prin costurile bănești și prin complicatele proceduri judecătorești, divorțul nu reprezintă o soluție accesibila pentru a pune ordine în viața multor cupluri care au încetat, uneori de lungă vreme, sa existe în fapt.

Prezumția de paternitate este menita sa dea expresie, în același timp, protecției căsătoriei (implicit, descurajarii concubinajului) și protecției copilului legitim (și, având același statut juridic, dar numai după ce și-a stabilit filiația față de tata, a celui născut în afară căsătoriei) - favor matrimonii și, respectiv, favor filiationis. Sunt preocupări ce pot fi ușor recunoscute în textele Constituției (art. 44 și 45) și cărora Codul familiei le consacra nenumarate prevederi. Iar prezumția de paternitate creează cele mai potrivite condiții pentru exercitarea, în familie, de către părinți, într-o deplina egalitate, a drepturilor și îndatoririlor ce tind să asigure creșterea, educația și instruirea copiilor. În fine, pentru copilul născut în timpul căsătoriei prezumția de paternitate consacra privilegiul de a fi dispensat - spre deosebire de cel din afară căsătoriei - de obligația de a-și vedea stabilită filiația față de tata, pe calea recunoașterii voluntare de către acesta ori asumându-și, prin mama sa, povara caii judiciare.

În același timp, prezumția pater is est quem nuptiae demonstrant conferă stabilitate raporturilor din căsătorie, punând la adapost pe soțul mamei de consecințele grave ale incertitudinii privind respectarea, de către aceasta, a obligației de fidelitate. Singur soțul mamei poate, în sistemul Codului familiei, sa tăgăduiască paternitatea, dovedind ca este cu neputință ca el să fie tatăl copilului. Legitimitatea unei asemenea acțiuni din partea soțului mamei nu poate fi contestată câtă vreme, izbandind în întreprinderea sa, acesta va sanctiona, prin înlăturarea efectelor prezumției, urmarea adulterului femeii. Soluția este, bineînțeles, potrivnica intereselor copilului, acesta având, de altfel, poziția procesuala de pârât și fiind reprezentat, cu acel prilej, de mama. Oricât de dureroasa ar fi pentru copil reglementarea actuala, nimeni nu a contestat-o până în prezent.

Este, într-adevăr - într-un sistem de reglementare care asaza pe primul loc, în toate situațiile, interesele copilului -, singura ipoteza în care copilul își vede pierdută poziția de copil din căsătorie, suportand în chip dramatic urmările libertinajului mamei sale ori, cel puțin, ale frivolitatii cu care ea a pasit în căsătorie. Altminteri, el, copilul, nu are a suferi, într-un asemenea sistem de ocrotire, nici măcar în situația în care căsătoria părinților a fost desfiintata ca nulă ori a fost anulată; el, copilul, nu va trebui să-și caute un tata, indiferent dacă părinții, ori numai unul dintre ei, se bucura de beneficiul putativitatii. Nu ne vom referi aici, în chip asemănător, la protecția copilului prin adopție, instituție în care, de asemenea, interesele acestuia prevalează în toate împrejurările, legăturile de sânge fiind complet abolite în favoarea raporturilor decurgând din adopție.

Pentru copil, oricum ar sta, în fapt, lucrurile, interesul major este și acela de a fi născut în timpul căsătoriei; într-adevăr, puține lucruri sunt mai importante pentru el decât acela de a avea de la început nu unul, ci pe ambii ocrotitori legali, împreună.

Asadar, dacă tagada paternității poate fi acceptată când este opera voinței tatălui, o asemenea acțiune ni se pare a lovi, în oricare alta ipoteza, în interesele copilului, tinzând a-l lipsi de protecția paterna în schimbul, eventual, al unui iluzoriu succes în stabilirea ulterioară a unei alte paternitati.

A se îngădui mamei sa deschidă, în numele copilului, o asemenea cale de prejudiciere a intereselor acestuia ni se pare a da expresie ipocriziei și a incuraja imoralitatea. Ceea ce n-ar putea face în nume propriu - căci ar fi sa invoce propria ei culpa - ar fi să poată face în "interesul" copilului - al copilului minor, bineînțeles ... Despre copilul major, deocamdată, nu se spune nimic, deși dispozitivul deciziei adoptate cu majoritate de voturi de Plenul Curții Constituționale pare să aibă în vedere, alături de dreptul mamei de a tagadui paternitatea, același drept al copilului născut în timpul căsătoriei.

În ceea ce o privește pe mama, nimeni nu pare preocupat sa stabilească ce anume interes legitim propriu (bazat, eventual, pe egalitatea soților în timpul căsătoriei) ar îngădui judecătorului sa accepte o acțiune adesea imorala, în disprețul - de cele mai multe ori - al interesului copilului. Și aceeași persoana - mama - ar fi sa-l reprezinte pe copilul minor - asa cum pare să rezulte din decizie - în ipoteza în care acesta ar cuteza sa pună în discuție (de la ce vârsta anume?) chestiuni de alcov ale conviețuirii părinților.

De aici și până la luarea în seama a intereselor "legitime" de a contesta paternitatea copilului respectiv, atunci când asemenea interese ar aparține altora - moștenitorii tatălui sau ai copilului, tatăl "biologic" (complice al mamei), creditorii copilului ori ai tatălui etc., nu mai este decât un pas, în ciuda caracterului personal al unei acțiuni în aceasta materie; în definitiv, și în prezent moștenitorii tatălui pot continua acțiunea începută de acesta înainte de a fi murit.

Pentru noi este evident ce "cutie a Pandorei" poate deschide soluția cu care nu suntem de acord. Vom preciza totuși ca, în opinia noastră, aceasta soluție ar putea fi consacrată legislativ, dar numai în urma unei analize complexe a consecințelor pe care ea le-ar genera în familia și în societatea românească. O asemenea reglementare legală ar cuprinde, inevitabil, ipoteze nuantate, rezerve, excepții, termene și alte elemente de prudenta legislativă indispensabila. În momentul actual este vorba de a schimba o soluție straveche într-un mod ce nu poate sta la indemana Curții, care se transforma, volens-nolens, în "legislator pozitiv". Nenumaratele aspecte rămân nerezolvate și decizia este, inevitabil, lipsită de precizări fără de care instanțele nu se vor putea pronunța.

Nu poate fi, pe de altă parte, ignorata împrejurarea ca, în ultima jumătate de secol, mijloacele de stabilire a filiației au evoluat în mod spectaculos, în prezent tehnicile biologice putând pune la dispoziția justiției, inclusiv în țara noastră, expertize ce exclud orice indoiala asupra filiației unei persoane.

Dincolo de toate cele arătate vom stărui asupra motivarii soluției adoptate de Curtea Constituțională. Este, oare, actuala reglementare - art. 54 alin. 2 din Codul familiei - cu adevărat potrivnica textelor Constituției - și anume art. 16 alin. (1), art. 26, art. 44 alin. (1) și art. 45 alin. (1) din Legea fundamentală?

Nu credem ca o asemenea neconstituționalitate ar exista cu adevărat. Egalitatea prevăzută de art. 16 din Constituție nu este, în situația la care ne referim, sorgintea unor privilegii pentru tatăl copilului în raport cu sotia sa; pretenția egalității în casnicie nu presupune dreptul mamei de a invoca o egalitate ce nu justifica, din partea ei, nici un interes bazat pe buna-credința și care este oricum potrivnica intereselor copilului. În realitate, o poziție de egalitate a mamei ar putea privi cel mult dreptul ei propriu de a cere să se stabilească inexistenta filiației sale cu copilul respectiv, iar nu de a tagadui paternitatea. Dacă exista o inegalitate între soți, atunci aceasta este inegalitatea naturala, care nu poate fi ignorata nici pe planul dreptului. Indreptatirea" mamei și a copilului de a tagadui paternitatea nu are, în convingerea noastră, nici o legătură cu respectul și ocrotirea de către autoritățile publice a vieții intime, familiale și private și nici cu dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însăși [în sensul art. 26 alin. (1) și (2) din Constituție]. Cu atât mai puțin, o asemenea pretentie s-ar acorda cu dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor ori cu regimul special de protecție și de asistența statornicit prin lege în favoarea copiilor și a tinerilor [art. 44 alin. (1) și art. 45 alin. (1) din Constituție]. Credem chiar ca textele constituționale ordonă, mai degraba, soluția potrivnica.

Suntem, în concluzie, într-o materie în care, cum s-a spus adesea, biologicul trebuie subordonat institutionalului. Fără aceasta subordonare bazele familiei ar putea fi, în practica, minate de imoralitate aroganta, de ingratitudine, de îndoieli distructive. Credem, de aceea, ca argumentele de principiu avute în vedere de Curtea Constituțională în Decizia nr. 78 din 13 septembrie 1995 își mențin valabilitatea și în cauza de fața și ca soluția contrară nu se justifica.

În acest sens apreciem ca soluția de admitere a excepției de neconstituționalitate stanjeneste protecția vieții familiale și protecția interesului copilului, astfel cum sunt ocrotite de textele constituționale ale art. 44 și 45. Mai mult chiar, funcția autorităților publice de respectare și ocrotire a vieții familiale, asa cum este prevăzută la art. 26 din Constituție, este la rândul sau infranta de aceasta soluție, deoarece încurajează decăderea moralei publice, care se impune a fi apărată prin restrangerea, prin lege (asa cum este Codul familiei), a exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Or, ipoteza în care se recunoaște și mamei și copilului născut sau conceput în timpul căsătoriei dreptul de a porni acțiunea în tăgăduirea paternității, consideram ca duce la imoralitate, chiar la institutionalizarea relațiilor adulterine, ceea ce inlatura cu desăvârșire aplicarea textelor constituționale invocate.

De asemenea, apreciem ca în afară acestor considerente se impunea cu prioritate o soluție radicala, și anume aceea de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca fiind inadmisibila. Aceasta deoarece se putea observa cu usurinta ca actul de sesizare a Curții este vulnerabil. Conform

art. 23 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, instanța de judecată avea obligația sa examineze dacă soluționarea cauzei depinde de dispozițiile legale criticate. Nu se poate susține sub nici un motiv ca autoarea excepției avea drept la acțiune în tagada paternității, iar formularea unei "contestații a paternității prezumate", ca cea din discuție, nu este reglementată de Codul familiei. În aceasta ordine de idei, consideram ca în mod nejustificat Curtea Constituțională a abdicat de la jurisprudenta sa constanta, potrivit căreia Curtea nu se poate pronunța asupra constituționalității unei omisiuni legislative, deoarece aceasta ar avea semnificatia unei ingerințe în sfera de competența a Parlamentului; or, acesta este, potrivit art. 58 alin. (1) din Constituție, unica autoritate legiuitoare a tarii.

În concluzie, opinia noastră este în deplina concordanta cu scopul Curții Constituționale, astfel cum este stabilit în art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, și anume acela de garantare a supremației Constituției.