Decizia nr. 196/2002

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. IV pct. 2, 3 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Elvimex Group" - S.A. din București în Dosarul nr. 2.095/2000 al Judecătoriei Sectorului 1 București într-o cauza având ca obiect plângerea împotriva unei sancțiuni contravenționale.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, referindu-se la dispozițiile pct. 2, 3 și 7, mai puțin alineatul final, ale

art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , solicita respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, arătând ca prin obligația de repatriere a valutei nu se urmărește dezavantajarea agenților economici, ci protejarea intereselor naționale în ceea ce privește operațiunile cu valută. Mai arata ca excepția este inadmisibila în ceea ce privește dispozițiile alineatului final al pct. 7 al art. IV din ordonanța, deoarece aceste dispoziții au fost abrogate prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 10/1997 . În fine, arata ca prin mai multe decizii, între care nr. 52 și nr. 68/2002, Curtea s-a mai pronunțat asupra constituționalității acestor dispoziții legale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 19 februarie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 2.095/2000, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. IV pct. 2, 3 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Elvimex Group" - S.A. din București.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca dispozițiile

art. IV pct. 2, 3 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

sunt contrare prevederilor art. 134 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și b) din Constituție, întrucât limitează libertatea comerțului, dând "prioritate intereselor statului în raport cu interesele particularilor, ambele componente ale sintagmei <<interesele naționale>> folosite de Constituție". Mai arata ca "obligația de a incasa prin conturi din România" prețul produselor exportate, prevăzută de textele de lege criticate, atrage, în interpretarea majorității instanțelor judecătorești și conform instrucțiunilor de aplicare, o răspundere obiectivă, chiar dacă în jurisprudenta Curții Constituționale s-a statuat că nu exista răspundere obiectivă.

Judecătoria Sectorului 1 București considera ca dispozițiile legale criticate sunt "în sprijinul și litera art. 134 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și b) din Constituția României".

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția ridicată.

Guvernul apreciază ca excepția ridicată nu este intemeiata. Dispozițiile legale criticate reglementează obligația agenților economici de a repatria valuta rezultată ca urmare a raporturilor de comerț internațional la care aceștia sunt parte. Prin nerespectarea acestei obligații "se încalcă norme ce urmăresc consolidarea regimului valutar și întărirea disciplinei financiare privind disponibilitățile în conturile valutare", ceea ce constituie contravenție, justificandu-se astfel sancțiunea aplicată. Potrivit dispozițiilor art. 134 alin. (2) lit. a) și b), statul, pe lângă "libertatea comerțului", trebuie să asigure și "protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară". Guvernul invoca mai multe decizii ale Curții Constituționale prin care s-a statuat asupra constituționalității dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 18/1994 .

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. IV pct. 2, 3 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 28 ianuarie 1994, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 12/1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 7 februarie 1995, cu modificările ulterioare, texte care au următorul conținut:

"2. Persoanele juridice și fizice prevăzute la art. 1 sunt obligate sa încaseze sumele în valută aferente exporturilor de mărfuri, executarilor de lucrări și prestărilor de servicii în străinătate, precum și din orice alte operațiuni și tranzacții externe, prin conturile deschise în România la bănci autorizate.

3. În cazul operațiunilor de încasare la vedere, repatrierea valutei rezultate în urma producerii actului de comerț internațional se va face în maximum 5 zile de la data încasării, dar nu mai târziu de 90 de zile calendaristice, calculate de la data atestării documentare a trecerii mărfii prin frontiera română, sau, după caz, a executării lucrărilor și prestării serviciilor în străinătate, în funcție de zona geografică a partenerului extern.

Pentru operațiunile cu încasare la termen între 90 și 360 de zile, cat și pentru cele pe credit de peste 1 an, pentru care Ministerul Comerțului a eliberat licențe în limita unui plafon stabilit anual de Banca Naționala a României, termenul de repatriere este de maximum 15 zile calendaristice calculate de la data scadentei plății, stabilite conform clauzelor contractuale.

În cazul plăților în avans pentru importuri, pentru care nu s-a livrat marfa, nu s-a executat lucrarea sau nu s-a prestat serviciul, sau pentru care nu s-a restituit avansul plătit, se aplică aceeași perioadă de 15 zile calendaristice calculate de la data ultimului termen de livrare contractual.

Ministerul Comerțului, în raport cu obiectivele politicii comerciale, va propune Guvernului, în vederea aprobării, lista grupelor de produse care pot fi exportate cu plata până la 90 de zile calendaristice de la data livrării, precum și lista grupelor de produse cu plata peste 1 an de la data livrării, produsele necuprinse în cele două categorii de grupe de produse putând fi exportate cu plata la termene între 90 și 360 de zile calendaristice.

[...]

7. În cazul constatării nerespectării termenelor menționate la pct. 3, 5 și 6, precum și a celor menționate în autorizația Băncii Naționale a României eliberata conform pct. 4, privind repatrierea încasărilor în valută, se vor aplica următoarele amenzi contravenționale reprezentând:

- 10%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri de până la 30 de zile calendaristice;

- 15%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri între 30 și 60 de zile calendaristice;

- 20%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru fiecare luna calendaristică care depășește primele 60 de zile de întârziere.

În toate situațiile se menține obligația repatrierii sumelor în valută în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării contravenției.

În cazul depășirii termenului de la alineatul precedent, penalitățile stabilite la

art. 7 din Legea nr. 76/1992 , astfel cum a fost modificat prin prezenta ordonanță, se majorează cu 50%."

În opinia autorului excepției dispozitile legale criticate încalcă prevederile art. 134 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și b) din Constituție, conform cărora:

"(1) Economia României este economie de piața.

(2) Statul trebuie să asigure:

a) libertatea comerțului, protecția concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție;

b) protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară;".

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca a mai fost sesizată cu neconstituționalitatea dispozițiilor art. IV (în întregime sau cu diferite dispoziții ale acestuia) din

Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , în numeroase cazuri, și de fiecare data a respins excepția, statuand ca dispozițiile legale criticate nu încalcă nici o prevedere constituțională. Astfel, prin Decizia nr. 325 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, conform jurisprudenței sale constante, Curtea a reținut ca "Nici economia de piața și nici libertatea comerțului nu justifica încălcarea obligației de repatriere a valutei și a termenului legal maxim de repatriere, deoarece de constituirea fondurilor valutare depinde însăși funcționarea sistemului economic, astfel încât autonomia juridică a agenților economici în activitatea de comerț exterior nu se poate realiza decât cu respectarea acestor obligații". Stabilirea acestor obligații și sancționarea nerespectării lor sunt în concordanta cu prevederile art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituție, potrivit cărora "Statul trebuie să asigure: [...] b) protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară;".

În legătură cu critica potrivit căreia dispozițiile

art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

instituie o răspundere obiectivă, Curtea a reținut ca răspunderea nu poate exista fără vinovăție, iar lipsa culpei societății comerciale exportatoare în nerepatrierea valutei în termenul legal "nu este o problemă de contencios constituțional, ci una care privește aplicarea legii, de competența exclusiva a instanței de judecată".

Curtea a mai constatat prin decizia citata ca alineatul final al pct. 7 al

art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

a fost abrogat implict datorită abrogării exprese, prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 10/1997

cu privire la diminuarea blocajului financiar și a pierderilor din economie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 22 aprilie 1997, a

Legii nr. 76/1992

privind măsuri pentru rambursarea creditelor rezultate din acțiunea de compensare, regimul plăților agenților economici, prevenirea incapacității de plată și a blocajului financiar, la care făcea trimitere. În aceasta privinta deci excepția este inadmisibila.

În același sens s-a pronunțat Curtea Constituțională mai recent și prin Decizia nr. 52 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 2 aprilie 2002, și prin Decizia nr. 68 din 5 martie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 15 aprilie 2002.

Întrucât în prezenta cauza nu s-au invederat elemente noi care ar putea determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, soluțiile și considerentele deciziilor anterioare rămân valabile și în cauza de fața.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi, în ceea ce privește dispozițiile art. IV pct. 7 alin. (1),

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor pct. 2, 3 și 7 alin. 1 și 2 ale

art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Elvimex Group" - S.A. din București în Dosarul nr. 2.095/2000 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

2. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor alineatului ultim al pct. 7 al

art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , excepție ridicată de același autor în același dosar.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 iunie 2002.