Decizia nr. 694/2023

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Andreea Costin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere în Dosarul nr. 9.016/2/2017/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 373D/2019.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Președintele dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 405D/2019 și nr. 1.486D/2019, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă , în redactarea anterioară modificării aduse prin

Legea nr. 17/2017

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2016

pentru modificarea

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , precum și a unor acte normative conexe, excepție ridicată de Societatea Smart Account - S.R.L. din Tulcea și Societatea Astaldi S.p.A Italia - Sucursala România, din

București în dosarele nr. 2.019/2/2017/a1 și nr. 5.234/2/2017/a2 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă.

4.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

5.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 405D/2019 și nr. 1.486D/2019 la Dosarul nr. 373D/2019, care a fost primul înregistrat.

6.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Dispozițiile legale criticate au mai fost analizate de Curtea Constituțională, în acest sens fiind, spre exemplu,

Decizia nr. 550 din 7 iulie 2020 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

7.

Prin Încheierea din 13 decembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 9.016/2/2017/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă . Excepția a fost invocată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva unei sentințe civile prin care a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în anulare a unei sentințe arbitrale.

8.

Prin Încheierea din 17 ianuarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 2.019/2/2017/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă , în redactarea anterioară modificării aduse prin

Legea nr. 17/2017

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2016

pentru modificarea

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , precum și a unor acte normative conexe. Excepția a fost invocată de Societatea Smart Account - S.R.L. din Tulcea într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva unei sentințe civile prin care au fost respinse ca neîntemeiate acțiunile în anulare a unei sentințe arbitrale.

9.

Prin Încheierea din 9 aprilie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 5.234/2/2017/a2, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă , în redactarea anterioară modificării aduse prin

Legea nr. 17/2017 . Excepția a fost invocată de Societatea Astaldi S.p.A Italia - Sucursala România, din București, într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva unei sentințe civile prin care a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în anulare a unei sentințe arbitrale și a unei încheieri interlocutorii.

10.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că interpretarea dată

art. 613 alin. (4)

coroborat cu

alin. (3) din Codul de procedură civilă

potrivit căreia hotărârea prin care acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale a fost respinsă nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, spre deosebire de hotărârea de admitere a acțiunii în anulare, creează un regim diferit în privința exercitării căii de atac, în funcție de soluția pronunțată prin hotărârea curții de apel, de admitere sau de respingere a acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale.

11.

Astfel, dispozițiile

art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă

încalcă dreptul părților la un proces echitabil, instituie discriminări între acestea în ceea ce privește accesul la calea de atac a recursului și contravin principiului egalității de tratament între subiectele de drept. Nu există un text expres prin care se interzice calea de atac a recursului, având în vedere că

art. 613 din Codul de procedură civilă

prevede numai soluția admiterii acțiunii în anulare, fapt ce nu poate acorda judecătorului posibilitatea de a deduce soluția suprimării căii de atac a recursului în ceea ce privește respingerea acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale. Or, derogarea de la regula generală trebuie să fie expres prevăzută de lege, nu dedusă de judecător.

12.

Lipsirea părții căreia i-a fost respinsă acțiunea în anulare de posibilitatea exercitării unei căi de atac infirmă principiul simetriei căilor de atac, reprezentând o discriminare, iar, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, discriminarea se bazează pe ideea de excludere a unui drept sau a unui beneficiu între persoanele aflate în situații egale, stabilite obiectiv. Se mai arată că dispozițiile legale criticate creează posibilitatea exercitării căii de atac în funcție de soluția pronunțată, iar prin raportare la această soluție se va decela în situația admiterii cererii în anulare a hotărârii arbitrale că doar partea interesată are posibilitatea de a declara recurs, respectiv partea care a câștigat în procedura arbitrală. În situația respingerii cererii în anulare a hotărârii arbitrale niciuna dintre părți nu are posibilitatea de a declara recurs, deoarece una dintre părți nu are interes, iar cealaltă nu are dreptul. Prin urmare, este încălcat principiul nediscriminării, atât timp cât numai partea care a câștigat în procedura arbitrală are deschisă calea recursului. În susținerea acestei critici se invocă jurisprudența Curții referitoare la principiul egalității în drepturi, spre exemplu,

Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 , Decizia nr. 2 din 2 februarie 2000,

Decizia nr. 62 din 21 octombrie 1993 ,

Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012 .

13.

În continuare, se susține că imposibilitatea concretă de sesizare a unei instanțe de către persoana interesată constituie o încălcare a dreptului acesteia de acces liber la justiție, care impune obligații în sarcina legiuitorului, astfel că statul este ținut să acorde oricărei persoane toate facilitățile rezonabile de drept și de fapt pentru a accede la instanță, mai exact, trebuie să asigure efectivitatea dreptului de acces liber la justiție.

14.

Totodată, se menționează

Decizia nr. 500 din 15 mai 2012 , prin care Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 118 alin. (3^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , constatând că eliminarea căii de atac a recursului este neconstituțională, precum și

Decizia nr. 783 din 12 mai 2009 , prin care Curtea a constatat că abrogarea dispozițiilor

art. 385^9 alin. 1 pct. 17^1 din Codul de procedură penală din 1968

- care reglementau un motiv de casare - este neconstituțională.

15.

Se mai face referire la faptul că atât

Codul de procedură civilă din 1865 , cât și

noul Cod de procedură civilă

prevăd mijloace procedurale concrete de care pot uza cetățenii pentru a accede la justiție: cererea de chemare în judecată și căile ordinare și extraordinare de atac împotriva hotărârilor judecătorești. Aceste căi procedurale asigură persoanelor interesate accesul la o instanță de judecată.

16.

Așadar, prin dispozițiile legale criticate se creează o discriminare între justițiabili cu privire la accesul la calea extraordinară de atac a recursului, se încalcă accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, precum și folosirea căilor de atac, întrucât, deși reglementată calea de atac, părțile interesate nu o pot folosi, având în vedere că este condiționat accesul la aceasta de o anumită soluție pronunțată de instanța judecătorească. Limitarea dreptului de a exercita calea de atac a recursului strict numai împotriva hotărârilor de admitere a acțiunii în anulare încalcă principiul constituțional prevăzut de

art. 129

care garantează exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești, precum și principiul egalității în fața legii și liberul acces la justiție.

17.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

18.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

19.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

20.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

21.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din actele de sesizare, îl constituie dispozițiile

art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă , precum și dispozițiile

art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă

în redactarea anterioară modificării aduse prin

Legea nr. 17/2017

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2016

pentru modificarea

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , precum și a unor acte normative conexe. Având în vedere considerentele încheierii de sesizare și motivarea excepției în Dosarul Curții Constituționale nr. 373D/2019, Curtea va reține ca obiect al excepției dispozițiile

art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă , în redactarea anterioară modificării aduse prin

Legea nr. 17/2017

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2016

pentru modificarea

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , precum și a unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 21 martie 2017, care au următorul cuprins: „(4) Hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit

alin. (3)

[prin care curtea de apel admite acțiunea în anulare și anulează hotărârea arbitrală - s.n.], sunt supuse recursului.“

22.

Ulterior modificării aduse prin

Legea nr. 17/2017 , dispozițiile

art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă

au următorul cuprins: „(4) Hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este supusă recursului.“

23.

Însă, având în vedere dispozițiile

art. 24

și

25 din Codul de procedură civilă , precum și

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor

art. 29 alin. (1)

și ale

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea reține ca obiect al excepției dispozițiile

art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă , în redactarea anterioară modificării aduse prin

Legea nr. 17/2017 .

24.

În opinia autoarelor excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale

art. 16

- Egalitatea în drepturi, ale

art. 20

- Tratatele internaționale privind drepturile omului, ale

art. 21

- Accesul liber la justiție, ale

art. 124

- Înfăptuirea justiției, ale

art. 126

- Instanțele judecătorești, și ale

art. 129

- Folosirea căilor de atac. De asemenea, se invocă și prevederile

art. 6

privind dreptul la un proces echitabil și ale

art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

25.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că a mai analizat dispozițiile legale criticate prin raportare la critici similare, constatând constituționalitatea acestora, spre exemplu, prin

Decizia nr. 100 din 7 martie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 7 iulie 2017,

Decizia nr. 862 din 18 decembrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 28 martie 2019, sau

Decizia nr. 356 din 23 mai 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 947 din 26 noiembrie 2019.

26.

Astfel, prin

Decizia nr. 100 din 7 martie 2017 , precitată, Curtea a reținut că, potrivit

art. 541 din Codul de procedură civilă , arbitrajul este o jurisdicție alternativă, cu caracter privat. Referitor la arbitraj, în jurisprudența sa Curtea a reținut că acesta constituie o excepție de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiției se realizează prin instanțele judecătorești și reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparțială, mai rapidă și mai puțin formală, confidențială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită. Arbitrajul se organizează și se desfășoară potrivit convenției arbitrale încheiate între părți, cu respectarea principiului libertății de voință a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum și a dispozițiilor imperative ale legii. Prin urmare, părțile pot stabili, prin convenția arbitrală sau printrun act adițional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea și înlocuirea arbitrilor, termenul și locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului și, în general, orice alte norme privind buna desfășurare a arbitrajului. În cazul în care părțile nu au convenit asupra unor asemenea norme, tribunalul arbitral va putea reglementa procedura ce urmează să fie.

27.

Curtea a mai reținut că hotărârea arbitrală este definitivă și obligatorie, putând fi desființată prin acțiune în anulare numai pentru motivele prevăzute de lege. Prin convenția arbitrală părțile nu pot renunța la acțiunea în anulare decât după pronunțarea hotărârii arbitrale. Judecarea acțiunii în anulare este de competența curții de apel, care va judeca în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanță. Acțiunea arbitrală constituie opțiunea părților, iar nu o obligație, prin care acestea decid asupra modalității de soluționare a litigiului, prin derogare de la dreptul comun, în cadrul căruia pot fi propuse și administrate probele apreciate utile și concludente, arbitrajul fiind organizat și desfășurându-se cu respectarea convenției arbitrale încheiate în baza principiului libertății de voință. Prin inserarea în contract a clauzei compromisorii părților li se limitează accesul la jurisdicția statală pentru rezolvarea fondului litigiului dintre ele și accesul la calea efectivă de atac cu privire la fondul litigiului. Însă legiuitorul a prevăzut dreptul părților de a supune controlului judecătoresc hotărârea arbitrală, pe calea acțiunii în anulare, care poate fi exercitată pentru motivele expres și limitativ prevăzute de

art. 608 din Codul de procedură civilă , ce vizează condițiile de regularitate a hotărârii arbitrale și cauze de nelegalitate expres stabilite, și nu temeinicia acesteia. Instanțele judecătorești învestite cu soluționarea acțiunilor în anulare a hotărârilor arbitrale analizează aspectele strict procedurale ce au fost încălcate în fața tribunalului arbitral, fără a intra pe fondul cauzei.

28.

Curtea a mai reținut că dispozițiile legale criticate reglementează calea de atac deschisă împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curtea de apel în soluționarea acțiunilor în anularea hotărârilor arbitrale, statuând că sunt supuse recursului hotărârile pronunțate potrivit

alin. (3)

al

art. 613 din Codul de procedură civilă , respectiv hotărârile prin care s-a admis acțiunea în anulare. Această opțiune a legiuitorului este justificată de faptul că admiterea acțiunii în anulare are ca efect apariția unei noi situații juridice, distinctă de cea stabilită prin hotărârea arbitrală. Dacă acțiunea în anulare este admisă, curtea de apel anulează hotărârea arbitrală și, potrivit

art. 613 alin. (3) din Codul de procedură civilă , trimite cauza spre judecată instanței competente să o soluționeze potrivit legii, trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral sau se pronunță în fond, în limitele convenției arbitrale. Prin admiterea acțiunii în anulare este afectat caracterul stabil al hotărârii arbitrale, instanța superioară de control judiciar fiind chemată să confirme sau să infirme această situație.

29.

În schimb, Curtea a constatat că, în cazul respingerii acțiunii în anulare, ordinea juridică stabilită prin hotărârea arbitrală rămâne neschimbată, hotărârea curții de apel, în acest caz, confirmând definitiv hotărârea pronunțată de instanța arbitrală. Prin exercitarea recursului împotriva hotărârilor de respingere ale curții de apel ar însemna că părțile urmăresc, în realitate, o reexaminare a cauzei și o nouă decizie în privința lor, pronunțată de o instanță judecătorească, și nu de o instanță arbitrală. Or, hotărârea arbitrală confirmată prin hotărârea curții de apel reprezintă finalizarea procedurii arbitrale în cadrul căreia părțile au beneficiat de toate garanțiile oferite de aceasta. Așadar, incidența dispozițiilor procedurale criticate este subsecventă acordului de voință intervenit între părți, care au optat, prin clauza compromisorie înscrisă în contract, pentru soluționarea litigiilor de către o instanță arbitrală, părțile trebuind să recunoască consecințele juridice ale aplicării prevederilor legale privind desemnarea unei asemenea instituții, inclusiv dispozițiile procedurale care reglementează condițiile desființării hotărârii arbitrale pe calea acțiunii în anulare. Scopul unei asemenea modalități de soluționare a litigiilor este să asigure o judecată imparțială, mai rapidă, în care părțile pot fi apărate și pot solicita toate dovezile apreciate necesare, judecata finalizându-se cu adoptarea unei hotărâri susceptibile de executare silită. În aceste condiții, Curtea a reținut că nu se poate pune problema încălcării drepturilor consacrate în

Constituție , atât timp cât părțile sunt cele care decid prin convenția arbitrală cu privire la modalitatea de soluționare a litigiului.

30.

Astfel, normele legale criticate nu operează nicio distincție între subiectele de drept supuse incidenței lor, de vreme ce acestea se aplică în mod egal tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. Orice parte interesată în exercitarea unei căi de atac are acces la o instanță de judecată prin promovarea unei acțiuni în anulare, iar în situația respingerii acesteia, niciuna dintre părți nu are deschisă calea de atac a recursului. Însă admiterea acțiunii în anulare plasează părțile pe o poziție inegală, partea care a pierdut litigiul în arbitraj dobândind un avantaj prin admiterea acțiunii în anulare, motiv pentru care legiuitorul a prevăzut calea de atac a recursului.

31.

Totodată, legiuitorul are competența de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situații, în mod egal, pentru toți cei interesați în exercitarea acelorași categorii de drepturi sau în îndeplinirea acelorași categorii de obligații, în exercitarea mandatului său constituțional conferit de dispozițiile

art. 126 alin. (2) , potrivit cărora „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege“, și ale

art. 129 , potrivit cărora „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“. Așadar, în considerarea anumitor particularități, legiuitorul este îndreptățit să opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât cea de drept comun. Accesul liber la justiție, prevăzut la

art. 21 din Constituție , nu poate avea semnificația că acesta trebuie asigurat la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac.

32.

Întrucât nu au apărut elemente noi, de natură să schimbe jurisprudența Curții, considerentele și soluția deciziei menționate își păstrează aplicabilitatea și în prezenta cauză.

33.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1

-

3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Societatea Smart Account - S.R.L. din Tulcea și Societatea Astaldi S.p.A Italia - Sucursala România, din București, în dosarele nr. 9.016/2/2017/a1, nr. 2.019/2/2017/a1 și nr. 5.234/2/2017/a2 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă și constată că dispozițiile

art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă , în redactarea anterioară modificării aduse prin

Legea nr. 17/2017

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2016

pentru modificarea

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , precum și a unor acte normative conexe, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 12 decembrie 2023.