Decizia nr. 261/2002

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. 3, art. 362 alin. 1 lit. d) și ale art. 385^2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Societatea Comercială "ASIROM" - S.A. - Sucursala judeteana Caraș-Severin din Resita în Dosarul nr. 1.636/P/2002 al Curții de Apel Timișoara - Secția penală.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 12 septembrie 2002 și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 24 septembrie 2002.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 9 iunie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 1.636/P/2002, Curtea de Apel Timișoara - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. 3, art. 362 alin. 1 lit. d) și ale art. 385^2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Societatea Comercială "ASIROM" - S.A. - Sucursala judeteana Caraș-Severin din Resita.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca textele de lege criticate încalcă prevederile constituționale din art. 21, referitoare la accesul liber la justiție, din art. 49 alin. (1), privind restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, și din art. 128, referitoare la folosirea căilor de atac.

Autorul excepției precizează ca prezenta sa în procesul penal este consecința aplicării

art. 54 alin. (4) din Legea nr. 136/1995

privind asigurările și reasigurarile în România și ca, potrivit art. 57 din această lege, răspunderea asiguratorului poate fi implicata doar în limitele obligației acestuia. Cu toate acestea, în speta, s-a decis ca asiguratorul are calitatea de parte responsabilă civilmente, cu o răspundere nelimitată pentru o reparatiune integrală.

În fapt, arata autorul excepției, prin Sentinta penală nr. 77 din 6 mai 2001 a Judecătoriei Moldova Noua, inculpatul Szocs Vasile a fost condamnat pentru infracțiunea de distrugere din culpa. Prin aceeași sentinta Societatea Comercială "ASIROM" - S.A. - Sucursala judeteana Caraș-Severin din Resita, parte responsabilă civilmente, a fost obligată la plata unei sume de bani cu titlu de daune. Împotriva acestei sentințe inculpatul nu a declarat apel. Au declarat apel Societatea Comercială "ASIROM" - S.A. - Sucursala judeteana Caraș-Severin din Resita și Parchetul de pe lângă Judecătoria Moldova Noua, iar prin Decizia penală nr. 445 din 29 octombrie 2001, apelurile au fost respinse de Tribunalul Caraș-Severin. Aceasta decizie a fost atacată cu recurs atât de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, cat și de Societatea Comercială "ASIROM" - S.A. - Sucursala judeteana Caraș-Severin din Resita, iar în fața Curții de Apel Timișoara, aceasta din urma a ridicat excepția de neconstituționalitate, subliniind ca, și de această dată, inculpatul a rămas în pasivitate față de Societatea Comercială "ASIROM" - S.A. - Sucursala judeteana Caraș-Severin din Resita, singura obligată la plata despăgubirilor.

Autorul excepției mai precizează ca recursul declarat vizează, prin motivele sale, și latura penală, deoarece inculpatul, prin atitudinea sa pasiva și asumarea unei culpe fictive, poate crea prejudicii Societății Comerciale "ASIROM" - S.A. - Sucursala judeteana Caraș-Severin din Resita. De aceea, aceasta parte înțelege sa dovedească, ea însăși, ca fapta imputată inculpatului a fost produsă în împrejurări și condiții care exclud răspunderea sa și implicit a prepusului sau. Dispozițiile legale criticate împiedica însă partea responsabilă civilmente sa dovedească inexistenta răspunderii penale a inculpatului, constituind o nejustificată discriminare, prin limitarea dreptului la recurs pe latura penală, ceea ce reprezintă o încălcare a prevederilor art. 21 și 49 din Constituție. Constituția nu face distincție în raport cu calitatea procesuala, atunci când consacra dreptul de acces liber la justiție. Or, părții civilmente responsabile îi sunt limitate drepturile și posibilitățile de a dovedi eventualele erori referitoare la aprecierea vinovatiei inculpatului, chiar dacă probele invocate de aceasta parte sunt esențiale pentru soluționarea cauzei. Egalitatea dintre inculpat și partea responsabilă civilmente nu se reduce la solidaritatea pasiva în privinta plății unei despăgubiri - consecința unei infracțiuni -, ci include și dreptul de a acționa deplin, fără restrictia prevăzută în art. 16 alin. 3 din Codul de procedură penală, care limitează egalitatea acestor părți numai în ceea ce privește acțiunea civilă. În condițiile în care, din cauza de nestiinta sau indiferenta ori rea-credința, inculpatul nu-și exercită dreptul de a ataca o hotărâre, acceptând incriminarea constient fiind ca răspunderea sa civilă, ca urmare a unei fapte penale amnistiate, este preluată de partea responsabilă civilmente, iar reprezentantul Ministerului Public susține acuzatiile care au justificat punerea în mișcare a acțiunii penale, partea responsabilă civilmente este privată de un drept de atac prin care poate inlatura erorile cuprinse în hotărârile instanțelor inferioare, cu consecința menținerii erorii judiciare și prejudicierii intereselor sale. Ca și în privinta limitării drepturilor persoanei responsabile civilmente de exercitare a căilor ordinare de atac, și aceasta restrictionare de ordin general reprezintă tot o limitare a dreptului de acces liber la justiție, nefiind îndeplinite condițiile restrictive prevăzute în art. 49 alin. (1) din Constituție, care enumera cazurile în care poate fi restrâns exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți.

Curtea de Apel Timișoara - Secția penală, exprimandu-și opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate, apreciază ca "dispozițiile legale criticate sunt contrare art. 21 din Constituție, privitor la accesul liber la justiție, deoarece toate părțile din procesul penal trebuie să aibă drepturi egale în apărarea intereselor lor, având în vedere ca orice restrangere a drepturilor constituționale nu se poate face decât în condițiile art. 49 din Constituție. Dispozițiile criticate limitează drepturile părții responsabile civilmente de a declara recurs, numai pe latura civilă, inlaturandu-i posibilitatea de a dovedi eventuala eroare comisă de prima instanța sau de cea de apel cu privire la corecta stabilire a vinovatiei sau nevinovăției inculpatului".

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președintele Camerei Deputaților considera ca excepția de neconstituționalitate este nefondata. În acest sens se arata ca posibilitatea folosirii căilor de atac atât de către partea civilă, cat și de partea civilmente responsabilă nu este nici restrânsă, nici eliminata prin dispozițiile legale criticate, ci se circumscrie în limitele drepturilor procesuale pe care le au aceste părți în proces. Partea civilă și partea civilmente responsabilă pot declara apel sau recurs, însă numai în ceea ce privește latura civilă a cauzei. Se invoca Decizia nr. 45 din 14 martie 2000, prin care Curtea Constituțională a statuat ca instanța de control judiciar, sesizată de partea civilă, nu este împiedicată să constate, atunci când este cazul, ca inculpatul a fost greșit achitat pentru motivul ca fapta imputată nu exista sau ca aceasta nu a fost săvârșită de el, constatare care produce efecte numai asupra acțiunii civile care va fi admisă, cea penală rămânând definitivă prin achitarea inculpatului. O eventuala contrarietate de hotărâri va putea fi înlăturată însă prin exercitarea căilor extraordinare de atac.

Esențial este însă ca, dispunând de capacitate procesuala deplina cu privire la acțiunea civilă, partea civilă va putea discuta în apel sau în recurs, după caz, și aspectele penale ale hotărârii atacate, în condițiile în care de modul cum au fost soluționate acestea depinde rezolvarea acțiunii civile, iar în caz de achitare, instanța va avea obligația de a se pronunța asupra laturii civile. Dispozițiile art. 362 din Codul de procedură penală se coroboreaza cu prevederile art. 128 din Constituție care stabilesc ca, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Art. 21 din Constituție nu operează o diferentiere în raport cu calitatea persoanelor din procesul penal, acestea având sanse egale în exercitarea drepturilor lor. Faptul ca persoana civilmente responsabilă nu poate declara apel sau recurs și cu privire la latura penală a cauzei nu-i aduce acesteia prejudicii, având în vedere ca sarcina apărării intereselor sale revine Ministerului Public, ca titular al acțiunii penale. În baza principiilor oficialitatii și legalității procesului penal consacrate în art. 2 din Codul de procedură penală, Ministerul Public, în temeiul art. 130 din Constituție, este titularul acțiunii publice, fiind singurul competent sa dispună, în condițiile legii, cu privire la folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești în ce privește latura penală.

Guvernul considera ca excepția este neîntemeiată. Se apreciază ca este firesc ca partea civilmente responsabilă să aibă aceleași drepturi ca și inculpatul numai în ceea ce privește latura civilă, nu și latura penală a cauzei, deoarece pe planul acțiunii penale cele doua părți au poziții diferite, știut fiind ca numai invinuitul sau inculpatul poate fi tras la răspundere penală. În aceste condiții, nu se poate susține ca dispozițiile art. 16 alin. 3 din Codul de procedură penală contravin vreunuia dintre textele constituționale invocate de autorul excepției. Interdicția părții responsabile civilmente de a ataca o hotărâre judecătorească și cu privire la latura penală nu constituie o limitare a accesului acesteia la justiție și nici a exercițiului dreptului la folosirea căilor de atac. Instanța de control judiciar sesizată de partea responsabilă civilmente nu poate fi împiedicată să constate, atunci când este cazul, ca inculpatul a fost în mod greșit condamnat. În acest caz, acțiunea civilă va putea fi respinsă, cea penală rămânând definitivă, iar contrarietatea de hotărâri poate fi înlăturată prin exercitarea căilor extraordinare de atac. Totodată, partea responsabilă civilmente poate discuta, în apelul sau recursul sau, și aspectele penale ale hotărârii atacate, dacă de modul cum au fost soluționate acestea depinde rezolvarea acțiunii civile. În aceste condiții, nu se poate susține ca aceste texte legale contravin prevederilor art. 21 și 49 din Constituție.

Dispozițiile art. 362 alin. 1 lit. d) și cele ale art. 385^2 din Codul de procedură penală nu numai că nu constituie o încălcare a dispozițiilor art. 128 din Constituție, ci sunt chiar o reflectare a acestora, părțile având posibilitatea de a exercita căile de atac potrivit legii.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul judecătorului-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției îl constituie următoarele dispoziții din Codul de procedură penală:

- Art. 16 alin. 3: "Partea responsabilă civilmente are, în ce privește acțiunea civilă, toate drepturile pe care legea le prevede pentru invinuit sau inculpat.";

- Art. 362: "Pot face apel: [...]

d) partea civilă și partea responsabilă civilmente, în ce privește latura civilă;";

- Art. 385^2 : "Pot face recurs persoanele arătate în art. 362, care se aplică în mod corespunzător."

Aceste dispoziții sunt considerate de autorul excepției ca fiind contrare prevederilor constituționale ale art. 21, 49 și 128, cu motivarea ca prevederile legale criticate, restrangand dreptul persoanei civilmente responsabile de a declara apel sau recurs numai cu privire la latura civilă a cauzei penale, o lipsesc de posibilitatea de a dovedi inexistenta răspunderii penale a inculpatului, existenta eventualelor erori în aprecierea vinovatiei inculpatului, cuprinse în hotărârile instanțelor inferioare, cu consecința menținerii erorii judiciare și prejudicierea intereselor părții civilmente responsabile. Autorul excepției invoca situația din speta, în care inculpatul a dovedit pasivitate în dovedirea nevinovăției sale, știind ca prejudiciul considerabil provocat prin fapta sa va fi reparat de societatea de asigurare.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată, deoarece nici una dintre dispozițiile legale criticate nu aduce atingere prevederilor constituționale invocate de autorul excepției. Dispozițiile art. 362, precum și cele din art. 385^2 din Codul de procedură penală privitoare la persoanele care pot face apel și, respectiv, recurs sunt elaborate în conformitate cu prevederile art. 128 din Constituție, referitoare la folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești în condițiile legii, adică asa cum sunt acestea reglementate prin lege organică adoptată de Parlament, ca unica autoritate legiuitoare a tarii [art. 58 alin. (1) din Constituție]. În conformitate cu prevederile art. 130 din Constituție, în sistemul procesului penal român, cu excepțiile prevăzute de lege, procurorul este titularul acțiunii publice, iar nu persoana vătămată. Fiind singurul în drept, în conformitate cu interesele generale ale societății, sa pună în mișcare acțiunea, procurorul este singurul în drept sa dinamizeze procesul penal prin folosirea căilor de atac.

Faptul ca partea civilă și partea responsabilă civilmente nu pot folosi căile de atac decât pe latura civilă a cauzei corespunde întru totul intereselor acestora, soluționarea acțiunii penale nefiind lăsată în nici un sistem de drept penal la voința persoanei vătămate (cu excepția infracțiunilor zise de invinuire privat-publică), ignorandu-se interesele generale ale societății.

Totodată, Curtea constata ca ratiunile pe care se întemeiază interdicția părții civile de a ataca latura penală în cadrul procesului penal se regăsesc și în legislația străină. Astfel, în dreptul belgian partea civilă nu poate urmări anularea unei achitari decât relativ la interesele sale civile (art. 412 din Codul de instrucție penală belgiana). În dreptul german, chiar și atunci când procurorul nu înțelege sa acționeze, interesul legitim al părții civile poate forta și intervenția, alăturată, a procurorului (Legea pentru protecția victimei din 1987). În Italia acțiunea civilă poate privi numai interesele civile (art. 74 din Codul de procedură penală italian).

De asemenea, este unanim admis, în doctrina și în jurisprudenta, ca nimic nu împiedica instanța care soluționează o cale de atac folosită de partea civilă și de partea civilmente responsabilă sa examineze și latura penală a cauzei, dacă modul cum a fost soluționată aceasta determina soluționarea laturii civile a cauzei.

Asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor care fac obiectul excepției de fața Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 45 din 14 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 august 2000; Decizia nr. 139 din 13 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 19 octombrie 2000, și Decizia nr. 14 din 18 ianuarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 15 februarie 2001. Prin toate aceste decizii excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale menționate a fost respinsă, iar soluția, ca și considerentele care au fundamentat-o, în toate aceste cazuri, își mențin valabilitatea și în cauza de fața, neexistand elemente noi care să determine o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale în aceasta materie.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. 3, art. 362 alin. 1 lit. d) și ale art. 385^2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Societatea Comercială "ASIROM" - S.A. - Sucursala judeteana Caraș-Severin din Resita în Dosarul nr. 1.636/P/2002 al Curții de Apel Timișoara - Secția penală.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 septembrie 2002.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu

OPINIE SEPARATĂ

Consideram - spre deosebire de majoritatea membrilor Curții - ca excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 alin. 3, art. 362 alin. 1 lit. d) și art. 385^2 din Codul de procedură penală este intemeiata.

În condițiile în care soluția adoptată în penal poate influența esențial soluționarea laturii civile (potrivit art. 22 alin. 1 din Codul de procedură penală, "hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judeca acțiunea civilă, cu privire la existenta faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovatiei acesteia"), a refuza părții civile și părții responsabile civilmente dreptul de a antama fondul cauzei pe latura penală și de a exercita căile legale de atac împotriva soluției acolo adoptate constituie o ingradire a liberului acces la justiție, consacrat de art. 21 din Constituție.

Altfel spus, dacă este de necontestat ca partea civilă și partea civilmente responsabilă sunt titulare ale unor interese legitime în soluționarea laturii civile, dacă este adevărat ca soluția pe latura civilă este subsecventa, în măsura mai mare sau mai mica, celei adoptate pe latura penală, se poate afirma, cu suficienta indreptatire, ca cele doua părți sunt legitim interesate și de aceasta din urma și, drept urmare, nerecunoasterea, în ceea ce le privește, a posibilității de a-și susține punctul de vedere cu privire la latura penală, în fond și prin exercitarea căilor legale de atac, constituie o încălcare evidenta a accesului liber la justiție, care presupune ca "orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime".

Întrucât, potrivit art. 21 alin. (2) din Constituție, "nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept", orice argument prin care se tinde la legitimarea constituțională a unei reglementări cu caracter restrictiv în materie - de felul celor la care se apelează în considerentele deciziei - are o valoare discutabila.

Dincolo și independent de aceasta obiectie, argumentele aduse în sprijinul soluției cu care ne exprimam dezacordul, examinate în sine, sunt susceptibile de serioase rezerve.

Astfel, recunoașterea, și în favoarea părții civile și a părții responsabile civilmente, a dreptului de a participa la soluționarea laturii penale, în considerarea interesului legitim incontestabil pe care îl pot avea în soluționarea într-un anumit mod a acesteia, nu înseamnă, asa cum se susține în considerentele deciziei, lăsarea soluționării acțiunii penale la voința persoanei vătămate, cu ignorarea intereselor generale ale societății, câtă vreme părțile în cauza ar urma sa beneficieze de respectivul drept, nu în exclusivitate, ci alături de inculpat și de procuror.

Nici faptul ca, potrivit acelorași considerente, "nimic nu împiedica instanța care soluționează o cale de atac folosită de partea civilă și de partea civilmente responsabilă sa examineze și latura penală a cauzei, dacă modul cum a fost soluționată aceasta determina soluționarea laturii civile a cauzei", nu este de natura sa confere legitimitate constituțională textelor legale deduse controlului.

Într-adevăr, este de neconceput sa refuzi titularului unui interes legitim mijloacele legale de natura să-i permită să asigure apărarea acestuia, întrucât respectivul interes beneficiază, oricum, de protecție, pe alte cai.

În sfârșit, soluția cu care ne exprimam dezacordul pune sub semnul unei nejustificate egalitati situația părții vătămate care înțelege să-și valorifice pretențiile civile, în cadrul procesului penal, cu aceea a aceleiași părți care își valorifica aceste pretenții, printr-un proces de sine statator.

Diligenta de care a dat dovada partea vătămată, în primul caz, nu-i este de nici un folos, de vreme ce, sub imperiul actualei reglementări, nu are posibilitatea de a pune concluzii și a formula apărări, pe latura penală, soluția acolo adoptată impunandu-i-se ca și în situația în care ar fi înțeles să-și valorifice pretențiile civile, printr-un proces de sine statator, după soluționarea definitivă a procesului penal.

Pentru ratiunile înfățișate, consideram ca excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 alin. 3, art. 362 alin. 1 lit. d) și art. 385^2 din Codul de procedură penală era intemeiata.