HG nr. 1039/2003
privind stabilirea cerințelor referitoare la etichetarea și eficienta energetica a aparatelor frigorifice de uz casnic pentru introducerea lor pe piața
prezumat în vigoare republicat 4 acte modificatoare
Aceasta este o ediție anterioară a actului. Vedeți ediția curentă (republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 455 din 5 iulie 2007).
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Modificat prin 4
- HG nr. 972/2004 15 iunie 2004 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.039/2003 privind stabilirea c…
- HG nr. 1144/2006 30 august 2006 (prevederi anume) pentru modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.039/2003 privind stabilirea …
- HG nr. 580/2011 1 iunie 2011 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea regulamentelor (CE) ale Comisiei nr. 640/2…
- HG nr. 217/2012 20 februarie 2012 privind stabilirea cerințelor pentru indicarea, prin etichetare și informații standard des…
Decizii de neconstituționalitate 1
- Decizia nr. 303/2006 6 aprilie 2006 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a Ordonanței Guvernului nr. 21/1992 privi…
În temeiul art. 107 din Constituție, al
art. 5 din Legea nr. 608/2001
privind evaluarea conformitatii produselor, cu modificările și completările ulterioare, precum și al
art. 8 din Legea nr. 199/2000
privind utilizarea eficienta a energiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Articolul 1
Prevederile prezentei hotărâri se aplică frigiderelor, congelatoarelor și combinelor frigorifice de uz casnic, din producție interna și din import, prevăzute în anexa nr. 1, alimentate exclusiv de la rețeaua de distribuție a energiei electrice de joasa tensiune, denumite în continuare aparate frigorifice de uz casnic.
Sunt supuse prevederilor prezentei hotărâri și aparatele frigorifice de uz casnic care fac obiectul unui contract de furnizare la distanta încheiat în condițiile legii, adică cele care sunt oferite la vânzare, închiriere sau vânzare în rate printr-o comunicare scrisă, prin corespondenta, prin oferte scrise, prin anunțuri publicitare pe Internet ori prin alte mijloace pe suport electronic. Oferta de vânzare a unor astfel de bunuri trebuie să fie însoțită de informațiile referitoare la caracteristicile tehnice ale aparatelor frigorifice de uz casnic, prevăzute în anexa D la Standardul "Eficienta energetica și etichetarea ei" SR 13339:1996.
Articolul 2
Prevederile prezentei hotărâri nu se aplică aparatelor frigorifice de uz casnic care sunt alimentate și de la alte surse de energie, în special acumulatoare, aparatelor frigorifice de uz casnic care utilizează principiul absorbtiei și aparatelor care nu constituie produse de serie.
Articolul 3
În sensul prezentei hotărâri, următorii termeni se definesc astfel:
a) furnizor - producătorul, reprezentantul sau autorizat, persoana juridică cu sediul pe teritoriul României sau pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene ori persoana responsabilă cu introducerea pe piața a aparatului frigorific de uz casnic;
b) distribuitor - agentul economic care vinde en detail, inclusiv în rate, închiriază sau expune aparate frigorifice de uz casnic utilizatorilor finali, în vederea comercializării;
c) fișa - tabel standard cu informații tehnice privind aparatul frigorific de uz casnic.
Articolul 4
Se admite introducerea pe piața numai a aparatelor frigorifice de uz casnic al căror consum de energie electrica este mai mic sau egal cu consumul maxim admis potrivit clasei de eficienta pentru categoria aparatului frigorific de uz casnic respectiv, calculat conform metodei prevăzute în anexa nr. 1, și care:
a) au aplicată o eticheta indicând consumurile de energie, clasa de eficienta energetica, nivelul de zgomot și, după caz, alte caracteristici, conform anexei B la Standardul "Eficienta energetica și etichetarea ei" SR 13339:1996; eticheta se plaseaza pe exteriorul părții frontale sau superioare a aparatului frigorific de uz casnic, astfel încât să fie ușor de observat și vizibila;
b) sunt însoțite de o fișa conținând informațiile înscrise pe eticheta, modelul fisei fiind conform anexei C la Standardul "Eficienta energetica și etichetarea ei" SR 13339:1996;
c) au marcajul european de conformitate CE, prevăzut în anexa nr. 3 la
privind evaluarea conformitatii produselor, aplicat de un producător sau un reprezentant autorizat al acestuia, denumit în continuare marcaj CE.
Articolul 5
Introducerea pe piața a aparatelor frigorifice de uz casnic care poarta marcajul CE, care atesta conformitatea cu cerințele de eficienta energetica, nu poate fi interzisă sau restrictionata.
Se considera ca aparatele frigorifice de uz casnic care poarta marcajul CE conform prevederilor art. 4 lit. c) și art. 8 alin. (4) corespund cerințelor de eficienta energetica prevăzute de prezenta hotărâre.
Articolul 6
Responsabilitatea introducerii pe piața a aparatelor frigorifice de uz casnic conform prevederilor art. 4 revine furnizorului.
Articolul 7
Producătorul sau reprezentantul sau autorizat întocmește și deține o perioadă de 5 ani de la data fabricării ultimului aparat frigorific de uz casnic din seria respectiva de fabricație documentația care atesta conformitatea aparatului frigorific de uz casnic cu cerințele prezentei hotărâri. Aceasta documentație va fi prezentată spre examinare, la cerere, organelor de control abilitate.
În cazul în care nici producătorul, nici reprezentantul sau autorizat nu este persoana juridică cu sediul în România sau pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, obligația de a deține documentația prevăzută la alin. (1) și de a o prezenta la cerere organelor de control abilitate revine persoanei responsabile cu introducerea pe piața a aparatului frigorific de uz casnic.
Articolul 8
Procedura de evaluare a conformitatii aparatelor frigorifice de uz casnic și cerințele referitoare la aplicarea pe acestea a marcajului CE sunt prevăzute în anexa nr. 2.
Documentația tehnica menționată la art. 7 este prevăzută în anexa nr. 2 pct. 3.
În cazul în care aparatelor frigorifice de uz casnic li se aplică și alte reglementări legale care acoperă alte cerințe și care, de asemenea, prevăd aplicarea marcajului CE, acest marcaj atesta conformitatea aparatului frigorific de uz casnic cu prevederile tuturor reglementărilor legale aplicabile.
În cazul în care una sau mai multe dintre aceste reglementări permit producătorului, pentru o perioadă de tranzitie, sa aleagă reglementările aplicabile, marcajul CE va indica conformitatea numai cu reglementările aplicate de producător. În acest caz datele de identificare a reglementărilor aplicate, asa cum au fost ele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, trebuie să fie menționate în documentele, notele sau instrucțiunile prevăzute de reglementări și care însoțesc echipamentele electrice.
Aplicarea marcajului CE se face direct pe produs și, când este posibil, și pe ambalaj, în mod vizibil, ușor lizibil și durabil.
Este interzisă aplicarea de marcaje pe aparatele frigorifice de uz casnic, care pot fi confundate cu marcaje de conformitate CE.
Orice alt marcaj poate fi aplicat pe aparatul frigorific de uz casnic, pe ambalajul acestuia, în instrucțiunile de utilizare sau în alte documente, cu condiția sa nu reducă vizibilitatea și lizibilitatea marcajului de conformitate CE.
Articolul 9
Constituie contravenții și se sancționează după cum urmează:
a) nerespectarea prevederilor art. 4 lit. a) și b), conform
art. 46 lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992
privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
b) nerespectarea prevederilor art. 4 lit. c), conform
art. 31 lit. c) din Legea nr. 608/2001 ;
c) nerespectarea prevederilor art. 7 și ale art. 8 alin. (1)-(4), conform
art. 21 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 199/2000
privind utilizarea eficienta a energiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) de către personal anume împuternicit de Autoritatea Naționala pentru Protecția Consumatorilor și în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. c) de către personal anume împuternicit de Agenția Română pentru Conservarea Energiei.
Organele de control prevăzute la alin. (2) pot examina la cerere documentația care atesta conformitatea aparatului frigorific de uz casnic cu cerințele prezentei hotărâri.
Articolul 10
Contravențiilor prevăzute la
art. 9 alin. (1) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 180/2002 , cu modificările ulterioare.
Articolul 11
În cazul în care organismul de control constata ca marcajul CE a fost aplicat în mod nejustificat, producătorul sau reprezentantul autorizat al acestuia va fi obligat sa aducă produsul în conformitate cu prevederile privind aplicarea marcajului și sa înceteze încălcarea prevederilor prezentei hotărâri. În cazul în care nici producătorul, nici reprezentantul sau autorizat nu este persoana juridică cu sediul în România sau pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, aceasta obligație revine persoanei responsabile cu introducerea pe piața a aparatului frigorific de uz casnic.
Dacă neconformitatea prevăzută la alin. (1) continua, organele de control vor restrictiona sau vor interzice, după caz, introducerea pe piața a aparatului frigorific de uz casnic, în conformitate cu prevederile art. 12.
Articolul 12
Orice decizie luată pe baza prezentei hotărâri de către Agenția Română pentru Conservarea Energiei și/sau de către Autoritatea Naționala pentru Protecția Consumatorilor, din care rezultă sancțiuni și restrictii de introducere pe piața, va menționa:
a) temeiul legal al deciziei, în condițiile prezentei hotărâri;
b) căile de atac împotriva deciziei;
c) termenele pentru exercitarea căilor de atac; în cazul plângerii la organul care a aplicat sancțiunea, se va indica și termenul în care acesta trebuie să se pronunțe.
În cazul situațiilor prevăzute la art. 11 alin. (2), organele de control vor informa în scris Ministerul Economiei și Comerțului, indicând motivele deciziei lor. Ministerul Economiei și Comerțului va informa de îndată statele membre implicate și Comisia Europeană asupra neconformitatilor constatate și asupra măsurilor luate.
Articolul 13
Agenția Română pentru Conservarea Energiei și Autoritatea Naționala pentru Protecția Consumatorilor vor promova măsuri pentru informarea și educarea consumatorului, în scopul utilizării responsabile a energiei.
Articolul 14
Adaptarea cerințelor aferente aparatelor frigorifice de uz casnic prevăzute în prezenta hotărâre la evolutiile tehnice din domeniu se realizează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Economiei și Comerțului.
Articolul 15
Până la data intrării în vigoare a Protocolului la Acordul european privind evaluarea conformitatii și acceptarea produselor industriale dintre România și Uniunea Europeană, denumit în continuare PECA, se admite introducerea pe piața atât a aparatelor frigorifice de uz casnic cu marcaj CE, cat și a celor cu marcaj CS, în condițiile prevăzute de prezenta hotărâre.
În cazul în care aparatului frigorific de uz casnic îi sunt aplicabile și alte reglementări care prevăd aplicarea marcajului de conformitate CS, marcajul trebuie să ateste conformitatea cu prevederile tuturor acelor reglementări.
Se interzice, în condițiile prevăzute de prezenta hotărâre, aplicarea concomitenta pe aparatele frigorifice de uz casnic a marcajului CE și a marcajului CS.
Prevederile prezentei hotărâri referitoare la marcajul CE se aplică și marcajului CS.
Articolul 16
Responsabilitățile furnizorului în legătură cu aparatele frigorifice de uz casnic introduse pe piața cu marcaj de conformitate CS sunt aceleași cu cele prevăzute de prezenta hotărâre pentru aparatele frigorifice de uz casnic cu marcaj CE.
Sancțiunile și măsurile prevăzute la art. 9 alin. (1) se aplică și în cazul aparatelor frigorifice de uz casnic introduse pe piața cu marcaj CS.
Articolul 17
Începând cu data de 1 ianuarie 2007, vor fi admise la comercializare numai aparatele frigorifice de uz casnic care poarta marcajul de conformitate CE.
Articolul 18
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 19
Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga
Hotărârea Guvernului nr. 573/2001
privind stabilirea cerințelor referitoare la etichetarea și eficienta energetica a aparatelor frigorifice de uz casnic pentru introducerea lor pe piața, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 375 din 11 iulie 2001.
Articolul 20
Prezenta hotărâre transpune în legislația naționala următoarele directive europene:
a)
Directiva Parlamentului European și a Consiliului European 96/57/CE
privind cerințele de eficienta energetica a frigiderelor de uz casnic, congelatoarelor și a combinatiilor acestora, adoptată la 3 septembrie 1996 și publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene L 236 din 18 septembrie 1996 (pag. 0036-0043);
b)
Directiva Comisiei Europene 94/2/CE
pentru implementarea
Directivei Consiliului European 92/75/CEE
cu privire la etichetarea energetica a frigiderelor de uz casnic, congelatoarelor și a combinatiilor acestora, adoptată la 21 ianuarie 1994 și publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene L 045 din 17 februarie 1994 (pag. 0001-0022);
c)
Directiva Consiliului European 92/75/CEE
privind indicarea prin etichetare și informații standard referitoare la produse a consumului de energie și de alte resurse de către aparatele de uz casnic, adoptată la 22 septembrie 1992 și publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene L 297 din 13 octombrie 1992 (paginile 0016-0019).
PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: Ministrul economiei și comerțului, Dan Ioan Popescu Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Rovana Plumb, secretar de stat București, 28 august 2003. Nr. 1.039.
Anexa 1 METODA DE CALCUL
al consumului electric maxim admis pentru un aparat frigorific
de uz casnic și procedura de verificare a conformitatii
Consumul de energie al unui aparat frigorific de uz casnic (exprimat în kWh/24 h) depinde de categoria de aparate căreia îi aparține [de exemplu: frigidere cu o stea (*), congelatoare orizontale etc.], de volumul sau, de randamentul energetic al construcției sale (grosimea izolatiei, randamentul compresorului etc.) și de diferența dintre temperatura din jurul aparatului și cea din interior. Fixarea normelor pentru randament trebuie să prevadă tolerante pentru factorii endogeni principali care influențează consumul energetic (categoria și volumul aparatului). Consumul de energie maxim admis pentru un aparat frigorific de uz casnic este definit printr-o ecuatie liniara în funcție de volumul aparatului, ecuatie definită diferit pentru fiecare categorie de aparat. Pentru a calcula consumul de energie maxim admis al unui aparat frigorific de uz casnic dat trebuie să se înceapă prin încadrarea aparatului în una dintre categoriile următoare:
Categoria
Descrierea
1
Frigider fără compartiment de joasă temperatură1)
2
Frigider cu compartiment de răcire la 5°C și/sau 12°C
3
Frigider cu compartiment de joasă temperatură fără stele
4
Frigider cu compartiment de joasă temperatură cu o stea (*)
5
Frigider cu compartiment de joasă temperatură cu două stele (**)
6
Frigider cu compartiment de joasă temperatură cu trei stele (***)
7
Frigider/congelator cu compartiment de congelare cu patru stele (****)
8
Congelator vertical
9
Congelator orizontal
10
Frigider/congelator care are mai mult de două uși sau alte aparate care nu intră în categoriile de mai sus
--------
*1) Toate compartimentele cu o temperatura mai mica sau egala cu -6°C.
Cunoscandu-se faptul ca aparatele frigorifice de uz casnic conțin compartimente diferite menținute la temperaturi diferite (ceea ce influențează net consumul de energie), consumul maxim admis de energie este în realitate definit în funcție de volumul ajustat, care este suma ponderată a volumelor diferitelor compartimente.
Astfel volumul ajustat V(adj) al aparatului frigorific de uz casnic se calculează cu formula:
V(adj) =Σ V(c) x W(c) x F(c) x C(c),
unde:
W(c) = (25 - T(c))/20;
T(c) - temperatura nominală a fiecărui compartiment (în °C);
V(c) - volumul util al unui tip dat de compartiment din aparat și F(c) - un factor egal cu 1,2 pentru compartimentele cu ventilație și cu 1 pentru celelalte compartimente;
C(c) = 1 pentru aparatele frigorifice de uz casnic din clasa climatica normală (N) și subnormala (SN);
C(c) = X(c) pentru aparatele frigorifice de uz casnic din clasa climatica subtropicala (ST);
C(c) = Y(c) pentru aparatele frigorifice de uz casnic din clasa climatica tropicala (T).
Coeficienții de ponderare X(c) și Y(c) pentru diferitele tipuri de compartimente, în funcție de temperatura compartimentului, sunt următorii:
X
Y
(c)
(c)
Compartiment de răcire
1,25
1,35
Compartiment pentru alimente proaspete
1,20
1,30
Compartiment 0°C
1,15
1,25
Compartiment fără stele
1,15
1,25
Compartiment (*)
1,12
1,20
Compartiment (**)
1,08
1,15
Compartiment (***) și (****)
1,05
1,10
Volumul ajustat și volumele utile sunt exprimate în litri. Consumul maxim admis de energie (E(max), exprimat în kWh/24h și calculat până la a doua zecimala) pentru un aparat de volum ajustat V(adj) este calculat cu următoarele ecuatii pentru fiecare categorie de aparat frigorific de uz casnic:
Categoria
Descrierea
E
(kWh/24h)
(max)
1
Frigider fără compartiment de joasă temperatură
(0,207 x V((adj)) + 218)/365
2
Frigider cu compartiment de răcire la 5°C și/sau 12°C
(0,207 x V((adj)) + 218)/365
3
Frigider fără stele
(0,207 x V((adj)) + 218)/365
4
Frigider (*)
(0,557 x V((adj)) + 166)/365
5
Frigider (**)
(0,402 x V((adj)) + 219)/365
6
Frigider (***)
(0,573 x V((adj)) + 206)/365
7
Frigider/congelator (****)
(0,697 x V((adj)) + 272)/365
8
Congelatoare verticale
(0,434 x V((adj)) + 262)/365
9
Congelatoare orizontale
(0,480 x V((adj)) + 195)/365
Pentru frigiderele/congelatoarele care au mai mult de doua uși sau pentru alte aparate frigorifice de uz casnic care nu intră în categoriile de mai sus consumul maxim admis de energie (E(max)) este în funcție de temperatura și de numărul de stele ale compartimentului cu temperatura cea mai joasa, după cum urmează:
Temperatura compartimentului cel mai rece
Categoria
E (kWh/24h)
(max)
> -6°C
1/2/3
(0,207 x V((adj)) + 218)/365
<= -6°C (*)
4
(0,557 x V((adj)) + 166)/365
<= -12°C(**)
5
(0,402 x V((adj)) + 219)/365
<= -18°C(***)
6
(0,573 x V((adj)) + 206)/365
<= -18°C(****)
7
(0,697 x V((adj)) + 272)/365
Procedurile de încercare destinate verificării conformitatii aparatului frigorific de uz casnic cu cerințele privind consumul de energie
Dacă consumul de energie al unui aparat frigorific de uz casnic supus verificării este inferior sau egal cu valoarea E(max) (consum maxim admis pentru categoria sa) majorată cu 15%, acest aparat este garantat ca fiind conform cu exigențele de consum de energie potrivit prezentei hotărâri. Dacă consumul este superior valorii E(max) majorate cu 15%, trebuie măsurat consumul altor trei aparate. Dacă media aritmetica a consumurilor electrice ale acestor trei aparate frigorifice de uz casnic este inferioară sau egala cu valoarea E(max) majorată cu 10%, aparatul este garantat conform exigențelor impuse. Dacă media aritmetica depășește valoarea E(max) majorată cu 10%, aparatul frigorific de uz casnic este considerat neconform cu aceste exigente.
Definiții:
Termenii utilizați în prezenta anexa corespund definitiilor din Standardul "Metode de măsurare a consumului de energie electrica și a caracteristicilor asociate ale racitoarelor, conservatoarelor și congelatoarelor de uz casnic și ale combinatiilor lor" - SR EN 153:1997.
Anexa 2 PROCEDURA DE EVALUARE
a conformitatii aparatelor frigorifice de uz casnic
1. Producătorul sau reprezentantul sau autorizat asigura și declara ca aparatul frigorific de uz casnic satisface cerințele de eficienta energetica conform prezentei hotărâri. Producătorul aplica marcajul de conformitate CE pe fiecare aparat frigorific de uz casnic pe care îl produce și întocmește o declarație de conformitate.
2. Producătorul sau reprezentantul sau autorizat trebuie să întocmească documentația descrisă la pct. 3.
Producătorul sau reprezentantul sau autorizat trebuie să păstreze aceasta documentație la dispoziția organelor de control abilitate, pentru o perioadă de cel puțin 5 ani de la data fabricării aparatului frigorific de uz casnic. În cazul în care producătorul sau reprezentantul autorizat al producătorului nu este persoana juridică cu sediul în România sau pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, obligația de a păstra documentația care atesta conformitatea aparatului frigorific de uz casnic cu cerințele prezentei hotărâri și de a prezenta aceasta documentație, la cerere, organelor de control abilitate revine persoanei responsabile cu introducerea pe piața a produsului.
3. Documentația tehnica trebuie să permită evaluarea conformitatii aparatului frigorific de uz casnic cu cerințele de eficienta energetica prevăzute în prezenta hotărâre. Documentația trebuie să conțină, în măsura în care este necesar acestei evaluări, informații privind conceptia, fabricatia și funcționarea aparatului frigorific de uz casnic, și anume:
- denumirea și sediul producătorului;
- instrucțiuni de exploatare, dacă exista;
- descrierea generală a modelului, suficienta pentru ca acesta să poată fi identificat fără dubii;
- informații și desene, dacă este necesar, despre principalele caracteristici ale conceptiei modelului și mai ales asupra punctelor care influențează sensibil consumul de energie, dimensiuni, volume, caracteristicile compresorului, particularități etc.;
- rezultatele masurarii consumului de energie, efectuate potrivit prevederilor SR EN 153:1997 și prin metoda de calcul prezentată în anexa nr. 1;
- detalii privind conformitatea acestor valori cu consumul electric maxim calculat conform metodei prezentate în anexa nr. 1.
4. Producătorii de aparate frigorifice de uz casnic sunt responsabili pentru stabilirea consumului de energie al fiecărui aparat frigorific de uz casnic, conform prevederilor prezentei hotărâri, și pentru stabilirea conformitatii aparatului frigorific de uz casnic cu documentația tehnica prevăzută la pct. 3.
5. Producătorul sau reprezentantul sau autorizat trebuie să păstreze împreună cu documentația tehnica o copie de pe declarația de conformitate.
6. Producătorul trebuie să ia măsurile necesare pentru ca procesul de producție să asigure conformitatea aparatului frigorific de uz casnic fabricat cu documentația tehnica pe care o întocmește conform cerințelor prezentei hotărâri.
-------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.