Comunicat · 2025 336 acte

Ordonare: după dată · după număr

  • Comunicatul din 28 februarie 2025 privind întrunirea elementului material al laturii obiective ce constă în efectuarea de operațiuni economice ca acte de comerț incompatibile cu funcția
    Comunicat · Înalta Curte de Casație și Justiție · 28 februarie 2025
  • Comunicatul din 25 februarie 2025 privind regulile de judecată pentru contestația formulată împotriva hotărârii Comisiei pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor, constituite în cadrul tribunalului, prin care s-a soluționat cererea de compensație financiară sau cererea privind acordarea unui avans din aceasta
    Comunicat · Înalta Curte de Casație și Justiție · 25 februarie 2025
  • Comunicatul din 25 februarie 2025 privind actualizarea pensiilor de serviciu prin care se depășește media venitului net corespunzător venitului brut care a constituit baza de calcul al pensiei de serviciu
    Comunicat · Înalta Curte de Casație și Justiție · 25 februarie 2025
  • Comunicatul din 25 februarie 2025 privind aplicarea legii în timp pentru situațiile juridice noi (cesionarea unor părți sociale peste limita de 51%) care au la bază acorduri de finanțare încheiate anterior intrării în vigoare a legii noi
    Comunicat · Înalta Curte de Casație și Justiție · 25 februarie 2025
  • Comunicatul din 25 februarie 2025 privind măsurile reparatorii cu privire la Academia Română
    Comunicat · Înalta Curte de Casație și Justiție · 25 februarie 2025
  • Comunicatul din 24 februarie 2025 privind plafonarea salariului de comandă de până la 25% din salariul de funcție al polițiștilor care îndeplinesc funcții de comandă
    Comunicat · Înalta Curte de Casație și Justiție · 24 februarie 2025
  • Comunicatul din 21 februarie 2025 privind persoana care a încheiat voluntar un contract de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate cu Casa de Asigurări de Sănătate
    Comunicat · Înalta Curte de Casație și Justiție · 21 februarie 2025
  • Comunicatul din 21 februarie 2025 privind sporul de calculator de 15%
    Comunicat · Înalta Curte de Casație și Justiție · 21 februarie 2025
  • Comunicatul din 21 februarie 2025 privind expertizarea locurilor de muncă din cadrul Direcției de Asistență Socială
    Comunicat · Înalta Curte de Casație și Justiție · 21 februarie 2025
  • Comunicatul din 21 februarie 2025 privind condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie în cazul polițistului numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care își are domiciliul
    Comunicat · Înalta Curte de Casație și Justiție · 21 februarie 2025
  • Comunicatul din 21 februarie 2025 privind măsurile ce pot fi dispuse pentru restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare
    Comunicat · Înalta Curte de Casație și Justiție · 21 februarie 2025
  • Comunicatul din 21 februarie 2025 privind vechimea de consilier juridic realizată în temeiul unui contract individual de muncă cu timp parțial
    Comunicat · Înalta Curte de Casație și Justiție · 21 februarie 2025
  • Comunicatul din 19 februarie 2025 privind indemnizația socială pentru pensionari
    Comunicat · Înalta Curte de Casație și Justiție · 19 februarie 2025
  • Comunicatul din 18 februarie 2025 privind excepția de neconstituționalitate a sintagmei „în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și a categoriei de folosință la data preluării acestuia” cuprinsă în art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013
    Comunicat · Curtea Constituțională · 18 februarie 2025
  • Comunicatul din 18 februarie 2025 privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (6) și ale art. 75 alin. (2) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic și ale pct. 3 din anexa nr. 1 la acesta
    Comunicat · Curtea Constituțională · 18 februarie 2025
  • Comunicatul din 18 februarie 2025 privind excepția de neconstituționalitate a soluției legislative din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură penală care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casație în ipoteza în care în mod greșit nu a fost dispusă încetarea procesului penal
    Comunicat · Curtea Constituțională · 18 februarie 2025
  • Comunicatul din 18 februarie 2025 privind excepția de neconstituționalitate a soluției legislative cuprinsă în art. 25 alin. (3) lit. b) și c) din Codul de procedură fiscală care nu precizează criteriile necesare constatării îndeplinirii condițiilor ce atrag răspunderea solidară a persoanei juridice
    Comunicat · Curtea Constituțională · 18 februarie 2025
  • Comunicatul din 18 februarie 2025 privind evaluarea imobilului în cadrul unei contestații formulate împotriva deciziei de compensare emisă de Comisia Națională de Contestații
    Comunicat · Înalta Curte de Casație și Justiție · 18 februarie 2025
  • Comunicatul din 18 februarie 2025 privind stabilirea salariului de funcție minim corespunzător gradului deținut, pentru o persoană definitivată în profesie și pusă la dispoziție
    Comunicat · Înalta Curte de Casație și Justiție · 18 februarie 2025
  • Comunicatul din 13 februarie 2025 privind cadrele didactice care desfășoară activitate în regim de plată cu ora și dreptul la plata indemnizației de hrană calculată proporțional cu timpul efectiv lucrat în executarea contractului individual de muncă pe durată determinată în regim de plată cu ora
    Comunicat · Înalta Curte de Casație și Justiție · 13 februarie 2025
  • Comunicatul din 13 februarie 2025 privind aplicarea termenului de prescripție de 10 ani în ceea ce privește prescripția dreptului de a obține executarea silită a sumelor datorate cu titlu de sultă, stabilite printr-o hotărâre de partaj
    Comunicat · Înalta Curte de Casație și Justiție · 13 februarie 2025
  • Comunicatul din 13 februarie 2025 privind costurile cuprinse în indemnizația „subsistence allowance” comparative cu diurna în valuta și beneficiul pentru facilitarea legăturii cu familia
    Comunicat · Înalta Curte de Casație și Justiție · 13 februarie 2025
  • Comunicatul din 13 februarie 2025 privind salariul de încadrare și celelalte drepturi salariale ale unei persoane încadrată într-o funcție de execuție în cadrul Institutului Diplomatic Român
    Comunicat · Înalta Curte de Casație și Justiție · 13 februarie 2025
  • Comunicatul din 11 februarie 2025 privind categoria profesională a polițiștilor, munca suplimentară si concediile medicale
    Comunicat · Înalta Curte de Casație și Justiție · 11 februarie 2025
  • Comunicatul din 11 februarie 2025 privind condițiile de achiziționare a aparatului special de corecție a vederii
    Comunicat · Înalta Curte de Casație și Justiție · 11 februarie 2025