Decizia nr. 391/2013

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici și ale

art. 58 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000

privind Statutul personalului silvic, excepție ridicată de Constantin Gh. Grapă în Dosarul nr. 3.081/95/2010 al Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 186D/2013 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent învederează Curții că autorul excepției a depus un înscris intitulat "memoriu" prin care solicită acordarea unui termen scurt în scopul corectării anumitor deficiențe pe care, în opinia sa, le prezintă dosarul cauzei, și anume: completarea fișei privind legislația internă cu precizarea actelor normative de modificare și completare a

Legii nr. 188/1999

anterioare republicării acesteia; întocmirea fișei privind jurisprudența Curții Constituționale în condiții de obiectivitate, echitate și profesionalism; redarea în raportul referitor la excepția de neconstituționalitate a tuturor apărărilor formulate de autorul excepției, inclusiv a celor prezentate într-un memoriu depus ulterior ridicării excepției de neconstituționalitate, și identificarea corectă, în cuprinsul aceluiași raport, a legislației interne, a jurisprudenței Curții Constituționale și a normelor constituționale la care își raportează critica. Magistratul-asistent referă, de asemenea, cu privire la faptul că autorul excepției de neconstituționalitate solicită admiterea acesteia.

Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de amânare a soluționării cauzei.

Deliberând, Curtea respinge cererea de acordare a unui nou termen de judecată, apreciind că motivele invocate nu justifică amânarea soluționării cauzei, în condițiile art. 220 din Codul de procedură civilă și ale

art. 14 din Legea nr. 47/1992 .

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că legislația privind funcția publică este însoțită de garanții suficiente, de natură să asigure respectarea normelor constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 25 februarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 3.081/95/2010, Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici și ale

art. 58 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000

privind Statutul personalului silvic, excepție ridicată de Constantin Gh. Grapă într-o cauză având ca obiect soluționarea unui recurs introdus împotriva soluțiilor de respingere a unor excepții de nelegalitate referitoare la o hotărâre a Guvernului și la unele acte emise de Regia Națională a Pădurilor.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că textele de lege criticate nu sunt enunțate cu precizia necesară pentru a permite individului să își regleze conduita, întrucât salariatul nu dispune de informații suficiente asupra normelor juridice aplicabile și nu este în măsură să prevadă consecințele ce pot decurge dintr-un act determinat. Arată că, în contextul în care

art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999

constituie norma la care face trimitere

art. 58 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 , se încalcă posibilitatea personalului silvic de a adopta conduita corespunzătoare în vederea realizării interesului urmărit. Or, prevederile

Legii nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative "obligă emitentul actului administrativ să coreleze efectele actelor cu sistemul legislației". Arată că

Legea nr. 188/1999

stabilește că dispozițiile sale se completează cu cele ale legislației muncii, care nu condiționează, în mod absolut, accesul la justiție al salariaților - personal silvic - în scopul păstrării dreptului dobândit la muncă, de "proceduri administrative prealabile abuzive, specifice dictaturii și statului totalitar". Susține că se încalcă și dreptul persoanei de a fi în deplină egalitate audiată în mod echitabil și public de o instanță imparțială și independentă. Evocă jurisprudența Curții Constituționale prin care s-a statuat că "autoritățile administrative (...) nu pot avea calitatea de organe jurisdicționale, deoarece chiar ele au luat măsura desfacerii contractului de muncă. Ar însemna ca aceeași autoritate să fie și judecător și parte interesată, ceea ce este contrar prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale".

Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate respectând prevederile constituționale care garantează dreptul de acces liber la justiție și egalitatea în drepturi. Invocă, în susținerea acestei opinii, cele reținute de Curtea Constituțională în jurisprudența sa.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 58 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 , că este inadmisibilă, întrucât criticile vizează aspecte de interpretare a legii în ceea ce privește stabilirea regimului juridic aplicabil raporturilor de muncă ale autorului excepției de neconstituționalitate cu Direcția Silvică Gorj, care sunt de competența instanței chemate să soluționeze litigiul. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 , consideră că nu sunt întemeiate criticile prin care se susține existența unei discriminări determinată de faptul că, pentru a avea acces la justiție, funcționarii publici sunt obligați să îndeplinească procedura prealabilă prevăzută de acest text de lege. Arată că legiuitorul poate să instituie, în considerarea unor situații deosebite, reguli de procedură și modalități specifice de exercitare a drepturilor procedurale.

Avocatul Poporului opinează în sensul că nu poate fi reținută critica prin raportare la prevederile art. 16 din Constituție, neexistând o discriminare între categoria funcționarilor publici și celelalte categorii de salariați. Apreciază că textele de lege criticate nu conțin prevederi contrare liberului acces la justiție. Precizează că legiuitorul, în virtutea prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție, poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, fără ca prin aceasta să fie îngrădit accesul liber la justiție. De asemenea, consideră că dispozițiile de lege ce formează obiect al excepției sunt clare și precise, având în vedere destinatarii săi, adică funcționarii publici și personalul silvic. În acest sens, invocă Hotărârea din 26 septembrie 1995, pronunțată în Cauza Vogt împotriva Germaniei, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că nivelul de precizie cerut de legislația internă depinde într-o mare măsură de textul analizat, de domeniul pe care îl acoperă și de calitatea destinatarilor săi, iar prin Hotărârea din 25 august 1993, pronunțată în Cauza Chorherr împotriva Austriei, a statuat că revine în primul rând autorităților naționale sarcina de a interpreta și aplica dreptul intern (paragraful 25). Observă că, de altfel, problema pe care o ridică autorul sesizării privește, în realitate, modul de interpretare a textelor criticate și că asemenea critici nu privesc constituționalitatea acestora, ci, pe de o parte, modul de interpretare și aplicare a acestora, iar, pe de altă parte, soluția legislativă din prisma a ceea ce nu cuprinde. Or, completarea dispozițiilor legale ține de competența exclusivă a legiuitorului, iar interpretarea conținutului unor norme juridice, ca fază indispensabilă procesului de aplicare a legii, aparține instanțelor judecătorești.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, memoriul depus de autorul excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, care are următorul cuprins:

- Art. 106 alin. (1): "(1) În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările ulterioare, precum și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public".

De asemenea, obiect al excepției îl reprezintă și prevederile

art. 58 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000

privind Statutul personalului silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 30 mai 2000, care au următoarea redactare:

- Art. 58 alin. (1): "(1) Personalului silvic i se aplică dispozițiile

Legii nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, în măsura în care prezenta ordonanță de urgență nu dispune altfel".

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate încalcă următoarele dispoziții din Legea fundamentală: art. 1 alin. (4) și (5) care statuează principiul separației puterilor în stat și instituie obligația respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiție, art. 29 care consacră libertatea conștiinței, art. 31 privind dreptul la informație, art. 33 care garantează accesul la cultură, art. 41 alin. (1) potrivit căruia dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă, art. 47 alin. (1) referitor la nivelul de trai, art. 124 privind înfăptuirea justiției, art. 126 alin. (1) care prevede că justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, art. 142 alin. (1) și (2) privind rolul și compunerea Curții Constituționale și art. 152 referitor la limitele revizuirii. Invocă, de asemenea, prin raportare la art. 11 alin. (1) și art. 20 din Constituție, și prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care consacră dreptul la un proces echitabil și art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, potrivit căruia orice persoană are dreptul în deplină egalitate de a fi audiată în mod echitabil și public de către un tribunal independent și imparțial, care va hotărî fie asupra drepturilor și obligațiilor sale, fie asupra temeiniciei oricărei acuzări în materie penală îndreptată împotriva sa, și art. 29 pct. 2 din același document internațional, în sensul că, în exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă numai îngrădirilor stabilite de lege în scopul exclusiv al asigurării recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți și în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale, într-o societate democratică.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că s-a mai pronunțat asupra constituționalității prevederilor

art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 , prin prisma unor critici similare, referitoare la pretinsa îngrădire a dreptului de acces liber la justiție prin obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile prevăzute de

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , și prin raportare la dispozițiile constituționale care consacră principiul egalității. Prin

Decizia nr. 282 din 18 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, Curtea a observat că textul de lege criticat nu contravine dispozițiilor art. 16 și art. 21 din Legea fundamentală, ci, dimpotrivă, reprezintă, prin sine însuși, o garanție instituită de legiuitor în vederea respectării drepturilor pe care funcționarul public le poate exercita în ipoteza încetării raporturilor sale de serviciu. Astfel, prevederile

art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999

au ca scop asigurarea condițiilor necesare pentru contestarea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, atât sub aspectul legalității, cât și al temeiniciei acestuia. Așadar, prin textul de lege criticat, funcționarul public este protejat împotriva emiterii în mod abuziv a unui asemenea act administrativ.

Prin aceeași decizie, Curtea a constatat că nu se poate reține nici existența unei discriminări între categoria funcționarilor publici și celelalte categorii de salariați. Legislația specifică funcției publice cuprinde reglementări diferite față de dreptul comun, care este legislația muncii, dar, prin edictarea unei astfel de reglementări dedicate funcționarilor publici, legiuitorul a înțeles să confere acestora un statut special, care nu contravine egalității în drepturi, consacrată de Legea fundamentală. Înțelesul acestui principiu este că egalitatea nu presupune și uniformitate. De aceea, instituirea unui tratament juridic diferit pentru categorii profesionale diferite nu reprezintă o discriminare, atât timp cât această diferență de tratament este însoțită de garanții suficiente exercitării tuturor drepturilor corespunzătoare. De altfel, legiuitorul poate să instituie, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură și modalități specifice de exercitare a drepturilor procedurale.

Totodată, Curtea a constatat, cu același prilej, că nu este întemeiată nici critica referitoare la nesocotirea prevederilor constituționale care garantează accesul liber la justiție. Acesta implică posibilitatea juridică a persoanei de a avea acces la structurile justiției și la mijloacele procedurale de înfăptuire a acesteia, precum și imposibilitatea excluderii vreunei categorii sau grup social de la exercițiul drepturilor procesuale pe care legea le-a instituit. Or, textul de lege criticat întrunește aceste exigențe rezultate din conținutul dispozițiilor art. 21 din Constituție.

De asemenea, prin

Decizia nr. 1.565 din 6 decembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2012, Curtea a reținut că obligația parcurgerii procedurii prealabile, specifică materiei contenciosului administrativ, nu reprezintă o discriminare negativă a funcționarilor publici sub aspectul accesului liber la justiție, ci constituie o procedură specială - obligatorie, este adevărat -, dar care nu are menirea de a obstrucționa exercitarea dreptului la un tribunal, ci de a oferi posibilitatea de îndreptare a raporturilor angajat-angajator în acest cadru, înaintea fazei judiciare. Pe de altă parte, dat fiind statutul aparte pe care îl au funcționarii publici în rândul celorlalte categorii de salariați sau angajați în temeiul unui contract individual de muncă, nici nu se poate pretinde crearea unei discriminări prin compararea a două categorii distincte de angajați. Egalitatea de tratament juridic este pe deplin respectată, din moment ce toți funcționarii publici se supun aceleiași obligații de parcurgere a procedurii prealabile etapei judecătorești. Ajunși în fața instanței de judecată, aceștia își pot exercita neîngrădit dreptul la apărare sau dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică de a obține recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.

Prin deciziile citate, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, iar soluția și considerentele pe care aceasta s-a întemeiat își păstrează valabilitatea și în cauza de față. Curtea observă că prevederile Legii fundamentale referitoare la libertatea conștiinței, la dreptul la informație și la garantarea accesului la cultură nu au incidență în soluționarea prezentei excepții de neconstituționalitate.

Cât privește prevederile

art. 58 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 , prin

Decizia nr. 390 din 24 martie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 11 mai 2011, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate având ca obiect prevederile de lege menționate. Ca și în cauza de față, acestea erau criticate din perspectiva susținerii potrivit căreia acestea nu ar fi trebuit să fie aplicate litigiului dedus judecății, în cadrul căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate. Curtea observă că motivarea prezentei excepții tinde, în realitate, la stabilirea regimului juridic aplicabil raporturilor de muncă ale autorului excepției de neconstituționalitate cu autoritatea publică angajatoare, ceea ce nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, ci a instanței de judecată chemate să soluționeze litigiul.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Constantin Gh. Grapă în Dosarul nr. 3.081/95/2010 al Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

II. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 58 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000

privind Statutul personalului silvic, excepție ridicată de același autor, în același dosar al aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 1 octombrie 2013.