Decizia nr. 878/2015
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ale art. II art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și ale art. 1, 2 și 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 285/2010 28 decembrie 2010 (prevederi anume) privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice
Augustin Zegrean
- președinte
Valer Dorneanu
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Tudorel Toader
- judecător
Ingrid Alina Tudora
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ștefania Sofronea.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor " art. 4 din Legea nr. 285/2010 , art. II -
art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 , astfel cum a fost modificat prin
Legea nr. 283/2011 , art. 1 și
art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012
și
art. 4 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 ", excepție ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă în Dosarul nr. 11.296/117/2013 al acestei instanțe.
2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că partea Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar Clujean, cu sediul în Cluj-Napoca, a depus la dosar note de ședință în sensul admiterii excepției de neconstituționalitate.
4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, concretizată, spre exemplu, prin
Deciziile nr. 807 din 2 octombrie 2012
și nr. 553 din 15 octombrie 2014.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
5. Prin Încheierea din 30 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 11.296/117/2013, Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor " art. 4 din Legea nr. 285/2010 , art. II -
art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 , astfel cum a fost modificat prin
Legea nr. 283/2011 , art. 1 și
art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012
și
art. 4 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 ". Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată, din oficiu, de către Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă într-o cauză având ca obiect drepturi bănești.
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă susține, în esență, că "problema juridică pe care părțile o ridică în soluționarea prezentului dosar este, în definitiv, o problemă de constituționalitate, indicând spre o discriminare creată pe cale legală, prin dispozițiile legale enunțate mai sus și prin celelalte dispoziții legale în legătură cu acestea, care conduc, printr-o aplicare coroborată, la o negare a dreptului pe care reclamanții - Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar Clujean - îl pretind asupra sporului de vechime".
7. În conformitate cu prevederile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele de ședință depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1) și (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. 4 din Legea nr. 285/2010
privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010; cele ale art. II
art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010
pentru completarea
art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008
privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, ordonanță de urgență aprobată cu modificări și completări, prin
Legea nr. 283/2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011; precum și prevederile
art. 1, 2 și 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012
privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012, aprobată prin
Legea nr. 36/2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 8 aprilie 2014.
Prevederile legale mai sus menționate au următorul conținut:
-
Articolul 4
din Legea nr. 285/2010 : "(1) Valoarea de referință este de 600 lei.
(2) În anul 2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare lege-cadru.
(3) Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.";
- Art. II
art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 : "Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează:
Articolul 1
În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.
În anul 2012, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.";
-
Articolul 1
din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 : "În anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și
art. 3-5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012
privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin
-
Articolul 2
din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 : "Prevederile
art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 , aprobată cu modificări prin
Legea nr. 182/2012 , și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale
art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010
pentru completarea
art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008
privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 283/2011 , se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.";
-
Articolul 4
din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 : "Pentru personalul din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și din cele aflate în coordonarea prim-ministrului și cele aflate sub controlul Parlamentului, ale cărui contracte colective de muncă își încetează valabilitatea după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, salariile se stabilesc potrivit anexei nr. VIII la
Legea-cadru nr. 284/2010
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, utilizându-se coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în această anexă și valoarea de referință prevăzută la
art. 10 alin. (4) din Legea-cadru nr. 284/2010 , cu modificările ulterioare."
11. În opinia instanței de judecată, autoare a excepției de neconstituționalitate, aceste prevederi contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.
12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea subliniază că, așa cum s-a reținut prin
Decizia nr. 278 din 23 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 23 iunie 2015, prin
Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, s-a instituit un nou sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar. Deși s-a prevăzut reîncadrarea personalului bugetar pe noi funcții, gradații și grade, precum și în raport cu vechimea avută, art. 7 alin. (2) din această lege a stabilit că realizarea trecerii la noul sistem de salarizare se va face etapizat, astfel încât, în perioada de implementare, nicio persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficia. În acest scop, prin art. 30 alin. (5) din aceeași lege s-a prevăzut că, "în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 [...]". De asemenea, în partea a III-a a
s-a prevăzut necesitatea adoptării unui nou proiect de lege, care să continue procesul de reformare a sistemului public de salarizare și ierarhizare. Prin urmare, reglementând un nou sistem de salarizare, legiuitorul a urmărit, în același timp, garantarea cuantumului salariilor, așa cum era acesta înainte de intrarea în vigoare a legii, sens în care au fost prevăzute dispoziții derogatorii, precum cele reglementate de
art. 30 alin. (5) din Legea-cadru nr. 330/2009 , astfel încât reîncadrarea pe noile funcții, grade, gradații și în funcție de vechimea în muncă să nu atragă diminuarea veniturilor salariale ale unor categorii de personal.
13. Ca urmare a crizei economice traversate de România, prin art. 1 și
art. 2 din Legea nr. 118/2010
privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, drepturile salariale ale personalului bugetar au fost diminuate cu 25%, începând cu data de 1 iulie 2010. Potrivit art. 16 alin. (1) din aceeași lege, această măsură urma să se aplice până la 31 decembrie 2010. Începând cu 1 ianuarie 2011 a intrat în vigoare
Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010. Această lege a prevăzut, de asemenea, reîncadrarea personalului pe clase de salarizare, pe noi funcții, gradații și grade. Deși reîncadrarea personalului bugetar, potrivit
Legii cadru nr. 284/2010 , s-a făcut începând cu data intrării în vigoare a acestei legi,
art. 4 alin. (1) din Legea nr. 285/2010
privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, a stabilit, în mod derogatoriu, că în anul 2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în
Legea-cadru nr. 284/2010 ,
art. 1 din Legea nr. 285/2010
prevăzând însă majorarea cuantumului brut al drepturilor salariale cu 15%, raportat la cuantumul avut în luna octombrie 2010. Această dispoziție relevă aceeași intenție a legiuitorului, exprimată și prin
art. 7 alin. (2) din Legea nr. 330/2009 , de a nu diminua cuantumul salariilor unor categorii de personal ca urmare a reîncadrării potrivit criteriilor stabilite de
14. De altfel, analizând pe calea controlului de constituționalitate a priori dispozițiile
Legii-cadru nr. 284/2010 , Curtea Constituțională a precizat, prin
Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, că "există o obligație pozitivă în sarcina legiuitorului ca, în momentul aplicării prezentei legi în privința determinării valorii salariului/soldei/ indemnizației brute, indiferent de coeficientul de ierarhizare aplicabil diverselor categorii de personal plătit din fonduri publice, salariul/solda/indemnizația brută a acestora să fie la un nivel cel puțin aplicabil egal lunii iunie 2010". Astfel, "pentru ca la momentul aplicării prezentei legi în privința determinării valorii salariului/soldei/indemnizației brute acestea din urmă să nu cunoască o scădere sub nivelul din iunie 2010, legiuitorul trebuie să stabilească o valoare de referință adecvată, superioară celei prevăzute în momentul de față prin art. 10 alin. (4) din lege".
15. Prin
privind aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010
pentru completarea
art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008
privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011, s-a prevăzut introducerea în
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010
a art. II art. 1, care a prevăzut că, în anul 2012, cuantumul brut al drepturilor salariale se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fondurile publice pentru luna decembrie 2011. Ulterior, pentru a se reveni la cuantumul drepturilor salariale avute înainte de diminuarea acestora ca urmare a aplicării prevederilor
Legii nr. 118/2010 , prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, s-a dispus majorarea drepturilor salariale în două etape, începând cu 1 iunie 2012, respectiv cu 1 decembrie 2012.
16. Dispozițiile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012
prevăd în art. 1 menținerea drepturilor salariale la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012. Și această reglementare, ca și cele menționate mai sus, urmărește același obiectiv de a evita scăderea drepturilor salariale ale unor categorii de personal bugetar, scădere ce ar rezulta ca urmare a aplicării valorii de referință și coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la
Legea-cadru nr. 284/2010 . Desigur, acest text de lege face inaplicabile dispozițiile
Legii-cadru nr. 284/2010
referitoare la stabilirea cuantumului drepturilor salariale, dar nu în sensul contracarării voinței legiuitorului, ci în sensul protejării dreptului la salariu, ca drept fundamental, așa cum s-a statuat prin
Decizia Curții Constituționale nr. 1.658 din 28 decembrie 2010
și s-a concretizat în evoluția reglementării privind salarizarea personalului bugetar de la data intrării în vigoare a
Legii-cadru nr. 330/2009
și până în prezent, astfel ca implementarea unui nou sistem de salarizare să nu conducă la diminuarea, în practică, a drepturilor salariale ale niciuneia dintre categoriile profesionale.
17. De altfel, Curtea reține că prevederile
art. 4 din Legea nr. 285/2010 , criticate în prezenta cauză, au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, în acest sens fiind, spre exemplu,
Decizia nr. 807 din 2 octombrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 6 decembrie 2012, prin care Curtea a respins, ca neîntemeiată, critica privind pretinsa contrarietate a acestor prevederi față de principiul constituțional al egalității în drepturi.
18. De asemenea, și prevederile
art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012
au constituit, la rândul lor, obiect al controlului de constituționalitate, în acest sens fiind, spre exemplu,
Decizia nr. 553 din 15 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 7 ianuarie 2015,
Decizia nr. 522 din 7 iulie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 19 august 2015,
Decizia nr. 475 din 16 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 11 august 2015, sau
Decizia nr. 102 din 3 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 30 aprilie 2015, Curtea respingând, de fiecare dată, ca fiind neîntemeiate, criticile de neconstituționalitate formulate.
19. În esență, prin aceste decizii, Curtea a subliniat că "diferențele de salarizare apărute sunt rezultatul schimbărilor legislative care au intervenit de-a lungul timpului în această materie, în special între legislația anterioară anului 2010 și cea ulterioară acestui an, iar nu ca urmare a neacordării în anii 2012, 2013 și 2014 a salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent clasei de salarizare prevăzut de
Legea-cadru nr. 284/2010 ." Curtea a reținut, totodată, că "avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor potrivit acestor gradații se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câștigate."
20. De asemenea, Curtea a subliniat faptul că "legiuitorul poate interveni oricând, din rațiuni ce țin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare și a unor metodologii de calcul al indemnizațiilor obținute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având același obiect, pe care le abrogă".
21. De altfel, în jurisprudența sa în materie, Curtea a reiterat dreptul autorității legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat ( Decizia nr. 291 din 22 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 20 iunie 2014, și
Decizia nr. 31 din 5 februarie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 13 mai 2013).
22. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaților săi din bugetul de stat, și anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57.
23. Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă în Dosarul nr. 11.296/117/2013 al acestei instanțe și constată că prevederile
art. 4 din Legea nr. 285/2010
privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ale art. II
art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010
pentru completarea
art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008
privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și cele ale
art. 1, 2 și 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012
privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Cluj - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 15 decembrie 2015.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.