Decizia nr. 430/2019

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Atilla

- judecător

Simina Popescu-Marin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 102 alin. (3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice și a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , în integralitatea sa, excepție ridicată de Ciprian Luca în Dosarul nr. 6.940/231/2017 al Judecătoriei Focșani și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 785D/2018.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 228 din 15 aprilie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Încheierea din 17 aprilie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 6.940/231/2017, Judecătoria Focșani a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 102 alin. (3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice și a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , în integralitatea sa. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Ciprian Luca într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că suspendarea exercitării dreptului de a conduce orice autoturisme pe drumurile publice, pe o perioadă de 90 de zile, reprezintă o restrângere a unui drept, iar, potrivit

art. 53 alin. (1) din Constituție , restrângerea exercitării unui drept se poate face numai prin lege, nu și printr-o ordonanță de urgență a Guvernului.

6.

De asemenea, autorul susține că la momentul adoptării

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002

nu a fost motivată și nici justificată situația extraordinară sau urgența care să îndreptățească Guvernul să adopte ordonanța criticată, deși acestuia îi revenea această obligație, potrivit

art. 115 alin. (4) din Constituție .

7.

Autorul arată că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 decembrie 2002, însă, potrivit dispozițiilor

art. 134 alin. (1) teza I

din acest act normativ, a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2003, împrejurare care este de natură să dovedească faptul că, în realitate, nu a existat niciun fel de urgență și nicio situație extraordinară care să facă imposibilă amânarea și adoptarea unei legi. Prin urmare, Guvernul ar fi avut posibilitatea să prezinte Parlamentului proiectul de lege privind circulația publică în vederea dezbaterilor și adoptării sale prin lege, cu respectarea procedurii de adoptare prevăzute pentru aceasta.

8.

Totodată, autorul susține că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

încalcă dispozițiile

art. 115 alin. (6) din Constituție , deoarece prevede o serie de măsuri restrictive de drepturi, respectiv suspendarea dreptului de a conduce și anularea acestui drept, de natură a afecta drepturile persoanelor privind deplasarea sau dreptul la muncă.

9.

Invocând încălcarea dispozițiilor

art. 53 alin. (1)

și

alin. (2) din Constituție , autorul consideră că, prin emiterea acestei ordonanțe de către Guvern, fără existența unei proceduri clare și previzibile pentru destinatarii săi și în lipsa unor motive extraordinare, au fost eludate atribuțiile Parlamentului de a fi singura autoritate care poate dispune restrângerea unor drepturi, împrejurare care este contrară principiilor statului de drept. Nicio dispoziție din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

nu prevede criteriile în baza cărora se individualizează sau se proporționalizează măsura restrângerii temporare a dreptului de a conduce sau în baza cărora se poate dispune anularea definitivă a dreptului de a conduce. De asemenea, adoptarea în regim de urgență a unor norme care limitează sau restrâng dreptul de a conduce și lipsa motivării situației extraordinare care a determinat adoptarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002

echivalează cu intruziunea nejustificată si nefondată a executivului în atributele legislativului, contrar

art. 1 alin. (3),

(4)

și

(5) din Constituție .

10.

Judecătoria Focșani opinează în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate, reținând că, la momentul adoptării

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , erau aplicabile dispozițiile

art. 114 alin. (4) din Constituția României din 1991 , care condiționau emiterea ordonanțelor de urgență de către Guvern de îndeplinirea a două condiții de constituționalitate, respectiv existența unui caz excepțional care

să necesite adoptarea ordonanței de urgență și existența unei urgențe, fără a impune obligativitatea motivării urgenței în cuprinsul ordonanței, astfel cum prevăd dispozițiile

art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată .

11.

Instanța constată faptul că la momentul adoptării ordonanței au fost respectate dispozițiile constituționale, critica petentului privind încălcarea dispozițiilor

art. 115 alin. (4)

și ale

art. 1 alin. (3),

(4)

și

(5) din Constituție

fiind neîntemeiată.

12.

Argumentul potrivit căruia adoptarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002

s-a făcut cu nerespectarea condițiilor prevăzute de

art. 53 alin. (1) din Constituție , întrucât restrângerea exercitării unor drepturi se poate face numai printr-o lege, este la rândul său nefondat, în condițiile în care dreptul de a conduce nu este un drept prevăzut ca atare în

Constituție.

Astfel, domeniul de aplicare a dispozițiilor art. 53 din

Constituție

este circumscris doar restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți prevăzute de Legea fundamentală, iar nu restrângerii exercițiului oricărui drept subiectiv, cum este dreptul de a conduce autovehicule, chiar dacă acesta izvorăște dintr-un act normativ.

13.

Pe de altă parte, nu se poate reține nici faptul că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

este neconstituțională în raport cu dispozițiile

art. 115 alin. (6) din Constituție , întrucât nu se poate susține că dreptul la libera circulație sau dreptul la muncă ar fi afectate în mod direct prin reglementarea sancționării unor fapte contravenționale care pun în pericol siguranța circulației pe drumurile publice. În același timp, dreptul de a conduce pe drumurile publice un autovehicul, conferit de permisul de conducere auto, nu are nicio legătură cu dreptul la deplasare sau liberă circulație, în condițiile în care prevederile constituționale nu se referă și la mijloacele de transport prin care se realizează libera circulație.

14.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

15.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

16.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 102 alin. (3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, și

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , în integralitatea sa.

18.

Prevederile

art. 102 alin. (3) teza a doua

au următorul cuprins: „(...) se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: (...)“.

19.

În opinia autorului excepției, prevederile

art. 102 alin. (3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în

art. 1 alin. (3)

și (5) privind trăsăturile statului român și obligativitatea respectării

Constituției , a supremației sale și a legilor și în

art. 53 alin. (1)

și (2) privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, iar

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , în integralitatea sa, contravine dispozițiilor din Constituție cuprinse în

art. 1 alin. (3),

(4) și (5) privind trăsăturile statului român, separația și echilibrul puterilor în cadrul democrației constituționale și obligativitatea respectării

Constituției , a supremației sale și a legilor,

art. 53 alin. (1)

și (2) privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și în

art. 115 alin. (4)

și (6) privind condițiile adoptării și limitele ordonanțelor de urgență ale Guvernului.

20.

Examinând excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 102 alin. (3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , Curtea reține că acestea au mai fost supuse controlului de constituționalitate, exercitat prin prisma unor critici de neconstituționalitate similare celor formulate în prezenta cauză. În acest sens, sunt, spre exemplu,

Decizia nr. 228 din 15 aprilie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 10 iunie 2014,

Decizia nr. 1.217 din 20 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 7 noiembrie 2011,

Decizia nr. 1.065 din 16 septembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 686 din 11 octombrie 2010, și

Decizia nr. 494 din 2 aprilie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2009.

21.

Astfel, Curtea a reținut că, în cazul săvârșirii unor contravenții la regulile de circulație rutieră, reglementarea prin lege, pe lângă sancțiunea principală - amenda -, și a uneia sau a mai multor sancțiuni complementare nu este de natură a încălca prevederile constituționale invocate, aceste sancțiuni având drept scop înlăturarea stării de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise.

22.

Referitor la invocarea încălcării dispozițiilor

art. 53 din Constituție , Curtea a observat că norma constituțională evocată se referă exclusiv la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți prevăzute de

Constituție , iar prevederile criticate nu restrâng drepturi constituționale, ci prevăd sancționarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranța circulației rutiere.

23.

Cele statuate prin deciziile menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea jurisprudenței în materie.

24.

Distinct de aceasta, Curtea subliniază că dreptul de a conduce autovehicule nu face parte din categoria drepturilor prevăzute de

Constituție.

În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că textul

art. 53 din Constituție

stabilește condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Acesta are în vedere însă drepturile și libertățile fundamentale înscrise în

capitolul II al titlului II din Constituția României , nu și alte drepturi (a se vedea,

Decizia nr. 503 din 16 noiembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 53 din 17 ianuarie 2005). În aceste condiții, Curtea constată că invocarea dispozițiilor

art. 53 din Constituție

care se referă la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale și ale

art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală

care stabilesc că ordonanțele de urgență nu pot afecta drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, nu are relevanță în cauza de față.

25.

Pe de altă parte, Curtea reține că autorul excepției critică

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

în integralitatea sa, întrucât consideră că nu au fost îndeplinite exigențele constituționale pentru adoptarea acesteia.

26.

Curtea observă că prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002

au mai format obiect al controlului de constituționalitate, exercitat prin prisma unor critici de neconstituționalitate similare. În acest sens pot fi menționate:

Decizia nr. 245 din 10 mai 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 14 iulie 2005,

Decizia nr. 575 din 19 septembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 1 noiembrie 2006,

Decizia nr. 538 din 31 mai 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 25 iunie 2007,

Decizia nr. 179 din 26 februarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 18 martie 2008,

Decizia nr. 1.033 din 13 noiembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 12 decembrie 2007,

Decizia nr. 93 din 4 februarie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 15 martie 2010,

Decizia nr. 1.324 din 13 octombrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 11 noiembrie 2009,

Decizia nr. 223 din 9 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 6 mai 2010,

Decizia nr. 426 din 15 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 21 mai 2010,

Decizia nr. 1.444 din 4 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2011,

Decizia nr. 342 din 10 martie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 4 mai 2011,

Decizia nr. 1.428 din 25 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 16 decembrie 2011.

27.

Curtea a reținut că analiza susținerilor referitoare la respectarea exigențelor constituționale privind adoptarea ordonanței de urgență trebuie făcută în lumina prevederilor constituționale în vigoare la data adoptării ordonanței de urgență. Curtea a mai observat că, din expunerea de motive la proiectul de lege pentru aprobarea ordonanței criticate, rezultă îndeplinirea dublei condiții prevăzute de

art. 114 alin. (4) din Constituția nerevizuită , și anume existența cazului excepțional și a urgenței. Concluzia se desprinde din precizările făcute de Guvern în sensul că „amplificarea continuă a fenomenului infracțional, care a căpătat un caracter tot mai dinamic și mai complex, a reclamat soluții viabile de contracarare, concretizate în acest proiect de act normativ, pe de o parte, prin înăsprirea sancțiunilor penale, iar pe de altă parte, prin incriminarea ca infracțiuni a unor noi fapte“. Totodată, promovarea unui proiect de act normativ asupra regimului circulației pe drumurile publice sub forma unei ordonanțe de urgență „a fost determinată de necesitatea reglementării pe baze noi și în acord cu noile reglementări europene, în cel mai scurt timp, a relațiilor sociale dintr-un domeniu foarte important pentru societatea românească, prelungirea procedurii legislative având consecințe nedorite, uneori dramatice, vizibile pe toate drumurile țării. Promovarea în regim de urgență este determinată, nu în ultimul rând, și de necesitatea îndeplinirii, la termenele convenite, a angajamentelor asumate de România în procesul de armonizare a legislației românești cu aquis-ul comunitar“.

28.

Cât privește susținerea referitoare la necesitatea motivării urgenței în cuprinsul ordonanței, dispozițiile

art. 114 alin. (4) din Constituția nerevizuită , la care se raportează și în prezenta cauză controlul de constituționalitate, nu obligau la aceasta, astfel cum stabilesc în prezent prevederile

art. 115 din Constituția României, republicată .

29.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței instanței de contencios constituțional, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează în mod corespunzător valabilitatea și în prezenta cauză.

30.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ciprian Luca în Dosarul nr. 6.940/231/2017 al Judecătoriei Focșani și constată că prevederile

art. 102 alin. (3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice și

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , în integralitatea sa, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Focșani și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 4 iulie 2019.